Sănătate

Despre intuiția de mamă și ecografii de șold

Despre intuiția de mamă și ecografii de șold - RevistaMargot.ro

Cu câteva luni în urmă, prinse pe neașteptate de o ploaie de vară în fața unei cafele, povesteam cu o prietenă despre ce altceva, dacă nu despre copiii noștri. Ușor, discuția ne-a dus în direcția intuiției de mamă și la situațiile în care aceasta ne-a scos din încurcătură.

Așadar, există intuiția de mamă sau este doar un mit? O putem defini? Cum apare și cum se manifestă?

Până să nasc, le priveam cu neîncredere pe prietenele mele și poveștile lor despre acest subiect. Însă, acum că sunt mamă, inclin să zic că da, există.

Este un fel de al șaselea simț sau voce interioară care răzbate atunci când zgomotul de fond este uriaș, fie că acesta este produs de familie, social media, medici sau prieteni.

Este forța nebănuită care te ajută să înțelegi când copilul tău nu este bine, în pofida aparențelor. Sau nevoia de a-ți acorda un timp de liniște pentru a lua cea mai bună decizie, în ciuda asigurărilor celor din jur.

Ce legătură are însă intuiția de mamă și ecografia de șold? Căci, aparent, sunt noțiuni care nu ar trebui să se regăsească în aceeași frază.

În cazul nostru s-au întâlnit într-un episod care încă doare și trezește resentimente profunde, chiar dacă au trecut ani de atunci.

În maternitate, ni s-a recomandat ecografie de șold la o lună. Ca niște părinți responsabili, fix la o lună după naștere, am făcut programare la o clinică privată din București.

Ecografia nu cred că a durat mai mult de 10-12 minute, iar la finalul ei ni s-a comunicat că cea mică nu este bine și că trebuie să consultăm de urgență un ortoped.

Ne-a fost recomandată o colegă din clinică, care era la consultații în acel moment. În jumătate de oră am intrat la ortoped, între două programări.

Copilul a fost consultat, a urmat apoi ecografia și ni s-a dat verdictul: displazie de șold ce necesită chiloțel ghipsat. Sau cu alte cuvinte, copilul urma să fie pus în ghips de la brâu în jos. A doua zi trebuia să ne prezentăm la Marie Curie pentru acest demers, care, în cazul în care copilul nu coopera, necesita sedare. Nu a fost timp pentru prea multe întrebări, pentru că, nu-i așa, eram între două programări și ni se făcuse o favoare să fim primiți într-un timp atât de scurt.

Mintea mea s-a blocat la cuvântul ghips.

Mă uitam la copilul vesel din fața mea, care dădea mereu din mâni și picioare de parcă se pregătea de maraton. Și ceva nu se lega. Am intrat într-o fază de negare, chiar și când soțul meu mi-a explicat cât este de gravă de fapt displazia de șold. Țin minte că am ieșit din clinică, neștiind încotro să o apucăm. Eu negam diagnosticul, al meu soț era panicat. Am ajuns la întrebarea: ce facem în continuare? I-am răspuns că eu nu pot să accept decizia ortopedului și că nu facem nici un pas fără o a doua opinie.

A doua zi de dimineață, ne-am programat la o altă clinică privată, la un medic extrem de cunoscut, somnitate în domeniu. În zece minute, am ieșit cu același diagnostic: displazie de șold, de gradul IV.

„Îmi pare rău, sunt rare cazurile, faceți ce vă spune ortopedul”. Adică ghips. Eu eram în aceeași stare de negare, ceva nu era în regulă.

În drum spre casă, am sunat la clinica doctorului Alexandru Thiery. Doctorul Thiery nu era în clinică. Am explicat că era o urgență, ni s-au pus întrebări precise legat de diagnostic și vârsta copilul. În 15 minute am fost sunați de dânsul. Se pregătea să intre în operație. Ne-a invitat la clinică în două ore și ne-a asigurat că cea mică a fost diagnosticată devreme și că la această vârstă se poate interveni, fără urmări. Totul cu mult calm, incredibil de mult calm. Și empatie.

Ajunși la clinică, a fost consultat copilul și ecografia. Șoldul nu se luxa, iar ecografiile nu era tocmai corect executate. Prima nu era clară, iar în cazul celei de-a doua, sonda nu fusese poziționată corect. De parcă, s-a încercat confirmarea primei ecografii. Am fost trimiși la o altă ecografie, la o altă clinică privată, la un medic cu care doctorul Thiery colabora și în care avea încredere.

A treia ecografie, în două zile, la un copil de o lună.

Norocul nostru a fost că medicul respectiv a putut să ne primească imediat. Ecografia a durat 30 de minute, poate cea mai lungă jumătate de oră ce a existat vreodată. La final, ni s-a comunicat că nu este de acord cu diagnosticul colegilor (probabil unul din ei îi fusese profesor) și că cea mică are doar o imaturitate de șold. Nici urmă de displazie.

Ne-am reîntors la dr. Thiery care a decis că nu mai punem ghips, ci doar un ham Pavlik. Mai spre seară, după ce ne linișteam cu toții și găseam ham potrivit.

Soțul meu a decis să meargă la Marie Curie cu toate ecografiile. A găsit acolo o altă ortopedă, căreia i-a prezentat rezultatele. Aceasta a insistat de asemenea ca cea mică să poarte ghips, pe motiv de suspiciune. Se afla în zonă și medicul Brunei, căruia i s-a cerut părerea. Dânsul a replicat că nu se uită pe nici o altă ecografie, dacă nu e făcută în spital, de o colegă, care culmea colabora cu prima clinică. Așa că, am adus copilul la Marie Curie pentru o a patra ecografie (ați numărat bine, a treia pe ziua respectivă). S-a infirmat dianosticul de displazie și de această dată.

Scorul final: 2-2. Egalitate. Ce faci în cazul acesta? Ce alegi pentru copilul tău? În tot acest timp, ortopeda ne suna și insista să punem copilul în gips. Preventiv. Își pusese parafa pe diagnostic de displazie de șold, nu?

Seara ne-am revăzut cu medicul Thiery. Găsise ham pe măsura celei mici. Noi mai aveam o ecografie. S-a uitat la noi și a zâmbit. Ne-a întrebat dacă am luat o decizie. O luasem. Am hotărât să lăsăm copilul în pace, fără ham sau ghips. În final, dacă am fi făcut ecografia inițială la aceeași clinică, dar cu un alt medic, nici nu ne-am fi cunoscut. A fost de acord cu noi, dar cu monitorizare după o lună. După 30 de zile copila a avut o evoluție pozitivă a imaturității de șold, normală de altfel la bebeluși.

A fost o zi ca un carusel. A fost o zi cât o lună. A fost o zi în care am pornit de la ghips, am trecut prin ham, pentru ca la final să plecăm acasă fără nimic altceva decât cu o mare teamă de a nu fi ales corect.

A fost caz de malpraxis. Copilul este bine, fără nici o problemă la șolduri sau picioare. Fără îndoială, în acele momente, intuiția de mamă a contat enorm. La fel cum a contat și întâlnirea cu un medic remarcabil, căruia nu vom înceta vreodată să îi fim recunoscători.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.