Provocările unei mame de gemeni

Trei obiecte ale gemenilor pe care le-am ales greşit

Trei obiecte ale gemenilor pe care le-am ales greşit - RevistaMargot.ro

Când devii părinte pentru prima dată, rişti să alegi greşit o parte dintre obiectele destinate copilului tău. Lipsa de experienţă te poate împiedica să ai o viziune corectă în legătură cu ceea ce îi este potrivit celui mic.

Am deliberat îndelung înainte de cumpăra multe dintre lucrurile copiilor. Şi, totuşi, am ales greşit cel puţin trei obiecte importante ale gemenilor mei. De acest lucru ne-am dat seama, desigur, abia pe parcurs.

Şi când spun „greşit” mă refer la faptul că, pe termen lung, aceste alegeri au avut influenţe negative. Atât asupra vieţii noastre de proaspeţi părinţi, cât şi asupra unora dintre obiceiurile gemenilor.

▪ Patul

În primul rând, alegerea patului. Ne-am tot gândit ce fel de pat să le cumpărăm. Nu ştiam dacă să le luăm câte unul pentru fiecare sau un singur pat mai mare, în care să doarmă amândoi până treceam la patul junior.

Cred că, în acest caz, un rol covârşitor l-a jucat şi problema lipsei de spaţiu. Trebuia să împărţim toţi patru o singură cameră, cel puţin pentru 2-3 ani. Iar noi eram nemulţumiţi din cauza spaţiului insuficient încă de dinaintea venirii pe lume a copiilor.

Din păcate, nici oferta autohtonă din acel moment nu ne-a ajutat prea mult. Cele mai multe variante de „paturi pentru gemeni” erau, de fapt, două paturi individuale amplasate unul lângă celălalt sau unul în continuarea celuilalt.

Am găsit şi câteva modele de pătuţ dublu, fără despărţitor. O variantă de evitat – o să explic şi de ce. Ne-am gândit că acestea, fiind foarte mari şi dintr-o singură bucată, vor fi greu de încadrat în camera noastră. Mai ales că trebuia să facem loc şi unei comode a copiilor şi unei mese de înfăşat.

Ar mai fi fost şi varianta pătuţului pe comandă. Preţurile solicitate de firmele de mobilă contactate ni s-au părut totuşi aberante. Şi nici nu aveam garanţia că rezultatul va fi cel aşteptat.

Nu ne puteam decide deloc, dar pătuţul trebuia ales până la urmă. Din experienţa altor părinţi de gemeni, care aveau ca şi noi probleme cu spaţiul, ştiam că putem începe cu un pătuţ normal de 120/60 cm. Copiii urmau să fie aşezaţi pe lăţimea patului, nu pe lungime, până mai creşteau puţin.

Am ales un pat clasic, din lemn, în eventualitatea că hotărâm să îl modificăm. Când am adus bebeluşii din spital i-am aşezat aşa cum plănuisem şi nu au fost probleme. Era suficient loc pentru amândoi.

Dar, în circa trei luni, scoteau picioruşele printre grilaje. Crescuseră, fireşte, şi începuseră să se şi mişte mai mult. Am decis să nu mai investim într-un al doilea pătuţ, ci să îl modificăm pe acesta, astfel încât să ţină până pe la vârsta de doi ani. Apoi să luăm paturi noi, tip junior. Speram ca până atunci să ne mutăm într-o casă mai mare, în care cei mici să aibă camera lor.

Soţul s-a pus pe treabă şi a mărit patul. Avea acum 120/105 cm. Părea imens şi era o grămadă de loc pentru bebeluşi.

Ulterior au apărut alte probleme. Pe la vârsta de şase-şapte luni, copiii au început să se mişte mult în somn. Se întoarceau de pe o parte pe alta şi ajungeau să se şi lovească între ei. Adesea, unul din fraţi întindea câte un picior sau câte o mână pe faţa sau pe corpul celuilalt. Din cauza aceasta se trezeau amândoi şi plângeau. Am realizat că era necesar un despărţitor între ei. Iar am cumpărat materiale şi am făcut şi această completare a patului.

Dar bebeluşilor nu le-a plăcut. Despărţitorul – o bucată de pal – era cam înalt şi cei mici nu se mai vedeau deloc între ei. Se simţeau izolaţi, iar ei erau obişnuiţi de la naştere să fie împreună şi să se simtă unul pe altul.

În următoarele luni, băiatul a început să plângă foarte mult noaptea. Nu ştim exact de ce. Cel mai probabil, din cauza erupţiei dentare. Am decis să îl luăm lângă noi în pat ca să intervenim rapid, evitând deranjarea somnului fetiţei. Ea a continuat să doarmă în pătuţ.

Abia pe la un an şi jumătate s-a mai liniştit băieţelul. În schimb, tot în jurul acestei vârste a început fetiţa să aibă un somn agitat. Erau nopţi cu două-patru episoade de pavor nocturn, de care nu am scăpat definitiv nici până în prezent. Episoade destul de lungi şi zgomotoase care trezesc imediat şi băiatul. Trezindu-se, acesta cere lângă noi în pat. Astfel, reobişnuirea lui în pătuţ a fost un eşec. Iar fetiţa a început să vrea şi ea să fie alinată tot la noi în pat, după crizele de pavor nocturn.

La vârsta de doi ani, le-am luat paturi junior. Câte unul pentru fiecare. Însă faptul că nu i-am obişnuit din start cu pat individual şi am tot făcut modificări în modul lor de a dormi nu a rămas fără consecinţe. Dorm mai mult cu noi şi pătuţurile lor stau goale.

