Parenting

Copilul cu F care naște controverse sau copilul feminist în România

Copilul feminist în România - RevistaMargot.ro

Cuvântul cu F care naște controverse... așa am numit o campanie de conștientizare pe care am făcut-o acum ceva ani, alături de colegele mele din Coaliția pentru Egalitate de Gen .

Din păcate încă trebuie să explicăm în România, și nu numai, de ce a fi feminist/feministă este o calitate, și nu un păcat sau o stigmă.

Cu atât mai mult azi când organizații de tipul CpF (Coaliția pentru Familie) fac propagandă masivă împotriva feminismului și studiilor de gen, promovând tot felul de idei false și puțin spus pseudo-științifice.

De ani de zile, noi, feministele de serviciu explicăm, cercetăm și iar explicăm, dar patriarhatul încă rezistă. Dar nu ne pierdem speranța. Dimpotrivă. Ca să ne creștem șansele de izbândă (sic!) unele facem copii (în familii tradiționale sau mai puțin tradiționale), cu parteneri feminișiti, găsiți cu greu în maldărul de bărbați misogini, cu care te întâlnești pe toate drumurile, încăpățânându-ne să creștem acești copii într-un mod feminist, că nu știm și nu putem altfel.

Dar mai ales, pentru că în feminism am găsit valori, principii, norme, morale după care ne ghidăm în viața de zi cu zi și pe care le considerăm deosebit de importante și pentru copiii noștri.

Pentru că:

1. Un copil feminist este un copil liber

Feminismul este despre libertatea de a alege ce și cine vrei să fii, dincolo de rolurile tradiționale de gen în care fetele se fac profesoare și asistente medicale, iar băieții astronauți și politicieni.

A-ți crește feminist copilul înseamnă a sparge cutia roz în care societățile tradiționale le așază pe fetițe (aia cu hărnicuță, curățică, ascultătoare) și pe cea albastră (aia cu competitivi, puternici, curajoși) pentru băieți și a le oferi acestora libertatea de a alege din toate variantele posibile.

Te-ai gandit vreodată că rolurile de gen tradiținale reduc libertatea copilului tău de a-și manifesta personalitatea?

2. Un copil feminist este un copil empatic

Feminismul este o mișcare ce are în centru lupta pentru drepturile femeilor, o mișcare ce s-a născut de la observarea unor nedreptăți cu care în special femeile s-au confruntat de-a lungul timpului.

Un copil feminist va fi un copil empatic, atent la cei din jur și la experiențele lor, gata să îi asculte, să îi ajute și să le fie alături.

3. Un copil feminist valorizează diferențele

Odată cu libertatea de a fi ce își dorește să fie, fără limite impuse de societățile tradiționale, un copil feminist învață și despre libertatea celorlalți de a fi altfel, despre diferențe și valorizarea acestora.

El învață să înțeleagă diferențele și să nu se teamă de celălalt doar pentru că nu este ca el/ea.

4. Un copil feminist luptă pentru drepturile lui și împotriva nedreptăților

Și pentru că nu trăim în lumi ideale, un copil feminist va învăța și că în viață se va confrunta cu nedreptăți, că drepturile se câștigă și se pot pierde, că poate vor veni momente în care va trebui să lupte pentru drepturile lui, dar și ale semenilor săi.

5. … și o va face fără furie și îndârjire pentru că un copil feminist luptă și este puternic, pentru că știe cine este și știe că este valoros așa cum este.

Pentru că este un copil liber care nu se teme de ceilalți va fi întotdeauna capabil să facă alianțe, să îi înțeleagă pe cei de lângă el, chiar și pe cei care sunt la un moment dat de cealaltă parte a baricadei.

Un copil capabil să se accepte și să se iubească așa cum este înseamnă un copil foarte puternic.

Nu zic că uneori copilul meu feminist nu va suferi trăind într-o lume patriarhală, nu zic că uneori conformismul nu i-ar fi mai la îndemână și mai productiv, dar sunt convinsă că per total beneficiile sunt incomensurabile.

Vezi aici cum se combate inegalitatea de gen într-o școală din Spania.

 

 

 

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.