Educație

Cristina Tunegaru, portretul unui dascăl

Cristina Tunegaru, portretul unui dascăl - RevistaMargot.ro

Cristina Tunegaru este profesoară de limba română, și încă una dedicată. Activitatea sa nu se oprește aici, ea fiind de asemenea publicist, autor de carte școlară și în curs de pregătire al unui doctorat despre inechitățile din sistemul de învățământ din România.

De-a lungul timpului, Cristina a avut curajul să folosească platforma de socializare Facebook pentru a atrage atenția asupra neregulilor din învățământul românesc. A semnalat o serie de vicii ascunse, pe care cu toții le cunoaștem, însă preferăm să le suportăm în continuare fără a părea că simțim nevoia unei evoluții. Inspectorii școlari, examenul de bacalaureat, titularizarea, meditațiile, bibliografia depășită sunt doar câteva dintre problemele abordate de cadrul didactic.

Cristina a predat atât elevilor de la oraș, cât și celor de la țară, îi tratează însă pe toți cu respect și grijă egală.

În 2017, ea obține media 9,67 la examenul de titularizare și obține un post de suplinitor la Școala 95 din București; își pierde însă postul la o lună după ce îi aduce critici primarului Gabriela Firea pentru că s-a folosit de o campanie de conștientizare a pericolelor mediului online pentru a câștiga capital de imagine.

Dezamăgită, o ia de la capăt încă o dată, un alt examen, o altă școală, de data aceasta în satul Petrăchioaia din județul Ilfov. Și aici a întâlnit elevi cu care lucrează frumos, fiind la fel devotată cauzei sale.

De Cristina și de oameni ca ea are nevoie România pentru a ieși din impasul actual.

Haideți să vedem cu ce probleme se confruntă profesorii și educația.

Revista Margot: Cristina, ai dat examenul de titularizare de șase ori, ți-ai pierdut postul de suplinitor, deși media ta la examen a fost de 9,67. Sunt posturile de profesori titulari blocate intenționat? De ce există un număr atât de mare de profesori suplinitori și rata de promovare a examenului de titularizare este în scădere? Care sunt hibele reale ale sistemul de învățământ românesc?

Cristina: Mulți profesori încearcă ani la rândul să pătrundă într-un sistem care pare refractar și ostil cu oamenii noi.

În fiecare an, zeci de profesori obțin note foarte mari, în marile orașe și nu reușesc să se titularizeze, pentru că sunt tot mai puține posturi titularizabile. În schimb, aceștia acceptă un post temporar, de suplinitor; post care nu le oferă șansa de a putea lucra în aceeași școală cu o generație de copii până când aceștia absolvă.

În consecință, profesorii aceștia nu vor fi stimulați să dea tot ce pot, din moment ce știu că, după un an, vor pleca în altă școală.

Felul în care coordonăm mișcarea profesorilor în școlile românești afectează învățarea, știrbind șansa învățământului românesc de a evolua.

Stabilitatea profesorilor în școli este extrem de redusă, copiii au an de an profesori diferiți la unele materii, lucru care îi afectează.

Pe de altă parte, în zonele rurale, mici, observăm că nu există profesori la anumite materii, că există un deficit mare de profesori și învățători calificați. Oamenii nu sunt stimulați să meargă în acele zone. Din păcate, copiii României nu au șanse egale.

Revista Margot: Ai predat atât în mediul urban, cât și în cel rural. Mediul din care provin, situația economică influențează parcursul fiecărui elev. Ce schimbări ar trebui făcute pentru ca o bună parte a elevilor de la sat să aibă rezultate mai bune la învățătură?

Cristina: Două sunt măsurile imediate care trebuie adoptate în mediul rural.

În primul rând, avem nevoie de profesori calificați la toate materiile. Veți spune că de anumite materii se pot ocupa profesorii din școală, de muzică și desen, de exemplu. Însă, copii talentați găsim peste tot, e datoria școlii să-i ghideze și să-i îndrume.

Am avut elevă o fetiță foarte talentată la desen, cu sensibilitate artistică, o fetiță care până în clasa a VIII-a a învățat singură să deseneze, după cum a crezut ea că e mai bine. Tablourile ei te lăsau cu gura căscată și, când a vrut să meargă mai departe la un liceu de artă, nu a avut pe nimeni care să o îndrume, un specialist care să-i dea indicații absolut necesare. Cu multe eforturi, am reușit, prin sprijinul mai multor persoane, să îi organizăm o serie de cursuri la un profesor de desen. Și a reușit la un liceu de artă. Sunt copii minunați care ar putea schimba România în toate colțurile țării. E datoria școlii să îi descopere, să îi îndrume.

O altă măsură imediată ține de infrastructura școlară. E inacceptabil ca în anul 2018, după o schimbare majoră a Planurilor cadru și a Programelor școlare, după introducerea orelor de Tehnologia informației, în școlile din România să nu existe săli dotate cu calculatoare.

