Andreea Marin – ambasador al carității

Andreea Marin nu mai are nevoie de nicio introducere. Cu mic, cu mare am urmărit-o de-a lungul anilor punând la cale minunății în cadrul emisiunii Surprize, Surprize, escaladând Kilimanjaro sau atrângând atenția asupra unor cazuri umanitare înduioșătoare.

Am fost copleșiți de deschiderea și amabilitatea cu care ne-a întâmpinat Andreea în momentul în care am invitat-o să le vorbească cititorilor noștri.

Andreea, o persoană discretă, ne-a permis să întrevedem o parte din viața sa ca femeie, mamă, dar mai ales ca om cu un suflet neînchipuit de mare. Ne-a vorbit cu afecțiune despre cum te modelează experiența maternității și despre cum acțiunile caritabile au devenit pentru ea un stil de viață.

– Revista Margot: Ești ambasador UNICEF și susții campaniile acestora, de la cele pentru educație până la cele împotriva violenței de orice fel. Ce înseamnă pentru tine să lupți pentru acești copii?

– Andreea Marin: Sunt alături de UNICEF încă de dinainte de a deveni mamă, însă n-am realizat decât după aceea cât de importanți sunt primii pași ai unui omuleț în lumea aceasta, și câtă valoare are începutul său, nu numai pentru el, ci și pentru noi cei din jur; așa că este o responsabilitate imensă ceea ce facem, sau nu facem, pentru copiii noștri.

Sunt foarte onorată că sunt alături de UNICEF, dar activitatea aceasta este un mod de viață pentru mine. Dincolo de această colaborare în termen de voluntariat, trebuie să vă spun că a-i ajuta pe cei din jur mă împlinește, de fapt, aceasta este partea vieții care mă împlinește cu adevărat.

În felul acesta am fost crescută de părinții mei. Atât eu, cât și frații mei, am fost învățați să împărțim și să ne bucurăm cu alții de ceea ce ne dă viața, nu să ne bucurăm de unii singuri, așa că a împărți este o normalitate pentru noi, nu este ceva nemaipomenit.

– Revista Margot: Te-ai gândit să transmiți acest model mai departe fiicei tale?

– Andreea Marin: Fără să vreau am făcut-o. Sigur că da, pentru că în ultima perioadă, Violeta, care acum este destul de mărișoară, a împlinit recent 11 anișori, a început să ia inițiativă, ni se alătură când casa ni se umple de voluntari și punem la cale o acțiune umanitară, iar ea vine și ne întreabă cum ne poate sprijini. Uneori numai prin faptul că noi muncim și ea ne servește cu ceva de mâncare, pentru că noi n-avem timp de asta, înseamnă mare lucru.

Mai mult decât atât, Violeta urmează cursurile unei școli care pune mare preț pe omenie pur și simplu, și mă bucur că dascălii se gândesc la asta, pentru că este important pentru un copil să vadă în jurul său aceleași valori, acasă și la școală. Atunci când acasă și la școală copilul se ciocnește de lumi contrar diferite, când lucrurile chiar se contrazic, în mintea unui copil apare dezorientarea.

– Revista Margot: Ai înființat Școala Mamelor. Ce înseamnă pentru tine să oferi ajutor mamelor?

– Andreea Marin: În primul rând, Școala Mamelor s-a născut ca prim proiect al fundației mele Prețuiește Viața, fundația reprezentând de fapt un „mulțumesc” lui Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a făcut, fiica mea.

Am așteptat mult timp și cu toată inima acest copil, singurul meu copil de altfel, și iată că în momentul în care mi-a umplut viața am simțit nevoia să-i mulțumesc la rândul meu lui Dumnezeu.

Primul program al fundației mele, și unul dintre cele mai mari pe care le derulăm și astăzi, a fost Școala Mamelor, un program gândit pentru mamele ca și mine pe vremea aceea, aflate la început de drum.

Cu timpul, Școala Mamelor a ajuns să aibă ecou în inimile mamelor cu copii oricât de mari, cu copii care sunt însurați deja, așa că proiectul a ajuns să fie un sprijin pentru mame întâi, apoi pentru copii, și uneori și pentru tați, atât la nivel informativ, pe direcțiile sănătate, formare profesională, psihologie, psihiatrie, comunicare, cât și la nivel legislativ, un lucru extrem de util și foarte important.

Cele mai multe dintre mame sunt interesate de teme precum divorțul și cum se poate el rezolva, violența în familie și sănătatea, acestea sunt punctele care interesează cel mai mult, ceea ce a tras în mintea mea un semnal de alarmă. De aceea, am continuat apoi proiecte similare, chiar și în afara programului.

Andreea, lucrând alături de UNICEF

– Revista Margot: Am remarcat că pe pagina ta de Facebook oamenii îți scriu mereu, îți cer ajutorul, te simți uneori copleșită?

– Andreea Marin: Uneori da, dar chiar și atunci încerc măcar să îndrept persoana care îmi cere ajutorul către o direcție, să ofer o recomandare.

Cel mai greu este să n-ai soluții. Uneori oamenii îmi scriu din disperare, încercând pur și simplu să afle dacă există vreo soluție, adeseori chiar la nivel de informație.

Însă mă întristează atunci când soluția fie nu există la noi acasă, fie nu o știu eu, fie nu stă în puterea mea să o rezolv pentru că nu le știu pe toate și nu am capacitatea de a o rezolva.

