Copilul

Jocuri pentru dezvoltarea emoțională a copilului preșcolar

Jocuri pentru dezvoltarea emoțională a preșcolarului - revistamargot.ro
Fiecare copil se dezvoltă diferit și, chiar dacă avem uneori tendința să îi comparăm cu frații sau chiar colegii lui de joacă, nu ar trebui să uităm că fiecare micuț este unic. Rolul nostru, al părinților, este să îl ajutăm să crească, să se dezvolte, să se descopere.
Dacă aveți acasă un copil preșcolar, puteți răsufla ușurat: ați scăpat de perioada întrebărilor care încep cu „de ce?”. Dacă până acum v-ați folosit imaginația pentru a da cele mai corecte și reale răspunsuri, înseamnă că sunteți deja pregătit pentru următoarea călătorie alături de micuțul dumneavoastră. Urmează o altă perioadă din viața lui, la fel de interesantă și frumoasă.
Un preșcolar trebuie să fie ajutat de asemenea să se dezvolte și din punct de vedere emoțional, deși acest lucru este trecut de multe ori cu vederea ca și cum emoțiile s-ar putea întelege de la sine. Psihologii susțin că emoțiile trebuie învățate, înțelese și cunoscute. Părinții pot alege moduri grozave de a-i învăța pe cei mici să se dezvolte emoțional și să înceapă să vorbească despre propriile sentimente.
 
1. Ghicește chipul!
Acesta este un joc foarte util pentru a-l ajuta pe cel mic să recunoască emoțiile celor din jur. Probabil că nu de puține ori vi s-a întâmplat să aveți o stare de oboseală,  iar cei din jur să vă spună că sunteți triști. Acest lucru se întâmplă pentru că exprimăm în mod diferit emoțiile, deși le trăim în același mod. Și de aici confuzia. S-ar putea ca acest joc să vi se pară destul de simplu, însă după ce îl veți juca de câteva ori veți realiza că nu este foarte ușor să ghicim emoțiile celor din jur. 
Cum se joacă:
Părintele va mima o emoție și va face gesturi expresive. Copilul trebuie să ghicească despre ce emoție este vorba. Apoi, rolurile se pot inversa. Este un bun prilej de amuzament, dar și un antrenament util pentru viitorul adult de a descoperi și ghici emoțiile celor din jur. 
 
2. Ghicește mersul!
Este un joc care îl învață pe cel mic să își controleze propriile trăiri, ținând cont de faptul că întotdeauna există o strânsă legătură între emoții și corpul nostru. Acest joc este un prilej fantastic de creare a unei bune dispoziții. 
 
Cum se joacă:
Alegeți o cameră mobilată minimal sau chiar un loc în aer liber și rugați copilul să meargă, timp de un minut, în felul în care merge în mod obișnuit. Apoi, cereți să își schimbe felul de a merge: precum un om grăbit, precum unul neatent, sau ca un om nervos. Încercați și emoții pozitive: un mers al unui om vesel, al unei persoane optimiste și mersul unui om fericit. Este important să respectați ordinea emoțiilor: mai întâi cele negative, apoi cele pozitive. Psihologii spun că cel mic se eliberează de emoțiile negative pe măsură ce le imită. De asemenea, copilul trăiește emoții pozitive spre sfârșitul jocului, iar acest lucru îl va face să rămână cu o stare bună de spirit.
3. Daca aș fi…
 
Este un joc care dezvoltă imaginația copilului, dar și un mod de a afla cum se vede el și cum îi percepe pe cei din jurul lui. Regula de bază a acestui joc este ca părintele să aibă o atitudine de seriozitate față de toate răspunsurile micuțului, să nu ia în derâdere opiniile copilului și nici să nu încerce să-l influențeze pe acesta. Informațiile obținute pot fi foarte prețioase.
Cum se joacă:
Alegeți un moment în care micuțul este relaxat și încercați să îl puneți în anumite situații:
„Dacă ai fi un animal, ce animal ai fi…?”  
„Dacă ai fi o floare, ce floare ai fi..?”
„Dacă ai fi o culoare, ce culoate ai fi…?”
„Dar mama, ce culoare ar fi? Sau bunica? Dar fratele tău mai mare?”
 
Acestea sunt doar trei dintre multitudinea de jocuri care pot ajuta la dezvoltarea emoțională a micuțului dumneavoastră. Înainte de a le încerca, nu uitați regula de bază: petreceți timp alături de copil. El are nevoie de toată atenția din lume. Daca vreți să cresteți un copil bun, petreceți cât mai mult timp cu el!

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.