Au fost pregătiți profesori pentru punerea în aplicare a acestor programe, dar copiii și profesorii nu au unde lucra, calculatoarele ori lipsesc ori sunt prea vechi. O altă măsură realizată doar din pix, care ignoră realitatea din teren, situațiile particulare ale școlilor. Într-una dintre școlile în care am lucrat, am avut o astfel de situație, și numai după ce am primit ajutor voluntar din partea unui specialist IT și a unei asociații nonprofit am reușit să punem în mișcare un laborator care să fie funcțional.

Revista Margot: Critici adeseori bibliografia obligatorie și ți-ai construit propriul tău manual unic. Care crezi că este motivul pentru care după zeci de ani lecturile obligatorii au rămas în continuare aceleași?

Cristina: Foarte greu se schimbă ceva în sistemul nostru de educație, inerția este extrem de mare. Mai trebuie să treacă zeci de ani ca să acceptăm, poate, că primordial este ca în gimnaziu să le stârnim copiilor gustul pentru lectură și mai târziu să-i orientăm către textele autorilor clasici.

La 10-11 ani, trebuie să predăm nu autori, Eminescu sau Creangă, ci gustul pentru a citi, bucuria lecturii. Lecturile trebuie alese ținând cont de experiența de viață a copiilor, de ceea ce ei cunosc, de ceea ce le este apropiat.

Textele autorilor clasici sunt fermecătoare pentru un cititor matur, care stăpânește bine vocabularul limbii române, dar dificil de parcurs pentru adolescenți.

Copiii de gimnaziu se împotmolesc în expresiile atât de savuroase din textele lui Creangă, nu le pătrund semnificațiile și lectura lor devine sacadată, mereu întreruptă, neputincioasă. În liceu sau mai târziu, aceste texte ar putea fi apreciate la adevărata lor valoare de către copii pe care i-am învățat să iubească lectura. Sunt prea puține ore de lectură în clasele românești și de prea puține ori îi ascultăm pe copii și îi întrebăm ce le-ar plăcea să citească.

Dacă școala nu e croită pe placul copiilor, va fi respinsă de ei, la fel cum, din păcate, mulți adulți de azi au detestat școala – iar prea multe nu s-au schimbat. Rezultatele acestei situații se văd în jurul nostru, în societate.

Revista Margot: De ce nu ar trebui să mai fie promovate meditațiile particulare?

Cristina: E simplu. Pentru că nu toți copiii pot beneficia de meditații, pentru că acestea reprezintă semne evidente ale faptului că sistemul nostru de educație e falimentar.

Eșuăm la clasă și încercăm să-i învățăm pe copii ceva, prin mijloace proprii, după metoda „se descurcă cine și cum poate”. Fiecare părinte are bineînțeles dreptul să facă tot ce poate pentru copilul său, dar la nivelul întregului sistem, e profund imoral față de copiii care nu au mijloace să se pregătească prin meditații, să fie abandonați.

Ne dorim ca meditațiile să nu mai fie necesare, nu interzise. Școala trebuie să fie suficientă și eficientă pentru toți copiii, să răspundă nevoilor lor și să-i trateze ca pe oamenii în devenire fără de care România de mâine nu poate exista.

Revista Margot: Care este părerea ta despre examenele din învățământul pre-universitar?

Cristina: Evaluarea națională vine prea timpuriu și este un șoc pentru care mulți copii nu sunt pregătiți.

Sunt prea tineri, prea fragili să conștientizeze că acest examen le poate decide viitorul. Iar subiectele în sine nu verifică competențe reale, ceea ce copiii știu să facă, ci măsura în care ei au învățat pe dinafară sau au exersat repetitiv sarcini de lucru.

Adeseori, pregătirea este pur schematică, se învață schelete de compuneri, propoziții întregi care trebuie completate cu elemente ale textului dat. Nu sunt verificate competențele superioare de înțelegere a unui text, identificare, rezumare, analiză, comparare, ci asimilarea unor cunoștințe teoretice.

Un copil poate obține note medii la Evaluarea națională și să fie unui dintre numeroșii analfabeți funcționali, neavând exercițiul lecturii. El poate să lucreze cu concepte gramaticale, dar nu înțelege informațiile, nu poate să facă deducții dintr-un text.

Același lucru și în ceea ce privește Bacalaureatul. Același subiect de tip eseu după memorie, care invită la învățarea unor comentarii. Mult mai relevantă ar fi redactarea unui eseu pornind de la un text pe care copiii să-l aibă în față, pe care să-l analizeze.

E momentul să ne întrebăm ce fel de absolvenți ne dorim, unii care să realizeze cu succes sarcini repetitive sau oameni inteligenți, creativi, originali.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.