Interviuri

Psih. Ilinca Vasile – Cum recunoaștem un abuz și ne protejăm de acesta

Psih. Ilinca Vasile - Cum recunoaștem un abuz și ne protejăm de acesta - RevistaMargot.ro

Ilinca Vasile este psihoterapeut și consilier psihologic.

Aceasta a acceptat să răspundă întrebărilor Revistei Margot pentru ca cititorii noștri să cunoască mai multe despre identificarea unui abuz și mecanismele de apărare împotriva acestuia.

Ilinca are un master în Psihodiagnoză, Psihoterapie Experiențială Unificatoare (PEU) și Dezvoltare Personală, obținut în cadrul Facultății de Psihologie și Științelor Educației a Universității București. Ilinca are formare în evaluarea și consilierea experiențială a copilului, adultului, cuplului și familiei, dar și Terapii scurte orientate pe resurse și soluții.

Revista Margot: De multe ori atunci când discută despre abuz, oamenii se concentrează numai asupra celui fizic. Cum recunoaștem semnele unui abuz emoțional?

Ilinca Vasile: Da, așa este, atunci când pomenim de abuz putem observa o înclinație aproape exclusivă înspre abuzul fizic. El este vizibil. Din acest motiv este mult mai ușor de identificat și de expus.

De cele mai multe ori abuzul fizic este dublat de abuzul emoțional și atunci expunerea unuia implică și descoperirea celuilalt. Dificultatea cea mai mare apare atunci când vorbim doar de abuz emoțional.

De obicei, victimei îi este extrem de greu să recunoască abuzul, mai ales că acest tip de abuz este, cel mai adesea, subtil. De aceea, este foarte importantă informarea.

Cele mai frecvente semne ale abuzului emoțional sunt: umilirea, jignirea, insultele – uneori ascunse în spatele unor glume, ironii; controlul financiar, șantajul emoțional, denigrarea; folosirea unor tehnici de manipulare pentru a domina, a controla relația și a declanșa anumite reacții sau comportamente din partea celuilalt – tehnici precum: minimalizarea, negarea, minciuna, minciuna prin omisiune, victimizarea, învinovățirea victimei, raționalizarea, triangularea, instabilitatea emoțională – accesele de furie ca tipar relațional, izolarea, seducția, distorsionarea realității (procesul de gaslighting), lipsa conectării emoționale – lipsa empatiei, înțelegerii, susținerii.

Printre efectele abuzului emoțional se numără starea aproape permanentă de hipervigilență a persoanei, incapacitatea sau dificultatea de a se relaxa, perturbarea apetitului, a rutinei de somn, neîncredere sporită în realitatea internă, propriile percepții, gânduri, trăiri, îndoiala de sine, depresie, atacuri de anxietate, sentimente de neajutorare, imunitate scăzută, apariția diverselor afecțiuni fizice.

Revista Margot: De ce le este greu persoanelor abuzate să recunoască acest lucru, atât față de ele, cât și față de cei din jur?

Ilinca Vasile: În primul rând, dificultatea apare ca urmare a carențelor din sfera psihoeducației. Este greu să identificăm ceva ce nu ne dăm seama că se întâmplă pentru că nu deținem informația necesară.

Un alt motiv pentru care este anevoios să recunoaștem abuzul față de noi înșine și/sau față de ceilalți este efectul pe care această recunoaștere îl va avea.

Atunci când ne confruntăm cu realitatea așa cum este ea apare necesitatea unor restructurări interne și externe, ceea ce poate fi foarte dureros. Fie pentru că ne este greu să acceptăm că am trecut/trecem printr-un astfel de abuz și ne confruntăm cu toate stările emoționale care, implicit, vin, fie pentru că cei din jur invalidează experiențele noastre sau nu știu cum să ajute potrivit.

Revista Margot: Cum ne putem proteja de abuzatori?

