Sarcină

Boli ce se pot dezvolta în timpul sarcinii

Boli ce se pot dezvolta în timpul sarcinii - RevistaMargot.ro

Perioada de graviditate este unică şi presupune o multitudinte de trăiri şi experienţe, cel mai adesea, pozitive.

Sarcina înseamnă însă şi multe schimbări din punct de vedere fizic şi emoţional, care pot favoriza, în unele cazuri, diverse afecţiuni mai mult sau mai puţin grave.

Anemia

Circa 20-30% dintre femeile însărcinate dezvoltă o formă de anemie ca urmare a reducerii cantităţii şi calităţii hemoglobinei, o proteină din sânge cu rol în transportul de oxigen la nivelul țesuturilor și organelor.

În timpul sarcinii, cele mai frecvente tipuri de anemie se produc prin deficit de fier (anemie feriprivă) și prin deficit de vitamina B12 sau acid folic (anemia megaloblastică).

Alte cauze posibile sunt alimentaţia săracă în nutrienți, sângerările cronice, talasemia (boală hematologică ereditară) sau infecțiile repetate.

Anemia femeii însărcinate trebuie descoperită şi tratată din timp, deoarece influențează buna evoluție a sarcinii, cu consecinţe grave asupra dezvoltării fetale.

Printre simptomele şi semnele anemiei feriprive se înscriu: starea de oboseală, slăbiciunea, durerea de cap, paloarea, inapetenţa, palpitaţiile, tahicardia.

În cazul anemiei megaloblastice manifestările şi efectele negative pot fi mai pregnante: afectări de ordin neurologic, neuropatie periferică, modificări gastro-intestinale, glosită. Atunci când deficitul de B12 sau acid folic este cronic, gravida prezintă risc de boală vasculară ocluzivă a placentei cu complicații grave ale sarcinii (avort, dezlipire de placentă, preeclampsie etc) sau boală ocluzivă vasculară (accidente vasculare sau cerebrale, tromboembolism arterial și venos, insuficiență renală etc).

Pentru făt, deficitul de fier al mamei se traduce prin risc de prematuritate, greutate scăzută la naștere și mortalitate prenatală. Şi carenţa de acid folic predispune fătul la prematuritate şi greutate scăzută la naștere. În plus, creşte pericolul de anomalii în dezvoltarea fetală (defecte de tub neural sau cardiace, retard de creștere intrauterină etc). Insuficienţa vitaminei B12 poate determina manifestări neuropsihiatrice.

În afară de efectuarea analizelor periodice recomandate în sarcină, este indicat tratamentul profilactic cu fier şi acid folic, chiar şi la gravidele cu valori normale ale hemoglobinei şi hematocritului. Dacă analizele arată deja instalarea anemiei la o femeie însărcinată, tratamentul trebuie instituit urgent, în funcţie de tipul anemiei şi gravitatea acesteia.

Diabetul gestaţional

Denumit şi diabetul de sarcină, acest tip de diabet apare la femeia însărcinată, de regulă după al doilea trimestru de sarcină, şi se caracterizează prin valori crescute ale glicemiei, de peste 110 mg/dl.

Diabetul gestaţional se produce pe fondul modificărilor hormonale din timpul sarcinii. Nivelul tot mai ridicat de hormoni generaţi de placentă afectează capacitatea insulinei de a regla cantitatea de glucoză din sânge. De aceea, se vorbeşte în acest caz de „rezistenţă la insulină”.

În mod normal, pentru a contracara acest efect al hormonilor sarcinii, pancreasul femeii însărcinate ar trebui să producă de circa trei ori mai multă insulină. Dacă acesta nu reuşeşte însă să secrete suficientă insulină, nivelul zahărului din sânge creşte, favorizând instalarea diabetului gestaţional.

Această afecţiune nu prezintă întotdeauna simptome. La unele gravide este totuşi posibil să apară unele semne ca stare de oboseală accentuată, senzaţie de sete persistentă sau eliminarea unei cantităţi mai mari de urină.

Testarea glicemiei şi a rezistenţei la insulină sunt obligatorii în sarcină având în vedere că femeile cu diabet gestaţional prezintă risc crescut pentru accidente obstetricale, iar fătul poate suferi inclusiv de moarte intrauterină.

