Mame peste hotare

Familii de români în străinătate: Viața cu copii, în Oman – Partea a II-a

Seria Mame românce de peste hotare continuă cu partea a doua a interviului cu Corina Sarcinschi, o mamă care în prezent locuiește cu cei doi copii în Oman.

Dacă în articolul anterior am aflat mai multe informații despre instruirea copiilor preșcolari, în cadrul părții a doua vom surprinde modul în care se desfășoară viața socială a Corinei și fiilor săi.

Revista Margot: Cum se desfășoară interacțiunea socială dintre copil și colegii săi? Cât de ușor se împrietenesc străinii cu localnicii? (atât la școală, cât și în viața de zi cu zi)?

Corina: Locuim într-un complex rezidențial foarte frumos unde interacțiunile sociale sunt similare celor din mediul rural. Complexul se numește chiar Dolphin Village.

Eu mai glumesc spunând că este ca o tabără de lux. Ajungi să te cunoști cu majoritatea oamenilor din complex în mod inevitabil, pentru că există piscine, un loc de joacă pentru copii și un restaurant unde majoritatea rezidenților își petrec cea mai mare parte din timp.

Copiii ajung să se vadă la locul de joacă în fiecare zi și socializarea are loc de la sine.

Există un grup pe Facebook pentru rezidenți și unul pe Whatsapp pentru mămici, iar ocazional se organizează întâlniri pentru copii la una dintre locuințele părinților, la un moment dat făceam aceste întrevederi prin rotație.

Cei care conduc complexul organizează gratuit activități pentru copii de diferite sărbători (Crăciun, Paște, Halloween) și cei mici se distrează.

Este un loc foarte sigur, mașinile au limite de viteză, iar după vârsta de 5 ani copiii sunt lăsați să petreacă timp pe afară și să se joace după bunul plac, asta îmi amintește de joaca din fața blocului care în România (la oraș) s-a cam pierdut, mai ales la vârste atât de mici.

Aceste lucruri se întâmplă într-un cerc de expați (vestici), nu există omanezi care locuiesc în cadrul complexului nostru rezidențial.

Interacțiunea cu omanezii este aproape inexistentă. Ei sunt prietenoși când ne intersectăm pe stradă, dar totul se întâmplă la un nivel destul de superficial sau probabil este nevoie de mai mult timp până să consideri că te-ai împrietenit cu ei. Poate că experiența mea nu e nici cea mai relevantă din moment ce am ales să locuim în acest complex, dar consider că a fost alegerea corectă. Copiii mei au colegi la grădiniță care locuiesc în același complex, așa că au parte de întâlniri frecvente cu prietenii lor.

Familii de români, în străinătate: Viața cu copii, în Oman - RevistaMargot.ro

Playdate cu mămici românce

Revista Margot: Care au fost dificultățile pe care le-ați întâmpinat? Dar lucrurile asupra cărora aveți comentarii negative?

Corina: Există dificultăți personale, psihologice și de analiză financiară la nivel de familie, ca o consecință firească a taxelor ridicate.

Aș fi vrut să îl înscriu pe Robert la grădiniță imediat după ce a împlinit 2 ani, dar încă nu începuse să vorbească și a existat o temere legată de faptul că am putea să îi întârziem și mai mult procesul de vorbire dacă îl introducem într-un mediu în care se vorbește altă limbă.

Privind înapoi, îmi dau seama că nu a fost o temere justificată, aici școlile și grădinițele sunt obișnuite să aibă grupuri de copii de mai multe naționalități, știu cum să îi abordeze pe cei mici și să le dea încredere în ei.

Amândoi copiii mei au început să vorbească direct în engleză și în română. Știam dinainte că ei asociază limba cu persoana cu care vorbesc și pot face această adaptare la interlocutor cu ușurință, dar până nu îți vezi copilul cu ochii tăi, sau mai bine spus, până nu îl auzi cu urechile tale, îți vine greu să crezi și tot ai dubii.

Ca și minus, tot legat de limba engleză, îngrijitoarele de origine filipineză de la grădiniță nu vorbesc corect limba engleză și copiii preiau de la acestea greșeli de accent sau de gramatică uneori.

Mai sunt aspecte negative generale, nu din sistemul de învățământ în sine.

Copiii nu se descalță și nu schimbă încălțămintea când intră în grădiniță. Se face curat frecvent si nu am avut niciodată impresia de lipsă de curățenie, totuși sunt încălțați pe tot parcursul zilei afară, înăuntru, unde se joacă pe jos. Pe de altă parte, în Oman înveți cumva să conviețuiești cu praful, nu plouă aproape niciodată, deci nu e vorba să existe noroi sau bălți.

