Naștere

Cele mai des întâlnite temeri ale proaspetelor mămici

Momentul în care ajungi acasă cu bebeluşul este unul extrem de emoţionant. Odată ce eşti însă departe de cadrele medicale care te-au consiliat şi ajutat imediat după naştere, te vei simţi copleșită de o multitudine de nelinişti iar, uneori, există posibilitatea să te panichezi de-a dreptul.

Acesta nu este însă un lucru neobişnuit, mai ales dacă te afli la primul născut. Ai devenit mamă şi ai primit o misiune pe viaţă: să ai grjă de copilul tău cât poţi de bine. Dar, oricât te-ai fi pregătit dinainte, oricâte ajutoare ai avea în jur, vor exista numeroase cazuri în care vei fi măcinată de întrebări şi temeri. Iată câteva dintre cele mai frecvente îngrijorări cu care se confruntă proaspetele mămici:

 

Mă voi descurca să îl îngrijesc pe bebe?

La această întrebare nu există un răspuns simplu şi scurt. Uneori, te vei descurca de minune, alteori vei acţiona cu stângăcie. Ori de câte ori se va întâmpla să greşeşti, te vei întreba dacă eşti cu adevărat o mamă bună. Ai însă multe multe atuuri de partea ta, cum ar fi instinctul matern, accesul relativ facil la informare şi instruire, proximitatea asistenţei medicale specializate. Este adevărat, vor fi situaţii în care nu vei avea răgaz să te informezi, să întrebi medicul sau alte persoane cu experienţă, dacă neprevăzutul şi urgenţa te limitează în acest sens, acţionează în primă fază din instinct. Pe parcurs, vei deveni tot mai stăpână pe situaţie!

 

De ce plânge copilul?

Un nou-născut care plânge aproape continuu produce un stres imens unei mame aflate la început de drum. Potrivit medicilor, plânsul la această vârstă este, de obicei, în firescul lucrurilor, doar în acest mod își pot exprima micuţii pui de om nevoile. Astfel, ei pot plânge de foame, de somn, pentru că au scutecul ud sau pentru că suferă de o durere. Alteori, bebeluşii plâng doar pentru a atrage atenţia şi pentru a fi luați în braţele mamei. Plânsul lor nu trebuie privit cu îngrijorare de la început, însă nici ignorat pe termen lung, consideră pediatri. Atunci când acesta continuă însă să plângă timp îndelungat, este bine să fie consultat medicul. De reţinut că ar exista chiar un cod al plânsului bebeluşilor. De exemplu, cel de foame este mai degrabă un țipăt acut şi constant, în timp ce plânsul din motive de durere sau disconfort este tânguitor, uneori cu sughiţuri. Tonalitatea mai joasă a plânsului unui bebe indică, de regulă, oboseala sau nevoia de somn. Mamele învaţă încet-încet să interpreteze tot mai fidel mesajul micuţului lor. Urmăreşte-ţi cu atenţie bebeluşul fără să te panichezi şi vei reuşi să-i limitezi episoadele de plâns.

 

S-ar putea sufoca în somn ?

În primele nopți se poate să verifici obsesiv dacă bebelușul respiră normal în timpul somnului. Conform medicilor însă, sunt foarte rare cazurile în care bebelușii se pot sufoca în timpul somnului, acest deznodământ nefericit având la origine o serie de cauze medicale. Printre acestea se numără anomalii de dezvoltare a creierului, infecţii respiratorii, malformaţii cardiace, greutate mică la naştere. De asemenea, ar putea contribui şi factori de risc externi precum dormitul pe burtă sau pe o parte, un aşternut prea moale, accesorizat cu multe perne şi aşternuturi, dormitul în patul părinţilor. Aşadar, este indicat ca, în timpul somnului, bebeluşul să fie aşezat pe spate şi să fie înlăturat din apropierea sa orice obiect care i-ar putea deranja respiraţia. Îi poţi verifica discret, din când în când, poziţia, culoarea tegumentelor şi temperatura extremităţilor.

 

Copilul meu mânâncă suficient?

