Fertilitate

Fertilizarea in vitro – etapele tratamentului şi rata de succes

Fertilizarea in Vitro (FIV) este o tehnică de reproducere asistată care presupune fertilizarea ovocitului (celula sexuală feminină produsă de ovar) şi formarea embrionului uman în laborator şi nu în organismul matern.

Această procedură a fost dezvoltată şi perfecţionată de-a lungul a aproape patru decenii, după prima fertilizare in vitro reuşită, în 1977, şi naşterea, în 1978, a primului copil conceput „în eprubetă”, Louise Joy Brown.

FIV este indicată în situaţia în care un cuplu nu poate concepe copii pe cale naturală, indiferent de tratamentele efectuate. Cele mai frecvente cauze pentru care se recurge la fertilizarea in vitro sunt: patologiile severe ale trompelor uterine (obturaţii, hidrosalpinx. malformaţii etc), infertilitatea masculină ce nu poate fi ameliorată prin tratament, endometrioza în stadii avansate, vârsta înaintată a femeii, infertilitatea inexplicabilă sau de origine necunoscută.

 

Etapele FIV

Fertilizarea in vitro este un tratament de ultimă generaţie foarte complex, care implică trecerea prin mai multe etape, cele mai dificile dintre acestea revenind partenerei cuplului infertil.

  • Înaintea unei proceduri FIV, medicul/echipa medicală care urmează să coordoneze întregul proces face evaluarea şi investigarea ambilor parteneri ai cuplului. Scopul acestei etape este de a identifica şi trata orice afecţiuni care pot reduce şansele de succes. Totodată sunt făcute recomandări cu privire la îmbunătăţirea stilului de viaţă pentru o stare generală de sănătate optimă.
  • Medicul le explică celor doi parteneri ai cuplului toate detaliile tratamentului şi le clarifică eventualele nelămuriri. De obicei, clinicile solicită şi semnarea unui consimţământ pentru FIV, prin care cuplul îşi dă acordul pentru tratament şi îşi asumă înţelegerea avantajelor şi riscurilor acestuia.
  • Partenera primeşte un tratament hormonal care are scopul de a stimula ovarele să matureze mai multe ovocite (ovule). Medicaţia este predominant injectabilă şi se poate administra şi la domiciliu. De ce este nevoie de acest tratament? În mod obişnuit, în decursul unei luni, unul dintre ovarele femeii maturează şi eliberează un singur ovocit, care poate fi sau nu fertilizat ulterior de un spermatozoid. În cursul unui ciclu FIV, pentru a creşte şansele de obţinere a unei sarcini, trebuie maturate cât mai multe ovocite din ambele ovare. Protocoalele de tratament sunt adaptate caracteristicilor individuale şi pot dura între două și patru săptămâni.
  • În timpul tratamentului, pacienta este monitorizată atât ecografic cât şi prin dozări hormonale (prin recoltarea de sânge venos). În funcţie de rezultate, dozele tratamentului hormonal sunt ajustate pentru ca stimularea să fie la un nivel optim, fără a pune însă în pericol sănătatea pacientei (există pericolul de hiperstimulare, mai ales la femeile tinere, cu efecte adverse destul de periculoase).
  • Când majoritatea ovocitelor ajung aproape de maturitate, se administrează o doză de gonadotropină corionică (hCG), care va ajuta la maturarea lor finală. În această etapă, pacienta poate fi programată pentru puncţia ovariană.
  • La 36 de ore de la injecţia cu hCG, pacienta va trece prin puncţia ovariană. Această procedură presupune extragerea din ovare a ovocitelor, sub anestezie generală sau sedare, după cum optează pacienta (procedura este dureroasă, dar suportabilă, însă felul în care este resimţită durerea depinde de gradul de rezistenţă al fiecăruia). Întregul proces durează circa 30 de minute.
  • Ovulele extrase sunt preluate imediat de embriolog şi supuse fertilizării în laborator cu sperma partenerului de cuplu. Embrionii rezultaţi sunt urmăriţi permanent de către embriolog, iar, după câteva zile (3-5 zile), cei care au evoluat normal sunt transferaţi în uterul pacientei.
  • În ziua transferului embrionilor, echipa medicală discută cu partenerii cuplului şi decide împreună cu aceştia numărul de embrioni care va fi transferat în uter. În general, nu se transferă mai mult de doi embrioni, dar există şi excepţii (embrioni de calitate slabă, vârsta înaintată a partenerei etc.). Dacă este cazul, se decide crioconservarea embrionilor suplimentari.
  • Procedura de transfer a embrionilor în uter nu este dureroasă. Poate fi ghidată ecografic şi durează câteva minute. După ce embrionii au fost introduşi în uter, evoluţia şi şansele lor de implantare nu mai pot fi influenţate. Rezultatul final depinde totuşi în mare măsură de calitatea embrionilor.
  • După transfer, reluarea activităţilor normale este recomandată începând din a doua zi. Se evită totuşi efortul fizic excesiv, raportul sexual, băile fierbinţi sau sauna.
  • La 14 zile de la recoltarea ovocitelor, se programează un test de sarcină pentru dozarea nivelului hCG în sânge. Creşterea nivelului seric al acestui hormon arată faptul că implantarea s-a produs. Confirmarea clinică a sarcinii se va putea face însă abia după două săptămâni de la efectuarea testului hCG, prin ecografie. Dacă testul este negativ înseamnă că tratamentul nu a avut efectul aşteptat. În această situaţie, cuplul va reveni la clinică pentru a discuta cu medicul specialist despre cauzele nereuşitei şi despre optiunile de tratament pentru viitor.

