Parenting

Greşeli care pot afecta relaţia dintre copil și părinte

Greșeli ce pot afecta relația dintre copil și părinte - revistamargot.ro

Toţi părinţii îşi doresc o relaţie cât mai bună cu copiii lor, dar uită uneori că împlinirea acestui deziderat depinde în mare măsură de ei, şi nu de copil. În general, copiii aşteaptă de la părinţi lucruri foarte simplu de oferit precum iubire, atenţie, protecţie, încredere sau respect. Rareori un copil care se bucură de aceste lucruri şi este crescut într-un climat dominat de afecţiune şi echilibru dezvoltă probleme de comportament sau le face greutăţi părinţilor.

Misiunea de părinte este desigur una dificilă. Noi provocări pot să apară oricând, impunând cerinţe şi necesităţi diferite, cât şi o adaptare permanentă la evoluţia copilului. Iar părinţii riscă să greşească în tot acest tumult de schimbări. Unele greşeli sunt minore şi reparabile, în timp ce altele, făcute în mod repetat, pot afecta grav şi chiar defintiv relaţia părintelui cu copilul său. Însuşi copilul se va forma sub influenţa acestor greşeli, iar efectul nu este deloc unul pozitiv.

Privarea de dragostea părintească

Fie că este mai mic sau mai mare, orice copil îşi doreşte cu ardoare să se simtă iubit de părinţii lui. Reprezintă deja o certitudine faptul că împlinirea nevoilor afective ale copilului are un impact covârşitor asupra dezvoltării sănătoase a personalităţii, inteligenţei emoţionale, intelectului, dar şi asupra încrederii de sine. Chiar şi cel mai ocupat părinte poate găsi, dacă vrea, timp să îi spună copilului te iubesc, să îl îmbrăţişeze, să îl mângâie, să îl încurajeze atunci când cel mic trece prin momente dificile. Şi totuşi, numeroşi micuţi îşi petrec copilăria tânjind după afecţiunea părinţilor şi aşteptând ca aceştia să găsească puţin răgaz pentru ei. Unii părinţi oferă dovezi de afecţiune cu porţia, de exemplu, atunci când copilul are o reuşită mare. Adesea se consideră că prea multă iubire sau prea mult alint strică şi transformă copilul într-un răsfăţat. În acest caz este vorba fireşte de o confuzie. Dragostea părintească nu poate face niciodată rău şi nu este niciodată prea multă. Răsfăţul ţine de un alt aspect al creşterii copilului: disciplina. Iar, pentru a avea un copil disciplinat, părinţii nu trebuie să îl priveze pe acesta de afecţiune, ci să îi traseze limite, să stabilească foarte clar permisiuni şi interdicţii şi să sancţioneze înţelept încălcarea regulilor impuse.

Lipsa de respect faţă de copil

O altă mare greşeală pe care o fac unii părinţi este aceea că nu-şi tratează copiii cu respect. În mod paradoxal, frecvent, părinţii se poartă cel mai urât tocmai cu copiii lor, adică fiinţele cele mai dragi. Aproape orice greşeală sau abatere este sancţionată cu o vorbă urâtă sau chiar cu o pedeapsă. Iar copiii fac multe greşeli, cu sau fără voie. Tonul ridicat şi agresiv, la ordinea zilei în multe familii, este, de asemenea, o dovadă de lipsă de respect. Sunt destui părinţi care nu îi spun niciodată „mulţumesc” sau „te rog” copilului, atunci când acesta face ceva pentru ei, la fel cum nu obişnuiesc nici să îşi ceară scuze faţă de copil dacă greşesc. Cei care comit aceste greşeli nu conştientizează că astfel copilul nu va învăţa vreodată ce este respectul. Acest lucru se răsfrânge inclusiv asupra lor, pentru că ei înşişi nu vor fi respectaţi de propriul copil. Pe de altă parte, lipsind copilul de respect, acesta riscă să piardă orice încredere în propria sa valoare, considerând că, dacă părinţii lui nu îl respectă, nu merită respectul nimănui.

