Educație

Hibele sistemului universitar românesc

Hibele sistemului universitar românesc - RevistaMargot.ro

D. este studentă în anul III la Facultatea de Medicină Veterinară, din București.

Nu a intrat din prima pentru că în ultimul an de liceu s-a concentrat mai mult pe bac, decât pe intrarea la facultate.

„Dacă știi bio și chimie nu e greu să iei examenul de admitere, dar pe mine nu m-a interesat chimia în liceu și nu am fost pregătită”.

În anul în care a stat pe bară a mers la meditații, profa de chimie care o pregătea pentru admitere i-a sugerat să învețe grilele pe dinafară pentru că în doar un an n-ar fi avut nicio șansă să recupereze.

A doua oară când a dat examenul de admitere, a intrat, era astfel cu un pas mai aproape de visul său de a îngriji și salva animalele.

Viața de student abundă însă de situații pe care nu le luase niciodată în calcul.

Fiecare grupă de studenți include cam 24 de persoane care se înghesuie să participe la cursuri în sălile friguroase.

Deși există și cazuri atipice, mulți dintre profesori sunt miștocari și preferă să umilească studenții decât să-i îndrume.

Unele materii par să fie puse în programă doar ca să umple o curriculă:

„Am avut cursuri precum Ecologie rurală sau Managementul calității în învățământ, de exemplu la aceste două materii am învățat lucruri care pe mine nu mă ajută deloc în viitoarea mea meserie. Unele cursuri au rămas în sistemul educațional în urma comunismului, anumite noțiuni au aplicabilitate numai în ferme, nu în cabinete veterinare din mediul urban. Cursurile destinate veterinarilor de fermă ar trebui să fie opționale.

Manualele după care învață studenții la Medicină Veterinară sunt antice; manualul de anatomie după care învață D. fost editat în 1982; chiar și unii profi, nu numai cărțile după care învață studenții, sunt adeseori în urmă cu noile descoperiri din domeniul veterinar.

În sălile de curs există echipamente pe care studenții ori nu au voie să le atingă, care nu mai funcționează sau pe care profesorii nu știu să le folosească.

Practica este și aceasta o mare problemă, în anul I, studenții au fost duși la un abator. D. nu a intrat, nu a vrut să vadă cum erau omorâte vacile sau struții. La final, colegii ei au fost serviți cu carnea acestor animale, ea nici nu s-a atins.

S-au mai perindat în anii următori pe la o herghelie, unde au mângâiat căluți, la o păstrăvărie și o fermă de lactate din Slobozia, unde deși au stat 10 zile, „mai mult s-au distrat” decât să învețe cu adevărat să facă controlul calității alimentelor. Vizitele în aceste locuri sunt doar de complezență, pentru ca orele de practică să fie tipărite pe o adeverință.

Anul acesta vor trebui să facă practică în Clinica Facultății, însă au aflat de la studenții mai mari că vor sta numai la recepție; doar studenții care „se dau bine pe lângă profi ajung să stea în apropierea sălii de operație”.

„La Titu Maiorescu chiar se face practică, nu ca la noi”, adaugă ea.

O altă chestiune suspicioasă este secția de Medicină Veterinară în limba engleză.  A fost înființată anul trecut. Profesorii au fost chemați pe vară să facă cursuri de limbă, pentru ca la începutul anului universitar facultatea să deschidă brațele studenților străini. Examenele lor sunt mai ușoare, profesorii nu știu să predea într-o limbă străină, iar studenții urmează la finalul celor cinci ani de studiu să absolve și să se întoarcă în patria mamă. Diplome pe bandă rulantă, la prețuri est-europene. Pentru că studenții străini se înghesuie, conducerea facultății a deschis în toamna aceasta și o secție de franceză, cu patru grupe din start. Facultățile franceze au de exemplu taxe mult mai mari, iar aici examenele se trec mai ușor.

Precum D. există mulți alți studenți cărora atunci când termină facultatea li se cere experiență, iar adeseori ei își găsesc un internship fără plată pentru a putea acumula cunoștințele practice solicitate. În facultate se pune accent pe teorie, iar din păcate orele de practică în multe facultăți sunt doar o formalitate. La cursurile de psihopedagogie mai mult asiști decât predai, la cursurile de chimie nu există reactori etc.

În România învaţă 900.000 de studenţi, iar aproximativ 680.000 urmează cursurile unei facultăţi de stat.

Mulți dintre absolvenți se reprofilează, și mai mulți pleacă în străinătate.

Tot nu avem de gând să schimbăm nimic?

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.