Este o grijă comună a majorităţii părinţilor, fie că vorbim de copii mici sau mari. La nou-născut este şi mai problematic, acesta neputând comunica dacă masa primită a fost exact cât îi trebuia sau, dimpotrivă, prea săracă sau prea abundentă. La bebeluşii alăptaţi este şi mai greu să îţi dai seama la început cât de mult sau de puțin lapte sug de la sân. Dar există câteva indicii după care te poţi orienta: simţi cum sânul, plin la începutul şedinţei de alăptat, s-a golit, bebelușul se retrage singur de la sân fiind mulţumit şi liniştit, scutecul se udă abundent, bebeul este vioi şi câştigă bine în greutate etc. Strict orientativ, un copil alăptat are 7-9 mese pe zi în primele luni de viaţă şi petrece până la câteva zeci de minute la sân în cursul fiecărei mese. Pe măsură ce cresc, copiii reuşesc să tragă din sân cantităţi mai mari de lapte într-un timp tot mai scurt. În cazul bebeluşilor hrăniţi cu biberonul, urmărirea cantităţii de lapte ingerat este simplă. Biberoanele sunt gradate şi poţi observa cu acurateţe cât lapte consumă. Trebuie reţinut însă că fiecare copil este diferit. Unii se satură cu mai puţin, alţii cu mai mult. În medie, cantitatea de lapte creşte de la 5-10 ml/masă, în prima zi de viaţă, la 60-70 ml/masă, la şapte zile de la naştere. Între 2 şi 6 luni, bebeluşul consumă în medie 105-210 ml lapte/masă, iar, după vârsta de 6 luni, odată cu diversificarea, nu ar trebui să depăşească 600 ml de lapte pe zi.

 

Are scaun normal ?

În primele zile, nou-născutul are, în mod normal, câteva scaune pe zi. La bebeluşii alăptaţi, pe măsură ce colostrul se transformă în lapte matur, scaunele devin mai lichide şi capătă culoare gălbuie. Nu există totuşi o regulă strictă în privinţa culorii, care poate varia de la copil la copil şi în funcţie de alimentaţie. Doar scaunele albicioase şi cele cu sânge pot reprezenta un semnal de alarmă. În cazul copilului hrănit cu biberonul, scaunele pot fi mai puţine, de numai unul pe zi sau chiar mai rar, fără ca acesta să fie considerat un semn al constipaţiei. Însă scaunele prea rare, fie că vorbim de cei alăptaţi sau pe formulă de lapte praf, pot fi un indiciu al unei alimentaţii insuficiente sau al unor probleme de sănătate. Constipaţia, caracterizată prin scaune dure şi sfărâmicioase, cu o frecvenţă mai rară decât cea specifică vârstei şi tipului de alimentaţie, prin efort intens la defecaţie şi chiar sânge în scaun, se combate eficient dacă factorul său favorizant este interpretat corect. Cauzele sunt multiple: deshidratare, insuficienţa lichidelor şi a fibrelor în alimentaţie, o formulă de lapte care nu se potriveşte copilului, malformaţii ale tractului digestiv etc. Pe de altă parte, diareea, manifestată prin scaune frecvente, apoase şi urât mirositoare, ar putea fi declanşată de infecţii, parazitoze sau alergii. Este importantă depistarea cauzei, dar şi prevenirea deshidratării, extrem de periculoasă pentru copilul foarte mic.

 

Câştigă cât trebuie în greutate ?

Sunt disponibile mai mult grafice privind evoluţia greutăţii nou-născuţilor, corelat cu creşterea în lungime şi înaintarea în vârstă. Există variaţii între acestea, diferenţe între felul în care sunt interpretate de medici, cât şi deosebiri între graficele pentru fetiţe şi cele pentru băieţei. În linii foarte mari, un sugar ar trebui să câştige cam 750 g/lună în primele 4 luni (sau să își dubleze greutatea de la naștere), 500 g/lună în următoarele 4 luni și 250 g/lună în ultimul trimestru al primului an. Sunt mulţi alţi factori care trebuie luaţi totuşi în considerare pentru o evaluare corectă precum greutatea la naştere, sexul copilului, alimentaţia şi, nu în ultimul rând, specificitatea fiecărui copil în parte. De regulă, în primul an, băieții au o greutate superioară fetiţelor, adeseori pentru că au o greutate mai mare la naștere decât acestea. De asemenea, copiii cu greutate mare la naștere se vor îngrăşa uneori mai greu, comparativ cu cei născuţi cu greutate mică. Chiar și tipul de lapte face diferenţa, observându-se faptul că bebeluşii alăptaţi iau în greutate mai puţin rapid decât cei hrăniți cu lapte praf, mai bogat în proteine şi lipide. Important este ca un copil să păstreze o evoluţie constantă, conform ritmului său şi punctului de unde a plecat la naştere. Împreună cu medicul care îl urmăreşte vei putea evalua periodic cât de bine creşte puiul tău.