– Revista Margot: Cum faci selecția cazurilor pentru care încerci să găsești o rezolvare?

– Andreea Marin: Nu pot să spun că le aleg, ține uneori și de prioritate, pentru că o situație poate fi și mai gravă și mai urgentă decât alta. Contează și dacă eu am rezolvare, dacă văd despre ce e vorba, pentru că la un moment dat numărul mesajelor este atât de mare, iar eu nu am pe cineva care să se ocupe de asta pentru mine, atât cât pot, fac eu lucrurile astea, eu însămi le răspund oamenilor și citesc mesajele lor.

Există desigur și o latură subiectivă, dacă sufletul tău vibrează în fața anumitor probleme, despre care poate ai mai auzit de soluții. În felul acesta aleg, dacă pot spune că aleg. Cred că oricât de mare ai fi, trebuie să faci o selecție, realmente nu le poți rezolva pe toate, trebuie să-ți cunoști și limitele.

– Revista Margot: În urmă cu câțiva ani ai primit medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții.

– Andreea Marin: Da, a fost o experiență inedită, a pornit de la o idee atît de simplă, faptul că în primul an de viață al copilului meu nu găseam să cumpăr de pe piață ceea ce aveam nevoie pentru el. Și anume acea hăinuță de bază pentru bebe, un body care să nu producă răni între piciorușe. Violeta avea pielea foarte fină, poate mai fină decât în mod normal; mămicile știu despre ce vorbesc, trebuia să folosești o pudră și o alifie pentru iritația celui mic, care oricum trecea în timp, găseam acest lucru extrem de obositor, și pentru copil și pentru părinte.

Având ocazia să călătoresc destul de mult, prin natura muncii mele, căutam rezolvări și în alte părți, chiar și pe internet, am descoperit astfel că nimeni în lumea asta nu se gândise la asta, așa că am desenat eu acest body și am făcut o inovație în felul acesta. Practic body-ul se expanda odată cu pampersul copilului. A fost drăguț că această inovație a primit Medalia de Aur la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva.

– Revista Margot: Cum crezi că te-a modelat experiența maternității?

– Andreea Marin: În toate felurile m-am simțit schimbată de această experiență, în primul rând ca sensibilitate, m-am simțit transformată de faptul că lucruri pe care le auzi și spui că te impresionează înainte să ai un copil, devin de zece ori mai importante și au un ecou mult mai puternic în tine, atunci când simți asta plenar, cu fiecare fibră.

Apoi există și situații inedite, de exemplu, de când am copil nu mai suport să mă uit la filme violente care au ca protagoniști copii; fără să vrei te transpui în pielea părintelui, fără să vrei faci o paralelă cu copilul tău, și acest lucru îți face rău pur și simplu. Te pui în papucii celui pe care-l privești și atunci e mult mai greu.

S-au schimbat și prioritățile mele, dacă înainte eram mult mai eventuroasă, acum țin cont că eu contez nu doar pentru mine, ci ca sprijin pentru copilul meu. Și nu-mi permit anumite riscuri decât dacă înainte mi-am luat toate măsurile de siguranță. Sunt mult mai atentă la riscurile pe care mi le asum.

– Revista Margot: Ani de zile ai fost zâna surprizelor, o emisiune care aducea bucurie în sufletele oamenilor.

– Andreea Marin: Bucurie pură și surprize pentru o viață, nu doar oamenii aceia le țin minte o viață întreagă, ci și cei care erau martori ai bucuriei lor.

Este extraordinar să mă întâlnesc chiar și acum, după atâția ani, cu oameni pe stradă, care să mă întrebe aceleași lucruri, să fie animați și să-mi spună că nu mai sunt astăzi povești ca acelea. Astfel de povești există și azi, dar nu mai are cine să le spună în același fel.

– Revista Margot: Crezi că având contact cu această emisiune, pentru tine să dezvolți campanii umanitare a devenit un stil de viață?

– Andreea Marin: Da, și totul s-a construit în mod firesc. Din această emisiune, pentru care la început am fost doar gazdă, devenind apoi în timp producătorul, directorul programului, am învățat să ascult cu adevărat, să empatizez cu ceea ce mi se spune, să-mi pese. Emoția invitaților mei era și a mea, nu pot explica ce energie extraordinară simțeam când știam că ne privesc sute de oameni pe platou și alte milioane acasă, că spectatorii respiră la unison cu noi, iar eu eram lângă acel om care spunea uneori o poveste incredibilă și-i simțeam energia, care era aproape palpabilă, nu aveai cum să faci asta fără a fi un om sensibil.

În plus am învățat să vorbesc și cu eruditul, și cu cel care nu este învățat, dar are acea înțelepciune a pămîntului. Aceasta a fost moștenirea pe care am primit-o din această emisiune, bogăția de a comunica pe limba fiecăruia și de a fi în stare să te așezi în papucii omului din fața ta, să-ți pese cu adevărat, să înveți ceva din cele povestite, pentru că oricând lucrul de care povestește acesta ți s-ar putea întâmpla și ție, nu-i nimeni ferit de o orice fel de întâmplare a vieții, așa că toate lucrurile acestea m-au făcut un om mai bun ,pur și simplu.

Andreea nu este numai ambasador al carității, ci și al unui stil de viață sănătos