Alimentație

Cremă de morcov și măr, pentru bebe

Cremă de morcov și măr, pentru bebe - revistamargot.ro

Când bebelușul începe diversificarea, începe și goana mamei după cele mai delicioase rețete. O mâncare savuroasă pentru cel mic și plină de multe vitamine este crema de morcov și măr, pentru bebe, cu brânză calcică. Are un gust dulce, apreciat de majoritatea bebelușilor cu vârsta de peste 6 luni. Este foarte simplu de preparat.

Încercați, dacă este posibil, să folosiți morcovi sau mere din producția proprie. Dacă cumpărați aceste produse din piață, este de preferat să apelați la un producător sigur, pe care să îl cunoașteți și care vă garantează că produsele nu conțin substanțe chimice.

Morcovul este o legumă ideală pentru cei mici. Este hrănitoare și se digeră foarte ușor, combate constipația și întărește vederea. La rândul său, mărul este un depozit de vitamine. Are gust plăcut și multe substanțe nutritive, sănătoase pentru cei mici.

Cremă de morcov și măr, pentru bebe - revistamargot.ro

sursa foto: Pinterest

De ce aveți nevoie:

2 morcovi

2 linguri lapte

un măr

o linguriță de unt

brânză calcică, făcută în casă.

Cum se prepară

Încălziți cuptorul, la temperatura de 180 de grade Celsius.

Spălați morcovul și mărul, așezați-le pe o tavă și o introduceți, apoi, în cuptor.

După ce s-a copt mărul, îl scoateți din cuptor

Așteptați să se coacă și morcovii și apoi scoateți-i din cuptor.

Pasați pulpa de la măr și morcovii și amestecați foarte bine, într-un bol.

Separat, pregătiți brânza calcică: adăugați untul, brânza și laptele și, cu ajutorul unul blender, mixați până când se obține o cremă spumoasă.

 

Nu-i așa că cel mic adoră acest fel de mâncare?

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.