Evenimente

Breaking News: Simona Halep s-a calificat in finala turneului de tenis de la Wimbledon. Prima calificare a unei românce în ultima fază a acestei competiții.

Simona Halep a reușit o calificare istorica in finala turneului de tenis de la Wimbledon.

Este prima data când o româncă se califica în finala acestei competiții.

Simona Halep s-a calificat in finala de la Wimbledon.

sursa foto: wimbledon.com

 

Simona Halep a dominat-o categoric pe Elina Svitolina și a obținut, în premieră, calificarea în finala de la Wimbledon (6-1, 6-3, după o oră și 12 minute).

 

“E un sentiment grozav, mă simt foarte bine. Sunt fericită că am putut ajunge în finală. Nu a fost atât de ușor pe cât o arată scorul, am luptat din greu, Svitolina e o jucătoare dificilă, e mereu solicitant să joc împotriva ei. “, a declarat Halep după meci la Eurosport.

Finala se va juca sâmbătă de la ora 16:00, iar Simona va evolua împotriva câștigătoarei meciului dintre Serena Williams (locul 10 WTA, 37 de ani) și Barbora Strycova (locul 54 WTA, 33 de ani).

Singurul român care a mai ajuns în ultimul act la Wimbledon, în proba de simplu, este Ilie Năstase, în 1972 şi 1976, ambele finale fiind pierdute.

Halep vs Svitolina, meciuri directe 3-4:

2019, Doha: 6-3, 3-6, 6-4 pentru Halep

2018, Roma: 6-4, 6-0 pentru Svitolina

2017, Singapore: 6-3, 6-4 pentru Svitolina

2017, Toronto: 6-1, 6-1 pentru Svitolina

2017, Roland Garros: 3-6, 7-6(6), 6-0 pentru Halep

2017, Roma: 4-6, 7-5, 6-1 pentru Svitolina

2013, Sofia: 6-1, 6-1 pentru Halep.

 

 

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.