Parenting

Lucruri pe care tatăl le face mai bine decât mama

Lucruri pe care tatăl le face mai bine decât mama - RevistaMargot.ro

Mami are atuurile ei în anumite privinţe. Dar şi pe tati îl recomandă mai multe calităţi care, în unele împrejurări, îl ajută să fie preferat de cei mici. Să trecem în revistă câteva dintre lucrurile pe care tatăl le poate face mai bine decât mama:

Lucruri pe care tatăl le face mai bine decât mama - RevistaMargot.ro

sursa foto: lifeb-u-oy.tumblr.com

Joaca de orice fel

Copiii sunt înnebuniţi după joaca şi hărjoneala cu tati, fie că se află în casă sau afară.

Tatălui îi pasă mai puţin dacă el sau copiii se murdăresc ori dacă se face deranj mare prin locuinţă.

Nu are reţineri să se târască pe covor sau pe podea precum prichindeii săi şi să se ascundă te miri unde.

Tati ştie, fără îndoială, să îi distreze pe copii în cele mai neaşteptate moduri.

Chiar și cea mai „de gaşcă” mămică are puţine şanse să îl întreacă pe tatic la acest capitol.

Lucruri pe care tatăl le face mai bine decât mama - RevistaMargot.ro

sursa foto: theodysseyonline.com

Purtatul pe umeri

Când copilul mai creşte puţin, statul în cărucior devine neinteresant.

Apare alternativa tricicletei. Mai sunt încă bune şi braţele primitoare ale mamei, dar nimic nu se compară cu a vedea lumea de la înălţime, stând pe umerii unuia dintre părinţi.

Iar cine a experimentat purtatul copilului pe umeri cunoaşte faptul că aceasta nu este prea confortabil.

Umerii tatălui sunt însă mult mai puternici decât ai mamei, aşa că, atunci când micuţul cere „sus”, se ştie din start cui îi revine această sarcină.

 

Lucruri pe care tatăl le face mai bine decât mama - RevistaMargot.ro

sursa foto: robolikesifit.tumblr.com

Alinarea

Chiar şi atunci când suferă accidente minore, majoritatea copiilor simt nevoia să primească alinare din partea părinților.

Mamele obişnuiesc să intre în panică imediat, speriindu-l uneori şi mai tare pe copil. Taţii însă sunt mult mai calmi şi mai calculaţi.

De aceea, în numeroase cazuri tăticii reuşesc să liniştească mai repede un copil care „a făcut buba”.

Lucruri pe care tatăl le face mai bine decât mama - RevistaMargot.ro

sursa foto: Good Men Project

Aventuri în natură

Majoritatea copiilor, şi în special băieţeii, sunt încântaţi de orice escapadă în mijlocul naturii împreună cu tati.

O simplă plimbare prin pădure, o excursie la munte, o partidă de pescuit sau orice presupune o doză cât de mică de aventură îi bucură pe cei mici.

Tatăl are curajul să pună mâna pe tot felul de gândăcei sau alte asemenea vietăţi pentru a le arăta celui mic, îl poate învăţa pe acesta cum să aprindă un foc de tabără sau cum să se orienteze în natură atunci când nu are le îndemână instrumentele moderne.

Chiar dacă este prezentă şi mama în astfel de ocazii, tatăl joacă, cu certitudine, rolul principal.

 

Lucruri pe care tatăl le face mai bine decât mama - RevistaMargot.ro

sursa foto: Men’s Journal

Mai multă putere de convingere când vine vorba de mişcare

Având la dispoziţie atât de mai multe jucării şi jocuri fantastice de care se pot fi bucura stând pur şi simplu în fotoliu sau pe canapea, copiii riscă să devină foarte sedentari.

Dacă mai sunt şi dependenţi de televizor, şansele de a-şi petrece timpul liber practicând sporturi sau desfăşurând alte activităţi dinamice scad drastic.

Totuşi, dacă tatăl ia iniţiativa şi ştie să facă propunerea tentantă, copiilor le va fi mai greu să refuze. Opţiunile sunt aproape nelimitate, pornind de la o plimbare în doi cu bicicleta şi până la orice joc cu mingea sau chiar până la o incursiune la un bazin de înot.

Deci, dragi mămici, dacă observaţi că tatăl copilului vostru se descurcă mai bine ca voi în diverse situaţii de parenting, nu ezitaţi să îl lăsaţi să-şi valorifice aceste aptitudini.

Voi veţi avea mai puţine griji, iar copilul va fi încântat de implicarea şi atenţia tatălui. Însuşi tati va câştiga încredere în abilităţile lui de părinte.

Fără îndoială, o situaţie win-win pentru întreaga familie !

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.