Interviuri

Despre tulburările comportamentale – cu Adina Escu

Despre tulburările comportamentale - cu Adina Escu - RevistaMargot.ro

Adina Escu este psiholog și a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea București.

În prezent aceasta activează în cadrul unui cabinet individual de psihoterapie și al asociației I.M.P.A.C.T., ce oferă consiliere persoanele aflate în situații vulnerabile.

De-a lungul timpului Adina Escu a oferit consiliere psihologică elevilor, părinților, a evaluat și a efectuat terapie alături de copiii cu dizabilități.

În ianuarie 2017 a lansat cartea „Tehnici de învățare accelerată –ghid dedicat părintelui responsabil și copilului eficient”.

Adina a acceptat să vorbească despre tulburările comportamentale, prin intermediul Revistei Margot.

Revista Margot: Care sunt trei dintre cele mai des întâlnite tulburări de comportament întâlnite la preadolescenți? Ce pot face părinții pentru rezolvarea problemei, în fiecare dintre cazuri?

Adina Escu: Tulburările de comportament sau tulburările de conduită în sensul clinic se referă la un patern repetitiv și persistent prin care sunt încălcate drepturile fundamentale ale celorlalți.

Sunt încălcate normele, regulile frecvent, constant și apar comportamente de distrugere a unor bunuri, înșelăciune, furt și agresivitate față de oameni sau animale. Comportamentul opozant se consideră forma mai ușoară și este uneori supradiagnosticat în cazul copiilor care au un grad scăzut de conformism.

Pentru a fi pus un diagnostic, este nevoie să apară minim 3 simptome în ultimele 12 luni, respectiv minim unul în șase luni. Dintre simptome fac parte: inițiativa de a provoca bătăi, cruzime față de ceilalți, amenințări, intimidări, furt, fraudă, manipulare, minciună, absențe școlare înainte de vârsta de 13 ani, fuga de acasă, vagabondajul, incendieri intenționate, folosirea de arme, violul.

Uneori, aceste tulburari de comportament se transformă în tulburări de personalitate. Diagnosticul acestora se face doar la vârsta adultă, dar semnele apar și mai devreme. Acestea sunt: tulburarea de personalitate antisocială, tulburarea de personalitate borderline, tulburarea explozivă intermitentă.

În ideea de a preveni și din nevoia de a aborda o arie mai largă de cazuri ne vom raporta la situațiile în care nu există diagnostic sau se încadrează în categoria cazurilor ușoare.

Tulburările de comportament se pot asocia cu anumite tulburări de dezvoltare, dizabilități mintale și în aceste cazuri vorbim de un alt tip de intervenție.

Tulburările de comportament asociate altor afecțiuni pot fi cauzate și de alți factori interni: incapacitate de a tolera frustrarea și imaturitate emoțională, capacitate scăzută de a gestiona emoțiile, capacitate scăzută de a înțelege și de a răspunde emoțiilor și nevoilor celorlalți.

Despre tulburările comportamentale - cu Adina Escu - RevistaMargot.ro

sursa foto: wayoflifestudio.in

Revista Margot: Care sunt cauzele acestora? Cât de mare este influența părinților asupra formării acestor tulburări? Accesele de furie, sfidarea, lovitul s.a, reprezintă un eventual strigăt de ajutor din partea copilului?

Adina Escu: Tulburările de comportament sunt influențate socio-psihologic și în mod normal, frecvența sau gravitatea acestora scade când există un plan specific de intervenție și se produc schimbări în zonele de nucleu.

Câteodată, în jurul acestor copii sunt persoane cu un comportament haotic, disruptiv, inconstant, imatur.

Sunt relații în care există jocuri psihologice și nu există moduri directe de a cere și de a oferi. Membrii familiei se conectează într-un mod dependent.

Adesea se observă că sunt mai predispuși copiii cu anumite tipuri temperamentale, dar nu este un factor determinant.

