Sfaturi pentru mame

Peste 100 de cazuri nou-confirmate de rujeolă

Peste 100 de cazuri nou-confirmate de rujeolă - RevistaMargot.ro

– Simularea pentru Evaluarea Naţională 2019. 350.000 de elevi înscriși în clasele VII-VIII la începutul anului școlar 2018-2019 sunt aşteptaţi, luni, să susţină proba de limba română- Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 11 – 13 martie 2019, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, și elevii clasei a VII-a.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele la simularea evaluării naționale. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. (Hotnews)

– Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii de clasa a VII-a care susţin luni simularea la evaluarea naţională să dea foaia goală. Prin această formă de protest CNE dorește să aducă în atenția publică problema metodelor de evaluare din sistemul nostru de învățământ nu se pliază pe nevoile și interesele actuale.(Hotnews)

– Alte 111 cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână în 20 de judeţe şi în Bucureşti, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național pentru Sănătate Publică.

În perioada 04.03.2019 – 08.03.2019, au fost raportate încă 111 cazuri nou confirmate de rujeolă în 20 de județe și în București, cele mai multe fiind raportate în județele Iași (17), Bihor (16), Prahova (14), Sălaj (11) și Teleorman (10). În municipiul București au fost raportate 5 noi cazuri.

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 08.03.2019 este 16.092, din care 62 de decese.(Hotnews)

– Primele două camere sterile pentru copiii bolnavi de cancer din Transilvania, construite de Untold și Asociația Dăruiește Viață, au fost inaugurate vineri la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca. Camerele le vor asigura micilor pacienți tratamentul corespunzător în cazul leucemiilor și al altor tipuri de cancer. Cele două camere sunt singurele camere sterile construite într-o secție de hemato-oncologie din nord-estul României și vor asigura, cel mai probabil, creșterea ratei de supraviețuire a copiilor bolnavi de cancer tratați în cadrul Spitalului de Copii din Cluj-Napoca, unde sunt tratați anual sute de copii la secția de hemato-oncologie.(Hotnews)

– Kiddle.co arată ca un Google pentru copii, iar scopul dezvoltatorilor săi a fost să lanseze un motor de căutare sigur pentru minori.

Practic, copiii pot căuta orice pe site-ul Kiddle.co, fără ca părinţii să fie nevoiţi să îşi facă griji în legătură că micuţii ar putea găsi ceva nepotrivit. Conform dezvoltatorilor platformei web, atunci când copilul caută un cuvânt, primele trei rezultate vor fi pagini sigure şi site-uri special create pentru copii, alese de editorii Kiddle. (Kiddle)

– Legea Educaţiei Naţionale prevede că “elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic”. În realitate însă, în niciun județ din țară, elevii nu beneficiază de acordarea reducerii de minimum 50% pentru transportul intrajudețean în comun. Totodată, în puține localități din țară se acordă această facilitate (reducere parțială sau totală), potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Naţional al Elevilor. (Edupedu.ro)

Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/.

 

Image via Pixabay/Pettycon

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.