Bebe

Problemele dinţilor de lapte şi prevenirea acestora

Problemele dințilro de lapte - revistamargot.ro

Igiena cavităţii bucale a bebeluşului şi a copilului mic are influenţă asupra sănătăţii viitoarei dentiţii definitive, dar şi asupra sănătăţii întregului organism.

Multe persoane cred că îmbolnăvirea dinţilor de lapte este inofensivă şi lipsită de importanţă, deoarece oricum aceştia vor fi schimbaţi. Există, de asemenea, preconcepţia că dinţii de lapte nu dor şi nu fac abcese, pentru că nu ar avea structura complexă a dinţilor definitivi. Este un lucru complet eronat. Dinţii de lapte au pulpă dentară şi nerv, iar afectarea lor poate provoca multe neplăceri mergând, în cazuri grave, până la periclitarea dentiţiei permanente.

Pentru problemele legate de cavitatea bucală şi dentiţia copilului mic părinţii trebuie să apeleze la medicul pedodont, a cărui specialitate, pedodonţia, se ocupă cu diagnosticarea şi tratamentele stomatologice ale dinţilor temporari.

Chiar şi în cazul în care nu apar probleme deosebite, este bine să se meargă cu copilul la controale periodice. Prima vizită la cabinetul stomatologic se poate face încă de la erupţia primului dinte. În această etapă se pot depista din timp posibile anomalii ale aparatului dento-maxilar. Totodată, este o bună ocazie ca părinţii să primească sfaturi utile privind modul de realizare a igienei orale la copilul mic.

Prima erupţie dentară

Dentiţia temporară sau de lapte începe să apară în jurul vârstei de 6 luni şi este completă atunci când copilul împlineşte cam 2 ani şi jumătate. Aceste vârste sunt însă orientative şi pot diferi de la un copil la altul. Dinţii de lapte sunt în număr de 20 (10 inferiori şi 10 superiori) şi erup de regulă astfel: între 6-12 luni incisivii; între 12-18 luni molarii 1; între 18-24 luni caninii; între 24-30 luni molarii 2.

Copilul rămâne cu dentiţia temporară până la vârsta de 6 ani când începe exfolierea (căderea) treptată a dinţilor de lapte, urmată de erupţia dinţilor permanenţi. În preajma vârstei de 12-13 ani, dentiţia definitivă este completă.

Este de dorit ca dinţii de lapte să fie cât mai puţin afectaţi de carii, iar pierderea lor să nu se producă înainte de momentul schimbării cu dinţii definitivi. Menţinerea pe arcadă a dintelui temporar asigură spaţiul necesar înlocuirii lui cu dintele permanent, evitând riscul apariţiei unor anomalii ortodontice.

Câteva dintre rolurile îndeplinite de dinţii de lapte

• Permit masticaţia şi asigură o hrănire adecvată a copilului;
• Sprijină erupţia corectă a dinţilor permanenţi;
• Favorizează dezvoltarea vorbirii;
• Ajută la dezvoltarea oaselor maxilare.

Afecţiuni ale dinţilor temporari
• Cariile dentare. Din cauza unei igiene deficitare, dar şi pe fondul unor obiceiuri alimentare nesănătoase, dinţii de lapte ajung să fie afectaţi de carii.

Din păcate, aceştia se cariază mult mai repede decât dinţii permanenţi, deoarece stratul lor de smalţ este foarte subţire. Caria poate trece de dentină (stratul de sub smalţ) în numai câteva luni, apoi ajunge la nerv şi produce dureri. Astfel se face că, la vârsta de numai 1 an, un copil căruia i-a erupt primul dinte la 6 luni poate să aibă deja carii pe dinţii frontali superiori.

Aşa numitele „carii de biberon” se dezvoltă la sugarii şi copiii mici care beau lapte, băuturi îndulcite sau sucuri de fructe din biberoane, înainte de somn sau în timpul somnului, când dinţii nu mai pot fi curăţaţi, iar salivaţia este redusă (saliva atenuează efectele acizilor eliberați de bacterii în cavitatea orală). Lichidul din biberon se răspândeşte în cavitatea bucală şi devine un bun mediu de cultură pentru microorganismele acidogene.

Cariile dinţilor temporari se pot dezvolta însă şi ulterior, după ce se renunţă la biberon, din acelaşi cauze principale: igienă necorespunzătoare şi obiceiul de a consuma alimente bogate în zahăr şi carbohidraţi, surse sigure de acizi în cavitatea bucală – inanimicii smalţului dentar.

Anomaliile dento-maxilare – O altă problemă a dentiţiei temporare, mai rar întâlnită totuşi, este reprezentată de anomaliile de formă, structură sau mărime. Anomaliile de formă, de exemplu, constau în erupţia unor dinţi cu forme atipice – conice, de butoiaş etc. Reincluzia dentară sau retenţia dentară secundară este o altă anomalie, manifestată prin reîntoarcerea sau tendinţa de reîntoarcere în osul alveolar a unui dinte parţial sau total erupt. Fenomenul se întâlneşte de regulă la molarul 2 temporar sau la molarul 1 temporar. De asemenea, o anomalie frecventă la copiii din România este compresia de maxilar, a cărei cauză este dezvoltarea insuficientă, pe transversală, a arcadelor dentare.

