Copilul

Ciao sau o alternativă simpatică la tablete și telefoane mobile

Ciao sau o alternativă simpatică la tablete și telefoane mobile - RevistaMargot.ro

Joaca este un mod de deconectare de la rutina zilnică, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Așa că suntem mereu în căutare de activități și jocuri ce implică toată familia, relaționarea directă și mai puțin (spre deloc chiar) tabletele sau telefoanele mobile.

Vara aceasta am (re)descoperit board-game-urile, după câteva tentative eșuate în anii trecuți. Regăsirea a fost una firească. Pur și simplu, fata noastră, care are șapte ani acum, ne-a ghidat către ele. Iar ca părinte, dacă îți acorzi răgazul de a-i asculta pe cei mici și de a le permite și lor să se exprime liber, răspunsurile și soluțiile vin natural.

În cazul nostru, soluția a fost jocul Ciao. Este de fapt clasicul „Piatra, Hârtie, Foarfece” translatat într-un joc de cărți. Trebuie să vă avertizez încă de pe acum că creează dependență. Plus că este foarte posibil să continuați să îl jucați cu soțul/ soția și după ce se culcă copilul.

Ca să va povestesc un pic despre Ciao, este un joc de cărți, numai bun pentru întrega familie. Vârsta recomandată este 7+, fiind necesari minim 2 jucători, maxim 6. Devine însă mai interesant de la 3 participanți în sus.

Ciao sau o alternativă simpatică la tablete și telefoane mobile - RevistaMargot.ro

Acest joc dezvoltă atenția, memoria, concentrarea (a părinților mai ales, am zice noi), viteza de reacție, voia bună, conectarea în familie, acceptarea pierderii unui joc sau a ieșitului pe alt loc decât primul (face minuni pentru copiii foarte competitivi), cooperarea. Dar, cel mai important, veți descoperi, împreună cu copiii voștri, că există alternative la tablete sau telefoane mobile și că puteți comunica cu voie bună și în absența acestora. Ca să nu mai spunem că vă puteți distra copios împreună.

Regulamentul poate părea complicat la început, dar după două jocuri, veți descoperi cât este de simplu de fapt. Odată ce vă plictisiți de regulile prestabilite, le puteți schimba, adapta, complica oricât de mult vă doriți, fără a pierde nimic din farmecul lui Ciao.

Ciao vine ambalat într-o cutie de tablă, numai bună de luat în vacanțe, mai ales că nu ocupă mult spațiu. Îl puteți juca pe plajă, la restaurant, cât așteptați să vă fie adusă mâncarea sau în mașină, pe bancheta din spate. La noi, a ajuns să fie în rucsac la orice ieșire în oraș sau vacanță, record pe care numai iepurașul de pluș îl stabilise până atunci.

Ciao poate fi găsit în librării sau online. Prețul variază între 42 si 55 lei, în funcție de magazinul de unde îl achizitionați.

Există alternative distractive și educative, în același timp, la jocurile digitale. Trebuie doar să le acordați o șansă și vă vor cuceri în scurt timp.

Ciao sau o alternativă simpatică la tablete și telefoane mobile - RevistaMargot.ro

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.