 

Ce să fac când are febră sau orice alt semn de boală ?

Îmbolnăvirea unui copilaş atât de mic este, evident, un moment de mare îngrijorare. Apariţia febrei sperie orice mamă, la fel şi alte simptome ca vărsăturile, diareea sau convulsiile. Te vei confrunta cu multe tipuri de răceli, viroze şi virusuri de toate felurile. Sfatul pediatrului sau prezentarea la medic sunt absolut obligatorii în aproape toate cazurile în care un nou-născut prezintă simptome de boală persistente. Odată ce capeţi experienţă, vei învăţa să evaluezi singură dacă bebeluşul are ceva grav sau doar trecător, să decizi în ce măsură trebuie să mergi urgent la medic ori să îl tratezi cu antitermice sau alte preparate farmaceutice indicate anterior de pediatru. Este foarte important să nu exagerezi cu tratamentul când are ceva banal, însă nici să nu subapreciezi o stare de boală ce poate ascunde ceva grav. Dacă simptomele nu dau semne că cedează, nu ezita să apelezi la ajutor specializat.

 

Cum să îl ajut pe bebeluș atunci când are colici?

Statistic, unul din patru bebeluşi prezintă colici intestinale. De regulă, acestea apar la 2-3 săptămâni de viaţă şi dispar de la sine la vârsta de 3-4 luni. În mare parte, au drept cauză imaturitatea sistemului digestiv al bebeluşului. Procesul de digerare prezintă încă multe puncte slabe, astfel încât produsele alimentare nu sunt descompuse complet. Se formează o cantitate mare de gaze intestinale, iar copilul este chinuit de dureri abdominale. Din cauza colicilor, bebeul plânge timp de mai multe ore pe zi, este agitat şi manifestă iritabilitate. Pentru a-l ajuta să sufere mai puţin este esenţial să limitezi cantitatea de aer ingerat, fie prin ataşarea corectă la sân, fie, în cazul celor hrăniţi la biberon, prin folosirea tetinelor cu supapă anticolici. Mai poate fi vorba şi de o posibilă intoleranţă la lactoză, dar şi de alimentaţia mamei (în general vinovate sunt alimentele ce provoacă balonarea), din cauza anumitor substanțe ingerate de aceasta ce pot ajunge în laptele matern. În ultimii ani, se vorbeşte tot mai mult despre implicaţiile unei flore intestinale dezechilibrate în favorizarea colicilor. De aceea, se recomandă administrarea probioticelor precum Lactobacillus reuteri Protectis. Există, de asemenea, multe alte preparate farmaceutice contra colicilor pe care ţi le poate recomanda medicul copilului tău. Nu uita însă ca, după masă, să îl ţii pe bebe în poziţie verticală minimum 10-20 de minute. În acest timp îi poţi masa uşor spatele, cu mişcări blânde de jos în sus. Când plânsul persistă, poţi încerca să îl ţii înfăşat (unii copii se simt bine în această postură), să îl legăni sau să foloseşti remedii mai neconvenţionale precum „zgomotul alb” (provenit de la aparate electrocasnice ca foehn, hotă, aspirator).

 

Acestea pot fi unele dintre problemele cu care te vei confrunta ca mămică la început de drum. Întrucât multe dintre aceste situaţii se repetă, pe parcurs îţi va fi tot mai uşor să le faci faţă cu brio. Mereu vor apărea şi situaţii critice complet noi, însă experienţa acumulată te va ajuta să poți să-i asiguri copilului tău îngrijirea ideală la care ai visat, poate, încă dinainte de a deveni mamă.

 

 

 

Autor: Mihaela Crețu

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.