La dentist cu cel mic

Mersul la dentist cu un copil mic nu este o treabă uşoară pentru părinţi. Cel mai probabil, micuţul va plânge, se va speria şi va fi necooperant. Deşi nu există formule minune de calmare, medicii spun că vizitele periodice şi cât mai de timpuriu la cabinet îi ajută pe copii să se acomodeze mai lesne cu scaunul stomatologic. În plus, părinţii trebuie să nu le transmită propria lor frică faţă de dentist şi să evite să îi ia prin surprindere cu aducerea într-un cabinet stomatologic.

În prezent, cabintele stomatologice pentru copii sunt amenajate într-un mod foarte plăcut (cu desene vesele pe pereţi, televizor la care se pot urmări programe de desene animate, loc de joacă şi jucării etc.), astfel încât copilul să uite de emoţii şi de teamă. Totodată, materialele folosite la tratament au în mare parte gust plăcut.

În plus, multe cabinete oferă posibilitatea sedării conştiente (cu protoxid de azot şi oxigen sau „funny gas”), cunoscută şi ca inhalosedare. Inhalosedarea se realizează cu ajutorul unui aparat special şi presupune inhalarea acestui gaz ilariant, uşor analgezic, care alungă teama de dentist. Metoda, considerată sigură şi pentru copii, face ca micuţul să fie cooperant, dar profund relaxat în timpul efectuării tratamentului stomatologic.

Variante de tratament

Cu cât este mai avansată leziunea de la nivelul dintelui atunci când se ajunge la medic, cu atat mai laborios şi de durată va fi tratamentul necesar.

Dacă este vorba de o carie care nu a ajuns la pulpa dintelui, aceasta va fi îndepărtată fără probleme, după care se va realiza obturaţia (plomba). În cazul în care leziunea a ajuns la nerv, se impune tratamentul de canal. Acesta este foarte important deoarece nervul dinţilor temporari participă la resorbţia rădăcinilor dinţilor temporari şi ar fi ideal să fie salvat. De aceea, medicul va încerca menţinerea vitalităţiii unei părţi cât mai mari din pulpa (nervul) dintelui. La tratamentul de canal al dinţilor temporari se utilizează paste speciale de canal al căror scop este, pe de-o parte, menţinerea unui mediu aseptic al canalelor radiculare şi, pe de alta, permiterea resorbţiei radiculare fiziologice.

Atunci când tratamentul conservator nu are succes sau nu mai este posibil, se ia în considerare extracţia dintelui. În afară de dificultăţile pe care le presupune extracţia unui dinte la un pacient de vârstă atât de mică, pierderea prematură a dinţilor de lapte poate duce la complicaţii ale erupţiei dinţilor permanenţi.

Igiena dinţilor de lapte

Deşi ar putea părea prematur, este foarte important ca, încă de la naştere, părinţii să aibă grijă de igiena gurii sugarului. Până erup primii dinţi, la curăţarea cavităţii bucale a copilului se pot folosi comprese sterile umezite, cu care se sterg gingiile copilului, suprafaţa internă a obrajilor, limba, cerul gurii şi zona de sub limbă. Se recomandă ca această igienizare să se facă de doua ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Multor copii nu le place acest lucru, iar părinţii întâmpină adesea dificultăţi la curăţarea cavităţii bucale a bebeluşului. Fără a insista în mod exagerat, fără a traumatiza copilul, trebuie găsită o cale prin care micuţul să se obişnuiască cu ritualul de curăţare a gurii la fel cum se obişnuieşte cu băiţa zilnică.

Odată cu erupţia primilor dinţi se poate introduce periuţa de dinţi cu păr moale. În ceea ce priveşte pasta de dinţi, părerile specialiştilor sunt oarecum împărţite. În timp ce unii recomandă deja introducerea pastei de dinţi, inclusiv a celei fluorurate, alţii consideră că, până la vârsta de 2 ani şi jumătate, periajul fără pasta este suficient. Întrucât copilul mic nu ştie să scuipe pasta de dinţi şi să îşi clătească gura, pastele cu fluor prezintă risc de intoxicaţie cu fluor. De aceea, cantitatea de pastă aplicată pe periuţă nu trebuie să depăşească dimensiunea unui bob de mazăre. Pe piaţă există o multitudine de paste pentru dinţii de lapte, pe grupe de vârstă, cu sau fără fluor. Părinţii trebuie să aleagă cu grijă, în funcţie de sfatul medicului, ce pastă de dinţi se potriveşte copilului lor.

Pentru ca igiena cavităţii bucale să fie făcută corect, este bine ca, până la 6-8 ani, periajul să fie efectuat de unul dintre părinţi. Ulterior copilul se poate spăla singur, deşi trebuie în continuare supravegheat şi îndrumat până spre vârsta de 12 ani. Aţa dentară poate fi introdusă după vârsta de 7-8 ani pentru curăţarea spaţiilor unde periuţa dentară nu ajunge. După cum se ştie, se recomandă ca periajul dentar să fie efectuat de două ori pe zi (dimineaţa şi seara).

Aşadar, deşi sănătatea dinţilor unui copil depinde şi de zestrea genetică, implicarea părinţilor în procesul de educare vizavi de igiena cavităţii bucale face cu adevărat diferenţa. Adulţii trebuie să îi inveţe pe cei mici, din primii ani de viaţă, ce înseamnă şi cum se realizează o igienă dentară corectă. De asemenea, tratarea la timp a problemelor dentare şi instituirea unei diete echilibrate, bogate în vitamine şi minerale, dar redusă în carbohidraţi şi dulciuri rafinate, odată cu diversificarea, completează reţeta de succes a unei dentiţii frumoase şi puternice.

 

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.