Parenting

Ce simte un părinte când își privește copilul?

Ce simte un părinte când își privește copilul? - RevistaMargot.ro

Ce simt părinții când își privesc copiii? O întrebare cu o infinitate de răspunsuri.

Sentimentul nu poate fi descris în cuvinte. Poți descrie senzația, dar nu vei reda nici pe departe emoția care te copleșește.

Pe de o parte este acea satisfacție că este al tău, bucățică ruptă din tine. Apoi te încearcă un pic de mândrie, că ai reușit să aduci pe lume un suflețel atât de mic și de perfect.

Și ce ai putea să mai zici atunci când doi ochișori mici, rotunzi și sclipitori te privesc cu nesaț și îți zâmbesc energic? Rămâi fără aer și te topești la propriu.

Prima întâlnire cu puiul tău este memorabilă. Prima atingere, primul zâmbet, atunci cunoști cu adevărat ce înseamnă fericirea. Și imediat vei dori să nu îl mai lași din brațe, să nu te desparți niciodată de el, să îl ții sub aripa ta. O dorință nebună de a-l proteja și a-l ocroti te va cuprinde și te va stăpâni toată viața.

Toate nopțile nedormite, toți nervii și toate tensiunile acumulate dispar într-o clipită când auzi râsul lui frenetic sau când te strânge în brațe cu mânuțele lui micuțe. Savurezi clipa, închizi ochii și te simți cel mai împlinit om de pe fața pământului.

Simți cum te doare pieptul de atâta iubire ce i-o porți. Când îi simți respirația pe gâtul tău sau căpșorul mic și pufos la pieptul tău, timpul se oprește în loc. Și vei dori să țină o eternitate doar pentru a-l privi cum doarme liniștit și fără griji.

Iar cea mai mare bucurie și satisfacție e atunci când îți spune pentru prima oară „mama”. Atunci simți că viața ta e împlinită și că nu mai ai nevoie de nimic.

El va deveni centrul universului tău! Împreună veți face primii pași, împreună veți râde sau veți plânge, te vei bucura de fiecare reușită a lui sau vei suferi de o mie de ori mai mult atunci când va întâmpina vreun necaz.

Când ești părinte, totul se schimbă. Prioritățile, planurile, toate îl vor viza pe cel mic. Pentru tine, părintele lui, va rămâne copil toată viața, chiar și după ce crește și devine adult.

Bucură-te de fiecare clipă petrecută cu micuțul tău! Timpul zboară cu viteza luminii și nici nu vei realiza când au trecut anii. Începe grădinița, școala, liceul, și într-o zi își va lua zborul. Atunci vei privi în oglindă și nu te vei recunoaște!

Tocmai atunci îți vei da seama că timpul petrecut cu copilul tău e cel mai prețios.

Ce simte un părinte când își privește copilul? - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.