 

Tehnici speciale asociate FIV

  • ICSI (Injectarea intracitoplasmică a spermatozoidului) – utilizată în cazul patologiei masculine severe sau atunci când se constată eşecul fertilizării sau o rată scăzută de fertilizare la un ciclu FIV standard. Practic, tehnica presupune injectarea unui spermatozoid în interiorul ovocitului, pentru a creşte şansele de fertilizare.
  • AH – Assisted Hatching (Ecloziunea asistată) – o tehnică de micromanipulare în cadrul căreia o porţiune din învelişul embrionului este îndepărtată, pentru a facilita implantarea.
  • În afară de FIV-ul standard, există şi programe speciale în scopul conceperii unui copil precum FIV cu ovocite donate, embrioadopţia sau apelarea la mama surogat.

 

Rata de succes a FIV

Transferul embrionilor nu garantează şi implantarea acestora, rata de succes fiind influenţată de foarte mulţi factori: vârsta femeii, calitatea embrionilor rezultaţi, numărul embrionilor transferaţi.

Dacă pentru un cuplu fertil, care încearcă în mod natural să obţină o sarcină, rata de succes este de 20% în fiecare lună şi de 90% în 6 luni, pentru un cuplu supus procedurii FIV, rata medie de succes este în medie de 35% după un ciclu şi de 60-70%, după două cicluri FIV. Dacă vârsta femeii este de 40 de ani, rata de succes poate să scadă sub 20 % per ciclu FIV, iar după 40 ani, chiar sub 10%. Riscul de avort spontan este, de asemenea, uşor crescut  (20%-25%) faţă de sarcinile naturale (15%-20%), chiar și riscul de sarcină ectopică (extrauterină) este mai mare, de respectiv 5 %. În ceea ce priveşte riscul de malformaţii la făt, acesta este similar sarcinilor spontane: 3-4 %. Ca şi în cazul sarcinilor naturale, probabilitatea existenţei unor malformaţii creşte sensibil după vârsta de 38 ani.

Aşadar, FIV nu poate garanta obţinerea unei sarcini şi nici naşterea unui copil sănătos. Există, de asemenea, posibilitatea nedorită ca partenera să nu răspundă deloc la tratamentul hormonal şi să nu poată fi obţinut nici măcar un ovocit pentru fertilizare. Chiar şi în cazul în care se reuşeşte formarea de embrioni, aceştia se pot opri din evoluţie în urma procesului natural de selecţie.

 

Sarcina obţinută prin FIV

Evoluţia sarcinii rezultate în urma FIV este similară celei naturale. Ca şi în cazul sarcinii spontane, există riscul de complicaţii, în special la gravidele cu vârsta peste 37 ani sau la cele cu sarcini multiple.

Statistic, sarcina multiplă se produce la 25-40% dintre cuplurile supuse FIV. O astfel de sarcină este asociată cu un risc crescut de avort, naştere prematură sau alte complicaţii materne şi fetale.

Fertilizarea in vitro este o procedură foarte costisitoare din punct de vedere fizic, psihic, dar şi financiar. Totuşi, nu este mai puţin adevărat că FIV, alături de alte tehnici de reproducere asistată, a ajutat milioane de cupluri din întreaga lume să aibă copii.

Deşi succesul acestui tratament depinde de foarte mulţi factori, din care influenţa hazardului nu lipseşte, informarea corectă, profesionalismul clinicii medicale alese şi dorinţa cuplului de a reuşi sunt elemente decisive.

 

 

Autor: Mihaela Creţu

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.