Neîncrederea în copil

Încă de când copilul lor este foarte mic, unii părinţi obişnuiesc să îşi exprime constant lipsa de încredere faţă de acesta. De exemplu, îl împiedică pe copil să experimenteze lucruri noi la locul de joacă, spunându-i că este prea micuţ şi nu va putea, în loc să îl ajute să reuşească ce şi-a propus. Chiar dacă intenţia părintelui este bună, şi anume de a asigura siguranţa copilului, această practică are bătaie mai lungă. Copilul îşi va pierde curajul de a încerca lucruri noi şi va începe să refuze orice viitoare provocare.
Pe măsură ce copilul creşte, lipsa încrederii părinţilor se manifestă vizavi de toate aspectele ce ţin de activităţile copilului: şcoală, prieteni, timp liber etc. Deşi până la un punct este chiar recomandat să ştii ce face copilul tău, cum învaţă, unde merge în timpul liber etc. verificarea lui obsesivă este dăunătoare.
S-a constatat, de exemplu, că încrederea acordată de părinţi copiilor lor influenţează comportamentul şi stima de sine a acestora din urmă. Astfel, copiii ai căror părinţi nu au încredere în ei tind să dezvolte o stimă de sine scăzută, evită asumarea sarcinilor mai dificile şi depind mult de aprecierile celor din jur. La polul opus, copiii cu părinţi care le acordă toată încrederea devin mai independenţi, iau decizii mai bune pentru ei, au o stimă de sine mai ridicată şi sunt mai echilibraţi emoţional.

Educarea prin frică

Agresivitatea şi metodele punitive erodează relaţia dintre copil şi părinte. Mai mult decât atât, frica nu face un copil mai bun sau mai cuminte, ci doar îl transformă într-unul timorat, care îşi dezvoltă nişte abilităţi de apărare împotriva părintelui său. Dacă nu înţelege de ce a greşit, el va repeta greşeala, având însă grijă ca părinţii săi să nu afle acest lucru. Este ştiut faptul că violenţa naşte violenţă. Pe de altă parte, pedeapsa este o piedică în calea înţelegerii şi însuşirii unor valori umane precum compasiunea sau grija faţă de ceilalţi. În general, tot ce înţelege un copil pedepsit este faptul că părinţii nu îl sprijină atunci când are nevoie, adică atunci când a greşit. De reţinut că nu doar violenţa fizică este dăunătoare, ci şi cea emoţională, precum interzicerea unor lucruri care îi fac plăcere copilului sau exprimarea dezamăgirii în cazul în care copilul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor părintelui.

Îngrădirea nejustificată a libertăţilor şi opţiunilor

La fel ca oricare dintre noi, copilul îşi doreşte să facă anumite lucruri, are propriile preferinţe sau vise. De multe ori, acestea nu se potrivesc cu gândirea şi aspiraţiile părinţiilor. Dar, atâta vreme cât dorinţele copilului nu sunt exagerate sau nepotrivite vârstei lui, părinţii nu au motive să se opună. Totodată, este foarte important ca orice copil să aibă şansa de a învăţa din propriile greşeli. Doar astfel se va obişnui să facă faţă dificultăţilor şi nereuşitelor, devenind un adult matur, pregătit pentru viaţă.

Ignorarea nevoilor copilului

Nevoile copilului nu se rezumă la hrană, igienă sau somn. În afară de nevoile fizice, există cele emoționale, psihologice, sociale sau spirituale. Acestea se diversifică și devin mai complexe odată cu creșterea copilului: accesul la joc, accesul la educație, libertatea de opinie, de acțiune etc. Deşi pentru anumiţi părinţi nu par nevoi vitale, aceste cerinţe contribuie în mod covârşitor la starea de bine a copilului din punct de vedere psihologic şi emo­țio­nal. Părinţii sunt datori să afle ce nevoi are copilul lor şi să încerce să le împlinească. De asemenea, să discute cât mai mult cu acesta pentru a afla eventualele probleme care îl preocupă, cât şi pentru a-i oferi sprijin sau soluţii în scopul rezolvării lor.

