Tatăl Noriei

Implică-te pentru un cartier mai bun!

Implică-te pentru un cartier mai bun! - RevistaMargot.ro

O să vă scriu în acest articol despre cum m-am implicat eu în cartierul în care locuiesc, de când sunt tată. Atunci când ești părinte nu ești responsabil numai față de familia ta, ci începi să conștientizezi impactul pe care îl poți avea și în lumea înconjurătoare și îți dorești să faci schimbări pentru ca lumea în care trăiește copilul tău să fie una mai bună.

Una dintre probleme cu care intram în contact zilnic era proasta amenajare a parcului în care mergeam zilnic cu fiica mea, Noria.

La una dintre intrările parcului ieșea în calea tuturor o bordură foarte mare. Fapt ce făcea destul de greu intratul în parc cu căruțul.

Trebuia să ridici de căruț, să împingi, era destul de complicat. Pentru una dintre prietenele mele care avea gemene era chiar dificil.

Venise primăvara, și cei de la administrația parcului începuseră să facă curățenie în parc, să vopsească băncile, să le mai pună puțin ciment celor care stăteau să cadă. Să mai cârpească puțin pe ici pe colo.

Cunoașteam din vedere toți oamenii care lucrau în parc, de la paznici, vânzători, casierițele de la muzeu, oamenii care făceau curățenie, administratoarea parcului. Hop, dintr-o dată mi s-a aprins beculețul!

Într-o zi, când am văzut-o pe șefa parcului împreună cu echipa pe teren, m-am dus repede la ea și am rugat-o să facă o rampă din ciment la intrare. Inițial a spus că nu poate, că o astfel de măsură n-ar aparține ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement) și că nu pot face ei rampă acolo.

Când am auzit asta, am procedat în alt mod, că doar am făcut și eu niște cursuri de participare și implicare civică. Mi-au surâs și astrele, ce-i drept, ca să zic așa.

„Doamnă, vă rog, haideți cu mine să vedeți cum se intră în parc cu căruțul”, i-am spus. M-a însoțit puțin cam sceptică, și am nimerit tocmai când intra prietena mea cu gemeni în parc. A fost la fix!

„Vedeți cât de greu este”, i-am spus eu doamnei.

În timp ce discutam despre idea propusă, s-au alăturat discuției câteva mămici cu cărucioarele și copii cu bicicletele. Ei ne-au susținut la rândul lor cauza:

Mămicile au vociferate în cor: „Nici cu bicicleta nu poți intra în parc, trebuie să stai să te dai jos de pe ea. Haideți doamna, vă rugăm, faceți o rampă aici. Cine o să vină să se ia de dumneavoastră că ați făcut o rampă și ne-ați ajutat?”

 

În cele din urmă, dna. administrator s-a înduplecat și a chemat pe doi băieți și i-a rugat să toarne rampa.

Hop, am reușit! Asta se întâmpla acum 3 ani, rampa există și acum la una dintre intrările spre locul de joacă.

După ce am reusșit împreună să aducem această schimbare parcului, eu și dna. administrator am rămas prieteni, ne salută mereu când ne vedeam și mai stăteam uneori de vorbă.

Așa că am prins curaj și am început să îi spun și despre locurile de joacă care erau praf: leagăne rupte, gropi, pedale rupte etc.

Așa că administrația parcului a făcut cerere la ALPAB, banii pentru reparații însă întârziau să apară. După o lună, văzând că nu se întâmplă nimic, m-am mobilizat și am făcut personal petiție la ALPAB. În cele din urmă, după alte două săptămâni, au apărut și banii pentru reparat leagănele. În cadrul procesului de reparație al locului de joacă s-au astupat și gropile din zonă și s-au mai reparat chestii prin parc.

Pentru toate acestea însă a trebuit să lupt, să întreb aproape zilnic timp de o lună când urmează să fie făcute și  leagănele. Am făcut o altă petiție și am dat telefoane peste telefoane.

M-am implicat pentru că am vrut să fie mai ușor pentru mine și pentru lumea care venea în parc. Voiam ca Noria să se dea în leagăn fără să stăm la rând 20 de minute, pentru că deși existau alte leagăne, acestea nu erau funcționale.

Mai am și alte povești legate de implicarea în comunitate și de cât de mult te responsabilizează rolul de părinte, abia aștept să vi le povestesc.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.