Majoritatea medicamentelor antidiabetice sunt interzise în timpul sarcinii, iar administrarea de insulină se face doar în cazurile grave de diabet gestaţional. Gravida va trebui să aibă un regim alimentar strict care să ajute la menţinerea unei valori cât mai normale a glicemiei.

După naştere, toleranţa la glucoză poate reveni la normal. Repetarea testului la aproximativ 2 luni de la naştere va arăta dacă modificarea toleranţei a fost una reversibilă. O parte dintre femeile cu diabet gestaţional dezvoltă ulterior diabet de tip 1 (insulino-dependent) sau diabet de tip 2 (insulino-independent).

Altele pot rămâne numai cu toleranţa alterată la glucoză.

În condiţiile existenţei istoricului de diabet gestaţional, pentru a preveni instalarea diabetului de după sarcină, se recomandă menţinerea unei greutăţi cât mai aproape de normal, o alimentaţie echilibrată (reducerea glucidelor simple) şi desfăşurarea unei activităţi fizice cu regularitate. Totodată, valorile glicemiei şi glicozuriei trebuie testate anual.

Preeclampsia şi eclampsia

Preeclampsia este o altă afecțiune asociată sarcinii, caracterizată prin creșterea tensiunii arteriale sistolice peste 140 mmHg și/sau a tensiunii arteriale diastolice peste 90 mmHg, cât și a concentraţiei de proteine din urină (proteinuriei) la valori de peste 0,3 g/24 h, după vârsta gestațională de 20 de săptămâni.

Preeclampsia nu afectează doar sistemul vascular, ci şi alte sisteme sau organe precum rinichii, ficatul şi sistemul hematologic.

Cauzele şi mecanismele acestei boli sunt mai puţin cunoscute şi înţelese, dar au fost stabiliţi anumiţi factori de risc ca primiparitatea (gravida este la primul copil), vârsta peste 35 de ani sau sub 20 de ani, obezitatea, sarcina gemelară, predispoziția familială sau istoricul de preeclampsie, preexistenţa hipertensiunii arteriale, diabetul zaharat, bolile de colagen, deficitul de proteină C,S sau de antitrombină, sindromul antifosfolipidic etc.

În prima fază, femeia însărcinată la care a debutat preeclampsia poate fi asimptomatică sau poate prezenta simptome foarte variate ca dureri de cap, ameţeli, tulburări vizuale şi auditive, dureri în zona abdomenului superior, reducerea cantităţii de urină (oligurie), iritabilitate, edeme localizate la mâini şi altele.

Pentru gravidă, preeclaampsia este periculoasă din cauza riscului unor complicaţii precum eclampsia (apariţia convulsiilor), sindromul HELLP, insuficiența renală acută sau coagularea intravasculară diseminată.

De asemenea, hipertensiunea în sarcină reprezintă o cauză principală a mortalității și morbidității materne. Fătul unei femei însărcinate cu preeclampsie are risc de prematuritate, hipotrofie fetală sau chiar de deces în uterul mamei.

Tratamentul preeclampsiei depinde de gradul de severitate al bolii. În formele uşoare, gravida este doar monitorizată şi se poate decide inducerea naşterii după împlinirea a 37 de săptămâni de gestaţie. În preeclampsia severă, abordarea este mai complexă.

În formele grave fără simptome, conduita poate fi de expectativă până la 34 de săptămâni de sarcină, iar ulterior, în funcţie de stărea mamei şi a fătului, se decide continuarea sarcinii sau inducerea naşterii. În formele severe cu simptome, începerea tratamentului antihipertensiv este recomandată la valori ale tensiunii arteriale sistolice mai mari de 160 mmHg. După naştere, preeclampsia dispare în cel mult 12 săptămâni.

Infecţia urinară

Modificările hormonale şi mecanice din timpul gravidităţii cresc riscul de afecţiuni ale aparatului uro-genital.

Dintre acestea, infecţiile urinare sunt cele mai frecvente, având drept cauză prezenţa unor germeni patologici la nivelul tractului urinar. În funcţie de localizarea acestora, femeia însărcinată poate suferi de uretrite, cistite, pielonefrite etc.