Trei obiecte ale gemenilor pe care le-am ales greşit - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

▪ Căruciorul

Al doilea obiect important a cărui alegere ne-a dat bătăi de cap a fost căruciorul. Mi-aş fi dorit unul cu care să pot ieşi fără ajutor la plimbare. Adică să aşez copiii în el, să mă urc în lift (locuim la bloc, la etajul patru) şi să fac plimbarea zilnică fără a depinde de prezenţa altei persoane.

Şi am măsurat liftul…Ei bine, uşile erau foarte înguste, astfel încât era exclusă varianta side by side. Rămânea cea tandem.

Cărucioarele tandem mai bune aveau un preţ destul de piperat – în jur de 800-1.000 de euro. Bune în sensul că puteau fi folosite de la naştere şi nu abia după ce copiii stau în şezut, adică după vârsta de şase-şapte luni. În plus, unele permiteau poziţia celor două unităţi de scaun în modul „face to face”, foarte apreciat de copilaşi atunci când sunt mai mari.

Până la urmă am achiziţionat un model tandem foarte compact care intra relativ uşor în liftul nostru (cei de la firma distribuitoare ne-au permis să îl probăm la domiciliu). Era pliabil, cu roţi solide şi rezistent la gropile destule de prezente în capitala noastră. Ne imaginam noi la acea vreme că o să plimbăm copiii în el până spre vârsta de trei ani. Deci am considerat că este important să fie durabil.

Dar avea şi numeroase dezavantaje care au atârnat greu în timp. De exemplu, doar locul din spate se putea folosi de la naştere. La cel din faţă exista numai reglaj la spătar, iar, până avea stabilitate bună în şezut, copilul stătea destul de inconfortabil. Şi greutatea căruciorului era mare – cântărea 17 kg. gol.

L-am luat totuşi pentru că îndeplinea condiţia potrivirii cu liftul şi părea un cărucior calitativ pentru cei circa 300 de euro plătiţi.

Copiilor mei însă nu le-a plăcut să stea în cărucior. Fetiţa urla ca din gură de şarpe până adormea. Băiatul ar mai fi stat, dar, dacă o vedea pe surioră că cere în braţe, cerea şi el. I-am păcălit cât de cât până spre vârsta de un an. Dormeau circa două-trei ore în timpul plimbării.

Cum au învăţat să meargă în picioare, căruciorul a devenit şi mai indezirabil. Şi, în plus, au început să se certe pe locul din faţă. Copilul care stătea în spate nu vedea decât în laterale şi era cam înghesuit în zona picioarelor. Se ridica în picioare de mai multe ori (nu mai acceptau nici centurile prinse) şi, până la urmă, tot în braţe ajungea.

Ne era greu şi cu ei în braţe şi să împingem la cărucior. Aşa că acesta a rămas pe balcon nefolosit, timp de vreun an. Apoi l-am vândut la jumătate de preţ.

Problema e că, încă de la vârsta de un an, îi plimbăm în braţe afară. Şi acum la trei ani mai vor uneori să fie duşi aşa. Ne-ar fi fost foarte util un cărucior side by side, cu pliere tip umbrelă. Deci unul foarte uşor pe care să îl luăm peste tot. Există variante care se pot plia sau deschide cu o singură mână. Este adevărat, acestea sunt potrivite abia după şase luni şi ai nevoie de ajutor pentru a coborî şi urca cu copiii (dacă locuieşti la bloc) până ce micuţii merg în picioare. Însă aceste luni trec repede. Până atunci se poate apela la sistemele de purtare.

Trei obiecte ale gemenilor pe care le-am ales greşit - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

▪ Ţarcul

Despre ţarc o să povestesc mai puţin. Nu l-am ales greşit, ci am greşit achiziţionându-l. Este un obiect cu timp de utilizare foarte scurt. Fireşte, depinde şi de fiecare copil în parte. Însă, odată ce o iau de-a buşilea, copii vor să exploreze. Iar, când reuşesc să stea în picioare, cu atât mai puţin vor accepta şederea în ţarc.

Eu l-am luat pentru siguranţa lor. În pătuţ nu le plăcea să se joace, iar de pe canapea puteau să cadă oricând. Dacă i-aş fi lăsat pe jos, îmi era teamă că se pot accidenta în vreun fel în lipsa mea (mai aveam nevoie, de exemplu, să merg câteva minute până în bucătărie).

Le-am pus jucării nenumărate în ţarc, dar nu stăteau în el mai mult de 10-15 minute. După trei-patru luni, l-am strâns definitiv. Am asigurat prizele şi am îndepărat alte posibile pericole. A trebuit să mă obişnuiesc cu căderile, lovirile, târâtul pe jos şi jucatul pe jos – lucruri care, la început mi se păreau de neconceput pentru copiii mei.

Aşa că, uneori, oricât de mult ne-am strădui să facem alegeri potrivite, putem să dăm greş. În cazul obiectelor destinate copiilor noştri, cu toţii ne dorim alegeri perfecte. Dar ei şi personalităţile lor dictează altfel decât o face logica noastră.

De aceea, opţiunile simple sunt cred cele mai bune. Un pat clasic, care să fie adecvat până pe la vârsta de trei ani. Un cărucior uşor şi practic. Un spaţiu de joacă sigur, dar neîngrădit. Şi, în rest, multă atenţie, răbdare şi, nu în ultimul rând, afecţiune din belşug din partea părinţilor.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.