Alimentație

Importanța meselor în familie

Importanța meselor în familie - RevistaMargot.ro

Familia este școala unde ești, deopotrivă, profesor și elev. Ne dorim o familie fericită, cu momente de care să ne bucurăm împreună, cu zâmbete și timp de calitate petrecut alături de cei dragi. Un moment fericit al zilei este atunci când toți din casă se adună în jurul mesei. Cât de importante sunt mesele în familie?

Psihologii spun că este o modalitate foarte bună de apropiere între toți membrii familiei. Mesele în familie sunt agreate atât de copii, cât și de părinți. Copiii se bucură de protecția părinților. La masă, cei mari au posibilitatea de a afla mai multe despre tot ceea se petrece în viața celorlați membri. Toată lumea poate să vorbească despre planuri, dar și despre momentele mai puțin plăcute din zi. Este momentul de conectare între membrii familiei.

Care sunt avantajele meselor în familie

Specialiștii recomandă ca, cel puțin o dată pe zi, toți membrii familiei să ia masa împreună. Puteți face o tradiție din asta – ca la cină, de exemplu, toată lumea să se întâlnească. Principalele beneficii sunt:

1. Unește membrii familiei și strânge legăturile între părinți și copii

„Haideți la masă” sunt cuvintele magice care țin o familie unită. Acest obicei este unul foarte sănătos, cu care copilul se obișnuiește încă de la vârste fragede.

Faptul că mănâncă alături de toți ceilalți membri ai familie, îl face pe cel mic șă își dezvolte abilitățile de limbaj și să își îmbunătățească sănătatea mentală.

2. Mesele în familie îi responsabilizează pe copii

Un copil care mănâncă, zilnic, alături de părinții lui la masă, primește din partea acestora atenție, siguranță și stabilitate, spun psihologii.

În plus, potrivit studiilor, când micuții iau masa alături de părinți, sunt tentați să mănânce sănătos.

Mai mult, copiii cei pot fi implicați în acțiunea de strângere a mesei.

Acest lucru înseamnă, în primul rând resposabilizare, fapt care contribuie și la creșterea încrederii în sine.

Cel mic se simte important atunci când participă alături de cei mari la treburile casnice.

3. Mesele în familie scad riscul de obezitate

Un studiu realizat în urmă cu 5 ani în SUA a demonstrat că atunci când iau masa în familie, copilul nu este tentat să mănânce mai mult decât este cazul.

În consecință, greutatea copiilor care stau la masă alături de părinți se situează în limitele normale.

Mai mult, autorii acestui studiu au constatat că mesele în familie au efecte benefice asupra sănătații copilului inaintea începerii școlii. Dar și asupra performanțelor lui școlare.

4. Mesele în familie impun anumite reguli ce trebuie respectate de cei mici

Numeroase cercetări au demonstrat că obiceiul de a mânca alături de cei dragi îi ajută pe copii să înţeleagă şi să respecte limitele stabilite de părinţi.

De exemplu, cel mic trebuie să înțeleagă faptul că trebuie respectate anumite condiții înaintea, în timpul și după masă. Cum ar fi spălatul pe mâini înainte de a mânca sau faptul că trebuie să mănânce cu gura închisă și să nu plescăie.

Importanța meselor în familie - RevistaMargot.ro

sursa foto: changemaker.fi

Cum să aduci relaxare în timpul meselor în familie

Părinții trebuie să fie foarte bine organizați și să nu preceapă pregătirea și servirea mesei ca pe corvoadă ori ca pe ceva foarte stresant. De fiecare dată, ei trebuie să se asigure că au timp și posibilitatea de a face acest lucru și pot apela la ajutorul copiilor. Acest lucru va face ca momentul pregătirii mesei să fie luat în serios de cel mic și să îl perceapă, totodată, ca un moment plăcut.

În limita timpului și a îndemânării, dimineața, părinții pot să se trezească mai devreme și să pregătească masa pentru fiecare membru al familie, pe care să o orneze într-un mod amuzant (de exemplu, se pot orna sandwich-urile cu ardei sau roșii, sub formă uneu fețe). Acest lucru îi va bucura mult pe copii și vă puteți începe ziua într-un mod cât se poate de plăcut.

Și la cină, toata familia este mult mai relaxată, așa că discuțiile și atmosfera vor fi mult mai plăcute.

Ce spun studiile

Suntem prea ocupați și de multe ori problemele pe care le avem de rezovat sunt prioritare. Nu dăm importanță unor lucruri foarte importante din viața familiei și – de cele mai multe ori – realizăm acest lucru când este prea târziu.

Potrivit studiilor efectuate în SUA, seara este preferat preferat în care membrii familiei se adună la masă într-o proporţie de 55%, doar 30% reuşesc să ia prânzul cu cei dragi, 11% micul dejun şi 4% nici una dintre mese.

De asemenea, s-a constat că 62% dintre femei reusesc să mănânce aproape în fiecare zi cu toţi membrii familiei, în timp ce bărbaţii au declarat acelaşi lucru în procentaj de 54%.

În ziua de astăzi, sunt foarte multe momente când mâncăm singuri, în grabă, oriunde și oricând.

În 2017, un astfel de studiu a fost făcut și în România, realizat de firma Delikat. Potrivit acestei analize, românii sunt conştienţi de beneficii, însă servesc masa în familie mai rar decât şi-ar dori. Totodată, 67% dintre români iau mesele în familie în fiecare zi, iar în medie, românii iau masa în familie de şase ori pe săptămână. Deşi frecvenţa meselor în familie este semnificativă, 40% dintre români şi-ar dori să se reunească mai des pentru a mânca împreună.

La întrebarea „Cum se simt românii cand servesc masa alături de familie?”, trei din patru români au răspuns că se simt împliniți, iar mai mult de jumătate au răspuns că se simt liniștiți atunci când iau masa în famile. În schimb, când românii servesc masa singuri, mai mult de jumătate se simt grăbiți, iar unul din patru români se simte stresat sau tensionat.

Cauzele care împiedică o reuniune de familie la masă sunt, în principal, determinate de:

· dificultatea în a reuni membrii familiei (55%)

· lipsa de timp (39%)

· programul lung de lucru (38%)

· lipsa unui program regulat/comun de masă pentru toţi membrii familiei (35%).

Pe de altă parte, este îmbucurător faptul că un număr mare de români (83%) sunt conştienţi că mesele în familie sunt importante. Ei spun că această acţiune îi face să se simtă împliniţi (73%), fericiţi (72%), încrezători (61%), relaxaţi şi liniştiţi (58%), spre deosebire de modul în care resimt mesele singuri – grăbiţi (59%), neliniştiţi (32%), stresaţi (28%) şi tensionaţi (26%).

 

Mama și fetița sa, la masă, sursa foto: James Sudakow

Distribuie:
1 comment
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.