În cazul în care nu vorbim de o tulburare asociată, tulburările de comportament se dezvoltă într-un anumit cadru. Acest cadru este determinant și putem vorbi despre relațiile copilului cu cei din jur.

În primul rând, ne uităm la cei care îngrijesc copilul: mama, tatăl, bunicii sau la figurile semnificative din viața copilului.

Accesele de furie, sfidarea sunt moduri de a face față unor situații. Uneori copilul găsește moduri inedite de a traduce anumite dezechilibre din sistemul familiei. Este nevoie să vedem ce are nevoie să rezolve copilul astfel.

De multe ori, copilul este depășit de situatție.Chiar și atunci când acest comportament este unul intenționat, copilul nu este mereu în contact cu nevoile sale. Și cu cât comportamentul va persista, cu atât copilul va fi acuzat, izolat și va avea șanse mai mici să îi fie împlinită nevoia inițială.

Nevoia de a fi clovnul clasei poate acoperi dorinta de a fi apreciat, văzut, lăudat. În situațiile în care copiii ajung să aibă comportamente manipulative, abuzive au nevoie de mai multă fermitate, limite, de o relație onestă, directă care să îi ajute să fie ei înșiși mai autentici.

În cazul unui acces de furie, copilul crează o furtună și este foarte important ca părintele să poată vedea sentimentele de furie, să aducă mai multă continere și să nu se simtă pierdut, disperat.

De multe ori, acel copil este frustrat și se simte singur, are senzația că nimeni nu poate să îi facă față, că nu e în siguranță atunci când este cu o persoană adultă. Și astfel se declanșează un mecanism de apărare prin care el își dorește să fie absolut independent, să preia controlul și să arate celor din jur că este autosuficient, că este mai competent și că nu merită să aibă încredere în oameni.

În final, acest mecanism nu ajută la adaptare și crează niște paternuri neproductive de a acționa, dar este un mod de a supraviețui în situații foarte grele.

Dacă accesele de furie sunt îndreptate spre alți copii, este bine să observăm care este relația lui cu emoțiile. Cât de bine poate să își exprime supărarea? Când îl deranjează ceva este conștient de asta? Poate să spună cu voce tare ceea ce are nevoie? Este ascultat și întâmpinat în nevoile sale? Îi este greu să obțină atenția celorlalți? Are dificultăți în a-ți păstra încrederea în sine?

În cazul în care copilul se încarcă în permanență cu sentimente de iritare, enervare putem să analizam care este capacitatea sa de a se autoechilibra, care sunt modurile prin care el se simte hrănit, liniștit, împlinit.

Când un copil nu găsește deloc moduri de a se echilibra înseamnă că în jurul său nu sunt modele de oameni echilibrați, împliniți, fericiți. Familiile puternic dezorganizate vor crea un mediu insecurizant, care nu dă voie copilului să evolueze. Peste 50% din cazurile în care apar tulburări de comportament există părinți care au dificultăți majore în viața personală: alcoolism și alte tipuri de dependențe, traume.

Apar astfel urmatoarele întrebări pentru părinte: „Ce anume mă face atât de iritabil? Ce anume mă împiedică să caut niște soluții pentru mine?/Ce mă împiedică să găsesc în interiorul meu spațiul necesar pentru a fi calm, ferm, constant?/Cum pot eu să aflu mai multe despre mine, astfel încât să fiu capabil să fiu mai fericit, mai încărcat, mai energic și să găsesc resurse?”

Dacă un parinte este pasiv și lasă să se degradeze relația cu copilul, va pierde șanse importante de a câștiga încrederea, respectul, conectarea. Acestea fac obiectul atașamentului și cresc alianța părinte-copil. Fără o relație nu se pot construi personalități.

Dacă un părinte nu caută resurse pentru el, nu are cum să ofere ceva „hrănitor” copilului. E ca și cum un doctor foarte grav rănit ar trebui să primească zilnic pacienți. Finalul este nefericit pentru ambii în acest caz.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.