Învățarea prin joacă

Ai văzut vreodată cum un copil lăsat singur va începe să-și construiască singur jucării, să vorbească cu obiectele din jurul lui, să caute? Chiar dacă nu pare, copilul tău învață când face asta. Asemenea puilor altor specii, care descoperă lumea și cum să interacționeze cu stimulii exteriori prin joacă, și puii de om se pot dezvolta armonios prin joc.

Este specific copiilor să întreprindă diverse activități fără a avea un scop extern. Se concentrează asupra procesului, fără a avea în minte o destinație a activității. Descoperirea lumii înconjurătoare folosindu-se de toate simțurile se realizează spontan și voluntar, motivația internă fiind combustibilul acestei activități.

Prin joc, copilul se implică atât fizic, cât și psihic, nu rămâne pasiv, precum în schema învățării prin instrucțiuni primite de la un profesor. Procesul de învățare este direcționat de către copil. Știți și voi, ca adulți, că atunci când faceți ceva ce vă place, nici nu băgați de seamă cum se scurge timpul și învățați mai ușor. Și copiii funcționează pe același principiu.

Implicarea îi face mai receptivi, transformându-i în mici aparate de înmagazinat noutăți. Cu cât mai multe noutăți, cu atât sporește creativitatea, iar asta îmbunătățește capacitatea de găsire a soluțiilor, de gestionare a situațiilor necunoscute și de adaptare la diverse contexte sociale.

Unul dintre cele mai cunoscute și răspândite modele pedagogice este educația Montessori. Aceasta are la bază chiar învățarea prin joacă și este caracterizată de autonomia copilului, lăsarea alegerilor la latitudinea sa, descoperirea lumii prin lucrul cu obiectele înconjurătoare, crearea de jocuri și povești, sub observația unui adult.

În funcție de vârsta prichindelului, jocurile pot varia. Poți pune accent pe jocurile senzoriale, pentru ascuțirea simțurilor, pe cele motorii care se adresează forței fizice, agilității mișcării, coordonării și limbajului sau pe cele psihice, în cadrul cărora se pune accent pe reflecție, asocieri, imaginație, combinații noi,  inventivitate. La fel de importante sunt jocurile afective, al căror rol este de a da naștere mai multor tipuri de sentimente, fie ele pozitive sau negative.

Nu sunt de neglijat nici jocurile sociale, pentru a-l deprinde pe cel mic cu interacțiunele într-un colectiv, sau cele familiale, care ajută la crearea de legături puternice între copil și părinți.

Prin imitație, copilul se poate preface că este adult. Tot prin joacă, el își poate gestiona sentimentele de furie sau agresivitatea asupra unui substitut al obiectului frustrant într-un cadru lipsit de pericole și consecințe.

Jocul este eliberator și compensator, atât pentru părinte, cât și pentru cel mic. Dacă ai impresia că adulții nu au nimic de învățat din asta, te înșeli! Studiile au arătat că în cazul adulților, joaca îmbunătățește sistemul imunitar, ajutând la vindecarea fizică. De asemenea, tonusul psihic are numai de câștigat, la fel și relațiile interumane. Și cum altfel să ai un copil care învață într-un mod amuzant și sănătos dacă nu ești la rândul tău, ca părinte, amuzant și jucăuș?

Așa că data viitoare când vrei să faci ceva serios cu cel mic, ieșiți la joacă și sigur nu veți regreta!