Simptomele infecţiei urinare pot fi : senzaţia de usturime la urinare, urinările frecvente, în cantităţi mici, uneori cu sânge, durerea în abdomenul inferior şi/sau în zona lombară, febra, frisonul, aspectul tulbure al urinii şi mirosul neplăcut al acesteia. Cei mai comuni agenţi patogeni care se află la originea infecţiilor urinare sunt Escherichia coli (90% din cazuri), Klebsiella, Enterobacter şi Proteus.

Mai există riscul de infecţie cu Streptococcus B, deosebit de periculos în timpul sarcinii, deoarece, în situaţia transmiterii sale intrapartum, poate produce infecţii neonatale, dar şi deces al nou-născutului.

În general, infecţiile tractului urinar sunt asociate cu riscuri pentru făt şi mamă, de genul pielonefritei, naşterii premature, greutăţii scăzute a nou-născutului şi creşterii mortalităţii perinatale.

De aceea, diagnosticarea precoce şi prescrierea tratamentului adecvat sunt cruciale.

Tratamentul infecţiei urinare se stabileşte în urma efectuării investigaţiilor recomandate de medic şi este individualizat.

De regulă constă în administrarea de antibiotice şi medicamente antiinflamatorii. Totodată, pentru prevenirea infecţiilor urinare, gravida trebuie să respecte câteva reguli elementare de igienă şi alimentaţie: hidratarea optimă, igiena riguroasă în zona genitală, evitarea contipaţiei şi a amânării urinării, micţiunea după contactul sexual.

Sindromul picioarelor neliniştite 

Este o afecţiune neurologică, caracterizată prin perceperea de senzaţii şi tensiuni inconfortabile în zona gambelor.

Cei care suferă de acest sindrom simt nevoia urgentă de a mişca membrele inferioare. De asemenea, majoritatea persoanelor afectate prezintă şi Tulburarea de mişcare periodică a picioarelor în somn, care constă în mişcări în triplă flexie repetate periodic.

Peste o treime dintre femeile însărcinate se confruntă cu sindromul picioarelor neliniştite. Simptomele se agravează în special seara sau noaptea, dar şi după o perioadă de repaus mai îndelungată.

La unele persoane, aceste senzaţii se pot ameliora prin întinderea muşchilor picioarelor sau prin desfăşurarea unor activităţi ce presupun mişcarea, cum ar fi mersul. Suplimentele de fier pot, de asemenea, ajuta, mai ales că deficitul de feritină ar fi un factor declanşator al bolii.

În cazul în care acest sindrom apare pe fondul gravidităţii, simptomele dispar de obicei după naştere. Se consideră totuşi că femeile care dezvoltă sindromul picioarelor neliniştite în sarcină ar avea un risc mai mare de a suferi de această afecţiune şi ulterior.

Gingivita

Hormonii sarcinii sunt factori favorizanţi şi pentru producerea gingivitei. Nivelul ridicat de progesteron influenţează atât microvascularizaţia, cât şi capacitatea de reacţie a sistemului imunitar. De asemenea, din cauza hormonilor, flora bacteriană de la nivelul cavităţii bucale este mult mai agresivă.

Această afecţiune se manifestă prin inflamarea gingiilor, sângerare, observată mai ales la periajul dentar, schimbarea culorii ginigiilor (acestea pot fi palide, roşiatice sau cianotice) şi modificarea conturului papilei gingivale.

Boala apare în special atunci când igiena gurii este neglijată. Astfel, gingivita de sarcină poate fi prevenită printr-o igienă orală riguroasă, inclusiv prin efectuarea periodică a detartrajului şi a periajului profesionist. Totodată, este preferabil ca eventualele afecţiuni dentare să fie tratate anterior sarcinii.

În cazul în care apar probleme ale dinţilor în timpul sarcinii, acestea pot fi tratate începând din al doilea trimestru.

Pentru a se bucura de o sarcină fără probleme deosebite de sănătate, viitoarele mămici trebuie să aibă grijă de ele, să meargă periodic la controalele medicale şi să adopte un regim de viaţă cât mai echilibrat.

Sarcină sănătoasă!

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.