Parenting

16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor

16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor - RevistaMargot.ro

Pe 25 noiembrie, în fiecare an, este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor.

Peste tot în lume, între 25 noiembrie și 10 decembrie se organizează acțiuni pentru cele 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor.

Scopul acestor acțiuni este de a crește gradul de conștientizare asupra faptului că femeile din întreaga lume sunt supuse unor forme de violență greu de imaginat, care, de cele mai multe ori, rămân ascunse.

Cele 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor vor avea ecou și în Parlamentul României.

Deputata independentă Oana Bîzgan organizează, în perioada 4-5 decembrie, o expoziție cu lucrările realizate de Cynthia Loris – artist plastic și supraviețuitoare a violenței domestice. Cele zece lucrări ale artistei vor fi expuse pe holul din fața plenului Camerei Deputaților.

„Am făcut un pas important când am introdus în legislația națională Convenția de la Istanbul și le mulțumesc colegilor mei parlamentari pentru asta. Avem, însă, mulți pași de făcut când vorbim despre implementarea legii, sprijinul financiar pe care trebuie să-l acordăm victimelor violenței și, cel mai important, când vorbim despre mentalitățile oamenilor. Doar împreună putem să punem capăt unui flagel cu efecte grave asupra sănătății, calității vieții și bunăstării victimelor și familiilor lor, asupra dezvoltării întregii societăți. Trebuie să dăm un semnal ferm că există toleranță 0 pentru violență!”, a declarat Oana Bîzgan.

„Fiecare lucrare are o poveste reală în spate. Sunt poveștile unor femei si copii care au trecut în anumite momente ale vieții lor prin traume, prin violență domestică sau au fost martori la așa ceva. Eu am realizat această expoziție pentru că artistul trebuie să fie un critic al lucrurilor urâte din societate. Trebuie să aducă la suprafață ceea ce noi vrem să ascundem.”, declară artista Cynthia Loris.

În România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este bătută de partenerul ei. 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. 1 din 4 femei este agresată fizic sau sexual de către partener. 55% din români sunt de părere că violul este justificat în anumite situații. De asemenea, anul trecut au avut loc 20.531 de fapte de loviri și alte violențe comise între membrii familiei. Dintre victime, 76%, adică 15.584, au fost femei; 46 dintre aceste femei și-au pierdut viața.

Pentru a trage un semnal de alarmă privind aceste cazuri, deputata Oana Bîzgan a ales să poarte în aceste 16 zile de activism piese din colecția neconvențională Manifest. Aceasta a fost lansată în 2017, de trei tineri artiști români – Alina Gurguță, Ellida Toma și Matei Arnăutu.

„Proiectul Manifest atrage atenţia asupra unei probleme frecvent întȃlnite, violenţa împotriva femeilor. Statisticile îngrijorătoare arată că nicio ţară nu este străină de această problemă, astfel că astăzi lupta se duce pe toate planurile, iar un demers artistic, menit să aducă lumină şi solidaritate în sufletele chinuite, este bine-venit.”, susțin realizatorii acestui proiect.

Convenției de la Istanbul este un tratat internațional, semnat pe 11 mai 2011, care are ca scop prevenirea și protecția victimelor violenței domestice. Oana Bîzgan este o susținătoare a Convenției de la Istanbul și a modificărilor legislative pentru toleranță 0 față de violența domestică.

„Prin intermediul unor modificări legislative, victimele violenței domestice pot avea parte de sprijin real în astfel de cazuri: ordinul de protecție provizoriu, emis de polițist. Acesta este esențial pentru o intervenție rapidă și eficientă în sprijinul victimei violenței domestice – înlăturarea agresorului din domiciliul comun și din preajma victimei este o măsură ce va salva sute de vieți anual, dacă va fi aplicată corect”, declară Oana Bîzgan, Young Global Leader și membră a rețelei internaționale Women Free from Violence.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.