Sarcină

Sarcina și tatuajul

Sarcina și tatuajul - RevistaMargot.ro

Cum omului îi este tipică dorința de înfrumusețare, de multe ori apelăm și la tatuaje ca mod de exprimare.

Ce ne facem însă dacă simțim această nevoie de exprimare artistică în perioada sarcinii, poate chiar inspirate de aflarea veștii?

Cum afectează tatuajul sarcina

Una dintre temerile viitoarelor mame cu tatuaje este aceea că nu vor putea face epidurală. Tatuajul nu reprezintă un impediment. Atâta timp cât tatuajul nu este proaspăt sau zona nu este infectată, nu există riscul infecției.

Printre principalele riscuri și cele mai grave se numără cel de infecție cu virusul HIV, hepatită sau sifilis. Asta deoarece odată cu cerneala, pot pătrunde în sânge diverse bacterii.

Din nefericire nu există foarte multe studii asupra cernelii de tatuaj. Însă ele arată că cerneala este „filtrată” de nodulii limfatici. Prin urmare, nu există riscul ca cerneala să ajungă la făt prin fluxul sanguin.

Nu mai poți de nerăbdare să îți faci un tatuaj chiar în timpul sarcinii? Chiar dacă tatuajul are legătură cu viitorul bebeluș, poate aștepta până după încheierea primului trimestru de sarcină. Din păcate nu există suficiente studii aprofundate pentru a ști dacă tatuarea pe perioada sarcinii presupune riscuri directe pentru făt, așa că pentru a evita eventuale riscuri încearcă să ai răbdare câteva luni după naștere. În felul acesta ți-ai putea acoperi eventuale vergeturi provocate de sarcină.

Sarcina și tatuajul - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

Pentru cele dintre voi care iau în calcul varianta unui tatuaj cu henna, e important să țineți cont de următoarele:

– Henna naturală nu este niciodată neagră. Asigură-te că artistul folosește henna naturală. Aceasta are culoarea roșie, portocalie, maro, ciocolatiu, culoarea cafelei sau cărămiziu.

– Henna neagră poate cauza bășici oricui.

– Parafenilendiaminele pot da naștere unor reacții adverse îndelungate, de care cu greu se poate scăpa.

Sarcina și tatuajul - RevistaMargot.ro

Mulți părinți decid ca după nașterea bebelului să-și tatueze un simbol al făpturii ce a apărut în viața lor, sursa foto: Pinterest

Cum afectează sarcina tatuajul

Ai deja un tatuaj? E de la sine înțeles că fluturașul din zona lombară s-ar putea să-și întindă aripile mai mult decât prevăzusei.

Odată cu dezvoltarea fătului, pielea se va întinde, însă tatuajul nu se decolorează. Deși va părea mai palid, după naștere și revenirea la forma inițială, își va recăpăta culoarea.

Apariția vergeturilor reprezintă un alt „risc” pentru forma tatuajului. Folosește creme recomandate de medic pentru a preveni apariția vergeturilor. Însă ține cont că nu există nici o cremă care să combată moștenirea genetică. Dacă pentru unele femei, sarcina nu pare să lase urme, pentru altele, sarcina în sine lasă propriile „tatuaje”.

În principiu, dacă tatuajul nu este în zona abdomenului, șoldurilor, feselor, sânilor sau brațelor, nu va avea prea mult de suferit.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.