Lipsa încurajărilor atunci când are nevoie

La fel ca iubirea, încurajarea venită din partea părinţilor reprezintă o condiţie de bază a unui viitor adult fericit. Copiii trebuie încurajaţi în iniţiativele lor, îmbărbătaţi când se înscriu în diverse competiţii sau au un examen greu de trecut. Şi ideile lor trebuie apreciate, chiar dacă adulţilor le pot părea oarecum ridicole, pentru că, în caz contrar, se vor abţine pe viitor să mai împărtăşească ce gândesc. Se întâmplă adesea ca părinţii să îi descurajeze pe copii să îşi urmeze pasiunile – de exemplu, să practice un sport anume, să cânte sau să danseze – deoarece ei şi-ar fi dorit altceva pentru ei. În loc să le spună simplu „Vei reuşi!” sau „Am încredere în tine”, părinţii sunt preocupaţi să le impună copiilor să facă lucruri pe care aceștia nu și el doresc. Cei care procedează ar trebui să se gândească de două ori înainte. Doar primind sprijinul de care au nevoie, copiilor le va creşte curajul şi li se va consolida încrederea în forţele proprii.

Compararea cu alţi copii

Este nedrept şi totodată nociv ca un părinte să îşi compare copilul cu alți copii, în scopul de a-i sublinia celui mic anumite insuccese. „Ce notă mare a luat X, iar tu doar atât…”, „X cum de a reuşit la examen şi tu nu?”. Sună cunoscută această abordare? Se întâmplă destul de des ca părinţilor să le scape asemenea cuvinte tocmai în momentele în care copiii lor ar avea nevoie de susţinere, adică atunci când micuții au întreprins o acțiune nereuşită sau au obţinut rezultate mai puţin satisfăcătoare decât şi-au propus. În schimb, au parte de critici şi remarci descurajante. Pot aduce beneficii aceste comparaţii ? Cel mai probabil nu. Sunt însă cu siguranţă primejdioase, deoarece îl demoralizează pe copil şi îi scade încrederea în sine. Nu ar fi oare mai util ca părinţii să încerce să îl pună pe cel mic în situaţii în care și-ar putea demonstra talentul sau înclinaţiile? Sau să îl ajute să îşi descopere pasiunile şi abilităţile şi să-l încurajeze în acea direcţie? Pentru că fiecare este bun la ceva şi nimeni nu poate excela în toate domeniile.

Mustrarea copilului în public

Fiecare dintre noi a asistat, fără să vrea, cel puţin o dată, la o scenă în care un copil este mustrat în public de un părinte. Deşi ar putea părea doar un gest jenant, această metodă de educare este extrem de periculoasă. Copiii sunt foarte afectaţi în urma unei astfel de expuneri în public: se simt umiliţi, le scade respectul de sine, dezvoltă complexe greu de depăşit şi pot rămâne cu traume pentru toată viaţa. De aceea, oricât ar fi de supăraţi pe copil şi indiferent cât de mult ar fi greşit acesta, părinţii trebuie să facă un efort să evite corecţia în public şi să nu ţipe la copil de faţă cu alte persoane străine. Efectul mustrării nu va fi diminuat dacă se va aştepta până acasă. În schimb, ar putea fi potenţat în cazul în care cel mic este învăţat, cu răbdare, să reflecteze asupra faptelor sale.

„Părintele trebuie să înveţe să se pună în locul copilului pentru a înţelege dacă este bine sau nu modul în care procedează”, afirmă expertul american în parenting Alfie Kohn, cu ocazia unui seminar susţinut în urmă cu trei ani la Bucureşti. Acesta îi sfătuia pe părinţi să nu se mai lase influenţaţi de criticile celor care îi judecă pentru că nu îşi stăpânesc copilul şi nu l-au educat aşa cum cere societatea. În schimb, măsuri ca reconsiderarea cerinţelor şi aşteptărilor părinţilor sau recunoaşterea de către aceştia a vulnerabilităţilor şi greşelilor lor ar fi mai degrabă benefice.

Şi, poate cel mai însemnat lucru subliniat de Kohn, este că părintele nu trebuie să uite niciodată, cu niciun preţ, că relaţia cu copilul său este cea mai importantă.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.