Acasă - RevistaMargot.ro

Bine ai venit acasă! Aici vei avea parte de experiențe ce-ți vor cimenta un parcurs pe care mai târziu, poate, vei încerca să-l demontezi, ca să poți să-ți miști mai lesne picioarele către propria ta viață și către propriul tău traseu.

De curând am participat la un atelier în care s-a vorbit despre ce înseamnă ,,acasă’’ și cu ce încărcătură vine acest cuvânt când se află sub egida unui spațiu inițiatic, cu memorie proprie și cu inima unui tip de atașament.

Acest exercițiu de reflecție m-a dus departe, să-mi refac traseul și să sondez profund ce înseamnă acasă pentru copiii mei acum, când ei locuiesc în două case.

Imediat după separarea de tatăl lor a urmat o perioadă foarte furtunoasă pentru copilul meu cel mare. Într-o seară, stăteam împreună în sufrageria noului ,,acasă’’ și mi-a spus cu durere că el vrea acolo, la cuibul pe care-l cunoaște. Acolo unde tata a rămas și de unde noi am plecat. Fostul nostru ,,acasă’’. Plângea. Cu foc. Peste toată încărcătura mea emoțională de atunci s-a așezat această durere a lui pe care nu am știut atunci să o conțin altfel decât așezându-mă lângă el și dându-mi voie să reacționez cum, deseori, nu ne dăm voie, noi adulții, să reacționăm în fața copiilor. Am plâns amândoi.

I-am spus atunci că plâng pentru că nici eu nu mai știu cum să-l ajut și că e ok să nu mai știi, să te simți pierdut și să ceri ajutorul. Așa că o să mergem împreună la un doctor de suflet care să ne ajute să ne fie mai ușor drumul către noul acasă. Și am mers. Și acolo el, micul Tudorabil, a știut să coboare în cel mai ,,acasă’’ loc pe care-l putem accesa oricând, oriunde, și pe care, cred eu, ar fi bine să-l îngrijim, să-i primenim spațiile, să-l aerisim și să-l onorăm. A coborât în sufletul lui, la stația în care era cea mai mare aglomerație și a vorbit despre durerea lui. El singur.

Atelierul despre care menționam mi-a întins un covor roșu peste care să aștern ce înseamnă pentru mine ,,acasă’’. Am refăcut traseul Brăila-București-Timișoara.

Mi s-a făcut stomacul hău cu gândul că ,,acasă’’, pentru mine, înseamnă cel mai puțin unde sunt părinții mei pentru acolo e cel mai nesigur loc pe care-l cunosc. Mi-a făcut cu ochiul ideea că acasă pentru mine a fost foarte des sentimentul de fugă, că trenul mi-a fost acasă ani buni și cel mai ,,acasă’’ mi-a fost când plecam de acasă să-mi caut propriul drum. O evadare.

Și m-a întrebat cineva acolo oare cum se simte acasă pentru copiii mei. Mi-am adus aminte cum fiul meu mi-a spus de curând că el ar vrea ca eu să mă întorc acolo unde crede el că e ,,acasă’’ al meu, lângă tatăl lui. I-am spus cum am știut mai bine că e normal să vrei să reconstruiești cuibul. Dar cuibul ăla era total instabil. În cuibul ăla păsările nu se mai întâlneau. Era oricând pericol să se destrame pentru că păsările nu-l mai îngrijeau. Sigur că te obișnuiești cu ceea ce trăiești ca stare de fapt, dar eu vreau să se obișnuiască privind către noi doi, părinții lui, ca doi oameni care-și îngrijesc aripile. Așa cum știu ei mai bine. Și că ,,acasă’’ e cel mai mult un fel în care te simți. Că ar fi bine să fie: spațiu deschis, siguranță, în care să se gătească cea mai faină prăjitură care să se numească ,, împreună’’. Să fie cât mai naturală, fără conservanți.

Spațiul în care locuim acum nu ne aparține. E un apartament închiriat. E un loc din care putem migra, când va fi necesar sau se va cere. Ce rămâne cu contract nescris, pe perioadă nedeterminată, stipulat cu litere în formă de inimă, este faptul că, alături de copiii mei, învăț acum că ,,acasă’’ poate fi (și) un atelier în permanentă construcție în care ne conținem unii pe ceilalți cu tot. Chiar tot.

Stop! Trenul oprește în stație la Timișoara, deși a vrut să revină la București cu viteză unui TGV, imediat după separarea de tatăl copiilor. Dar în TGV viteza nu-ți dă răgaz să cugeți parcursul spre ,,acasă’’ așa că, mai bine, agale, așa, personal cum e, oprind în toate haltele vieții, călătoresc cu trenul acesta (deși merge greu) să învăț să fiu ,, acasă’’ pentru mine și copii.

Pentru tine ce înseamnă ,,acasă’’?

Acasă - RevistaMargot.ro

Distribuie:
3 comments
  1. Gio 11 martie, 2019 at 22:42 Răspunde

    La acest acasa trebuie sa muncim ca oamenic la
    Ora asta, vezi, pentru multi nici macar tara nu mai e acasa. Astazi, multi evita transportul in comun, evita trenurile, iar la volan nu ai timp nici sa gandesti nici sa cugeti nici sa fii tu cu tine. Asta e nasol rau de tot si “ne da ocazia” sa nu mai fim “acasa” prea mult timp. De prea mult timp. “Tembelizorul”, radio-ul, sistemul audio de ultima generatie, prea multe ocazii sa plecam din gandurile noastre. “Oportunitatea” e la tot pasul, iar cand ne trezim, nu stim cum sa revenim la
    Acel “Acasa”.

    Mintea e casa noastra, asa simt si eu. Apoi, sufletul e caminul nostru, acel “acasa”. Nu poti avea una fata de alta, deci trebuie ingrijite.

    Cand m-am hotarat sa ma mut in Sibiu, gandul a fost ca ma simt bine aici, oriunde, oricand, singura sau cu oricine. Aceasta iluzie s-a destramat in timp, insa am aflat ca eu cu mine sunt cel mai bine. Asta trebuie sa invatam toti! Sa ne placa cu noi.

    O alta idee ce descinde de aici este dovada ca suntem materialisti. Ne place ca “acasa” sa fie palpabil. Poate schimband asta, ne va fi mai usor sa ne fie mai bine.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.