Călătorii cu copiii

Activități gratuite pentru copii în Roma

Activități gratuite pentru copii în Roma

Roma este genul de oraș pentru care îți trebuie o viață ca să îl descoperi. De fiecare dată când te întorci la el te surprinde. Te prinde mai mult și mai adânc în mrejele lui. Fie că e vorba de o piață, o fântână, un târg de antichități, o terasă în Trastevere, o colonie de pisici ori activități noi, gratuite sau nu, pentru copii, în Roma mereu ai ceva nou de văzut.

Fata noastră crește, iar în ultimele vizite am încercat să alternăm vizitele în centrul istoric și escapadele culinare cu activități potrivite și pentru ea. Dacă într-un articol anterior am prezentat un top al locurilor numai bune de vizitat cu copiii, toate fiind cu plată, azi povestim despre cele gratuite.

Așadar, iată o listă de activități gratuite numai bune de descoperit împreună cu copiii voștri în Roma:

Muzeul în aer liber Tormarancia

Mai exact, Tormarancia este un cartier din Roma, construit in anii ’50. El a fost readus recent în atenția publicului,  prin intermediul unui proiect ce a reunit 20 de artiști din toată lumea, care au pictat zidurile cladirilor sale. Pictura murală a transformat cartierul într-un spectacol vizual ce te uimește, indiferent de vârstă.

Este absolut minunat să intri în cartier, să te plimbi pe străduțe. Să descoperi opere de artă la fiecare pas pe care îl faci. Locuitorii zonei nu par deloc deranjați de vizitatori; dimpotrivă, sunt mândri de faptul că locuiesc într-un muzeu în aer liber.

Vizita durează aproximativ o oră, pentru a putea admira totul pe îndelete și este gratuită.

Se ajunge relativ ușor cu mijloacele de transport în comun. În funcție de zona centrală din care plecați, faceți cam 20-30 de minute cu autobuzul. De exemplu, din zona Circo Masssimo, cu autobuzul 160, ajungeți la Stația Tor Marancia/ Arcadia in 15-20 de minute. De acolo, în 5 minute ajungeți pe strada Tor Marancia, la nr. 63 de unde puteți începe vizita.

(Sursă foto: barbarapicci.com)

Pictură murală Tormarancia

 

Capela Sixtină reinterpretată în Tormarancia

 

O altă fațadă din Tormarancia

Muzeul Transporturilor

Este de fapt un muzeu-parc în aer liber, ce aparține companiei de transport local, ATAC. Printre palmieri și plante specifice Romei, veți găsi autobuze, trenuri sau tramvaie ce i-au transportat pe romani în ultimul secol. Toate exponatele sunt extrem de bine renovate și întreținute, iar parcul nu este deloc aglomerat. Parte din trenuri și tramvaie pot fi vizitate și la interior. Așa că pentru copiii pasionați de trenuri, șine sau mașini mari, acesta este locul perfect unde să petreceți o după-amiază liniștită.

Accesul este gratuit, iar până la 30 septembrie 2018, programul de vizitare este de luni până joi de la 9 la 17.30, iar vineri de la 9 la 22.30. După această dată, parcul trece la programul de iarnă și va fi deschis tot zilnic, dar se vor restrânge intervalele orare.

Se ajunge ușor cu metroul, stația Piramide, linia B.

(Sursă foto: openhouseroma.org)

Imagini din Muzeul Transporturilor Roma

 

Baloanele cu săpun din Piazza del Popolo

În fiecare zi, în Piazza del Popolo, vin diverși artiști stradali ce fac baloane de săpun, mai mici sau mai mari spre deliciul copiilor de toate vârstele. Nu există nici o limită de timp, dar e bine ca părinții să se înarmeze cu răbdare și, eventual, cu o cafea bună. Căci veți sta minimum o oră privindu-vă copilul jucându-se alături de prichindei din toate colțurile lumii. Fie că vor alerga să spargă cât mai multe baloane sau vor urmări ca baloanele gigant să crească din ce în ce mai mari, distracția este garantată.

Nu trebuie să plătiți nimic, însă țineți cont că cei care fac această activitate, trăiesc din ea, motiv pentru care o contribuție de 1-2 Euro este mereu apreciată.

 

Baloanele de săpun sau limbajul universal al copilăriei

 

Un atent supraveghetor al activității copiilor

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.