Diferența de la căldură la aer condiționat este ceva cu care eu nu pot să mă obișnuiesc, dar pentru cei mici a devenit ceva firesc. Totuși, de multe ori răcesc din cauza diferențelor de temperatură.

Revista Margot: Ce sfaturi aveți pentru mămicile românce care intenționează să se mute în această țară?

Corina: Eu cred că personalitatea fiecăruia și contextul, precum și motivația din spatele unei mutări/relocări face fiecare experiență diferită, așa că nu pot da sfaturi.

Pot spune că viața de zi cu zi în Oman este total diferită de la persoană la persoană, în funcție de vârsta copiilor/copilului tăi/tău și de locuința pe care o alegi.
Apoi, este vorba de asumarea faptului că sunt șanse mari pentru mamă să nu lucreze deloc sau să nu lucreze în domeniul în care a lucrat anterior.

Unele femei se pot împăca ușor cu un stil de viață în care stau acasă dacă nu există constrângerea financiară de a lucra, pentru altele este un chin să nu poată crește profesional și să nu își urmeze calea pe care au visat-o.

Pentru mine a fost perfect să stau cu copiii acasă în perioada de bebelușeală pentru că oricum îmi asumasem pauza profesională.

În general, oamenii se relochează în Oman în mod oportunist, să facă bani pentru o perioadă de timp și apoi să revină în țară sau plece spre țări cu o cultură mai apropiată de a lor. Puțini vin pentru experiența profesională sau cea de viață. Omanul îi „suge” pe expați de expertiză fără să ofere creștere profesională la schimb.

Familii de români, în străinătate: Viața cu copii, în Oman

Copii care se joacă în aer liber în interiorul complexului rezidențial în care locuiesc

Revista Margot: Cum arată o zi din viața copiilor tăi?

Se trezesc în jur de ora 06:00.

E destul timp pentru ritualul de dimineață și ceva joacă până la 07:15-7:30 când pleacă spre grădiniță.

Durează vreo 15 minute drumul cu mașina. La grădiniță se joacă până la 08:30, după care se separă pe grupe de vârstă și au acest „circle time” unde vorbesc despre ziua respectivă, de la 09:00 la 10:00 au activități, la 10:00 este gustarea de acasă, se joacă liber până la 11:00, mai au o activitate de maxim jumatate de oră și din nou joacă de la 11:30 până când vin părinții să îi ia.

Eu îi iau de la grădiniță pe la 12:30-13:00 p.m. Acasă au voie să se uite la maxim o oră de filmulețe (amândoi copiii mei au renunțat la somnul de prânz, cel mic mai adoarme în mașină uneori, dar nu mai este o regulă).

Eu lucrez de acasă în a doua parte a zilei, uneori trebuie să și plec și ne ajută Nora, o bonă filipineză care ne ajută de la 12:00 la 18:00. Ea stă cu copiii până la 16:00-16:30, când eu îmi închei programul de lucru.

Este apoi timpul nostru împreună până la 19:00, când începem ritualul de seară.

De obicei mergem la locul de joacă din complex sau mergem/primim în vizită prieteni de-ai lor. Când e vremea bună (iarna), ieșim din complex la o plimbare pe faleză, dar pentru că totul se află la distanță mare, în timp am rărit ieșirile astea pentru că stăm drumul cu mașina durează aproape o oră. Între 19:30-20:00 cei mici sunt în pat și își încep activitățile în lumea viselor.

În week-end, mergem în excursii sau la plajă, uneori doar la cumpărturile săptămânale și la locuri de joacă din mall, fie doar alături de familia noastră sau împreună cu alți prieteni cu copii.

Revista Margot: Ai alege vreodată ca cel mic să învețe în sistemul educațional românesc?

Corina: Pot să zic despre sistemele educaționale exact ce îmi zicea mama despre băieți când eram puștoaică.

O să apară mereu unul mai bun, mai frumos și mai deștept. Și chiar și cel mai bun, deștept și frumos sistem de învățământ va avea minusurile lui.

Pentru mine, abordarea nu este să îmi mut copiii după sisteme, ci să găsim alegerea potrivită ținând cont de binele tuturor membrilor familiei și de tot ce înseamnă calitatea vieții de zi cu zi pentru noi toți.

Eu cred că educația se face în mai multe locuri și contexte, nu doar la școală, așa că sunt încrezătoare că Robert și Edi vor evolua bine orice sistem educațional atâta timp cât noi, ca părinți, suntem atenți la evoluția lor ca oameni.

Ca să răspund la întrebare, așa cum se conturează planurile noastre, cel mai probabil că băieții mei vor începe școala în România pentru că Omanul nu este o țară în care să dorim să rămânem pe termen lung.

Click pe numărul 2 pentru continuarea artocolului

1 2
Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.