Ilinca Vasile: Primul pas spre protecție este să ne informăm – să știm ce este sănătos, funcțional, adecvat într-o relație și ce nu; să avem granițe clare și ferme, să apelăm la ajutor de specialitate atunci când simțim că situația ne depășește capacitățile de a face față, să trecem noi înșine printr-un proces de autocunoaștere pentru a descoperi care sunt zonele personale de lucru pentru a nu mai intra în relație cu abuzatori sau pentru a ne dezvolta mecanismele necesare pentru a stopa sau a ieși din astfel de relații.

Revista Margot: Statistic, în România, unul din șase copii este abuzat sexual până la vârsta de 18 ani. Ce trebuie să-și învețe un părinte copilul pentru ca acesta să se ferească de asemenea situații? Cum ne comportăm cu o persoană care a suferit un abuz?

Ilinca Vasile: Îngrijorător este și faptul că un procentaj considerabil din aceste abuzuri este înfăptuit de persoane cunoscute copilului.

Un prim pas al părintelui/părinților este să învețe copilul despre limitele corpului lui, ce este potrivit să se întâmple în relație cu alții și ce nu, să existe un minim de educație sexuală – potrivită vârstei lui, să-l învețe pe copil să spună stop atunci când granițele personale îi sunt încălcate și încurajat să povestească atunci când este atins într-un fel nepotrivit.

Persoanele care au suferit un abuz au nevoie, înainte de toate, să fie ascultate cu întelegere, compasiune, empatie și blândețe. De asemenea, au nevoie de siguranță și în același timp să li se respecte spațiul personal, să știe că pot cere ajutorul și cineva le este alături.

Printre cele mai de folos lucruri pe care le putem face în relație cu o persoană abuzată este să fim deschiși către nevoia/nevoile ei prezentă(e), să o încurajăm să le exprime și pe cât posibil să venim în întâmpinarea ei cu resursele pe care le avem la îndemână – fie ele materiale sau emoționale.

Revista Margot: Ce comportamente îngreunează vindecarea sau acutizează simptomele persoanelor care au trecut prin experiențe traumatizante?

Ilinca Vasile: Ceea ce îngreunează cel mai tare procesul de vindecare este negarea. Deși, în primă fază, negarea este un mecanism de a face față funcțional, cu cât se menține mai mult timp, cu atât este mai dificilă începerea procesării interioare care duce la vindecare.

Apoi, există o sumedenie de comportamente și mecanisme psihice care blochează, întrerup, prelungesc sau împovărează vindecarea, cum ar fi: refugierea în comportamente adictive și/sau autoagresive, autoînvinovățirea, refuzul de a ne confrunta cu ce s-a întâmplat și de a ne adapta la noua realitate, ruminația pe termen lung – gândurile obsesive și intruzive legate de ce s-a întâmplat, de cum ar fi putut să se desfășoare evenimentele dacă exista un alt context, un alt moment etc.

Toate aceste mecanisme de supraviețuire ne ajută atunci când suntem în plină experiență traumatică și o perioadă după ce aceasta a luat sfârșit, însă pe termen lung efectele acestor mecanisme epuizează resursele interioare și calitatea vieții scade considerabil – nu mai suntem bine cu noi și nici cu cei din jur.

Revista Margot: Mișcarea #MeToo ne-a demonstrat frecvența abuzurilor asupra femeilor. Care credeți că a fost efectul pozitiv al acesteia?

Ilinca Vasile: #MeToo a dus în atenția publicului larg o realitate a societății trecută, în cele mai multe cazuri, sub tăcere.

Aș putea spune că printre cele mai importante efecte ale acestei mișcări a fost conștientizarea faptului că există astfel de experiențe, că sunt mult mai numeroase decât credeam și că sunt negate, ignorate, ascunse, deși impactează atât de puternic viețile multor oameni.

Astfel de abuzuri se ascund sub umbrela stigmatizării, de aici și frica victimelor de a vorbi despre ce li se întâmplă.

În acest context, #MeToo a venit cu o împuternicire a victimelor prin simplu fapt că nu au mai fost singure, că vocea lor a prins putere alături de vocea tuturor celorlalte victime, că s-a creat contextul de a fi auzite, iar experiența lor a fost validată.

 

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.