Interviuri

Raina Șaguna: Dependent de Facebook?

Raina Șaguna: Dependent de Facebook? - RevistaMargot.ro

„Nu ai Facebook, nu exişti!”

Ştiaţi că peste 1 miliard şi jumătate de persoane, din toata lumea, au conturi pe diverse reţele de socializare: Facebook, Twitter, Instagram etc.?

Mulţi dintre noi ne-am obişnuit să citim update-urile de câteva ori pe zi, să aruncăm un ochi pe ce postează „prietenii” noştri sau să verificăm succesul postărilor noastre.

Însă unde anume se termină distracţia şi unde începe izolarea de viaţa reală?

Pornind de la experienţa din cabinet, psihoterapeutul integrativ Raina Șaguna a observat cum folosirea în exces sau chiar dependenţa de reţelele de socializare devine o problemă majoră pentru părinţii cu copii adolescenţi şi nu numai, pentru că acestea au început să ocupe o bună parte din timpul lor liber. Iar dacă merită un mare Like din partea noastră, rămâne sa apreciaţi singuri, citind articolul până la sfârşit.

Ne-am obişnuit să postăm online atât nemulţumirile, îngrijorările, nevoile, cât şi motivele de bucurie şi satisfacţie şi suntem atât de încântaţi când atragem simpatia sau aprobarea celorlalţi. Este evident faptul că atâta vreme cât folosim aceste platforme pentru a întreţine relaţiile sociale, a ne pune la curent cu noutăţile şi a ne amuza la finalul zilei nu este nici o problemă.

Însă atunci când reţelele de socializare ajung să înlocuiască contactele reale, care sunt, de fapt, cheia unei relaţii de prietenie, atunci e cazul să ne îngrijorăm.

Pentru unele persoane, reţelele de socializare au devenit o parte importantă a imaginii de sine; ei îşi pot cosmetiza viaţa, precum un avatar, astfel încât ajung să se îndepărteze încet şi sigur de realitate. Dependenţa este „la un click distanţă” şi apare obsesia, compulsia cu care îşi verifică postările la câteva minute.

O explicaţie pentru impactul atât de mare pe care îl au reţelele de socializare stă în faptul că ele satisfac, într-o oarecare măsură, nevoia de socializare a individului. Totuşi, asta poate deveni o capcană, dacă ajunge să înlocuiască relaţiile autentice, cele faţă în faţă, pentru ca, în timp, să creeze o iluzie, şi anume, că numărul mare de prieteni de pe Facebook, de exemplu, este o realitate şi în viaţa de zi cu zi.

Este la moda astăzi să spui că ai 2.000-3.000 de prieteni virtuali, însă nu realizăm că aceste relaţii sunt superficiale, în condiţiile în care noi, oamenii, avem nevoie de 4-5 relaţii de prietenie autentice, bazate pe experienţe reale, frecvente, pentru a nu deveni roboţi.

Relaţiile virtuale sunt doar un surogat pentru adevărata noastră nevoie de relaţionare interpersonală – acolo unde putem să simţim, să trăim, să fim vulnerabili şi să primim bunătate din partea celorlalţi. Pe de altă parte, este important să avem un oarecare grad de empatie faţă de noi înşine şi să ne întrebăm sincer: ce din viaţa reală ne sperie atât de tare, încât să trăim în virtual? Iar, mai apoi, să căutam soluţii la aceste probleme, fără să aplicăm strategia struţului.

În opinia mea, părinţii trebuie să privească atent comportamentul copiilor lor, să le stabilească un program de activitate adecvat vârstei, cât mai multe ieşiri în afara casei şi cât mai multă afecţiune, validare şi atenţie.

Nici o tehnologie de ultimă generaţie nu poate satisface pe deplin nevoile de comunicare, de afecţiune sau de interacţiune ale omului.

Persoanele care tind să devină dependente de reţelele de socializare sunt, mai degrabă, cele cu un grad ridicat de anxietate socială, introverte; ele găsesc o cale de a comunica cu ceilalţi, însă evită contactul direct, care le face să se simtă incomod.

Efectele negative ale acestei dependenţe sunt: izolarea de familie şi de grupul de prieteni, tulburări ale somnului, stări de anxietate şi, uneori, tendinţe agresive. S-a constatat că adolescenţii care petrec foarte mult timp pe astfel de reţele au rezultate mai slabe la şcoală şi absentează mai des.

Ca şi în cazul altor dependenţe, în creier se eliberează dopamină – cunoscută ca „molecula plăcerii”, un neurotransmiţător care influenţează căutarea noului. Excesul de dopamină ne determină să ne dorim din ce în ce mai mult şi creează senzaţii de extaz, implicându-ne într-un carusel epuizant. Socializarea cu ceilalţi într-un mediu real eliberează alt tip de neurotransmiţători, cum ar fi: serotonina (hormonul fericirii) şi oxitocina (hormonul iubirii), pentru care creierul va fi recunoscător.

Raina Șaguna: Dependent de Facebook? - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

Iată şi câteva dintre semnele dependenţei de Facebook:

1. dormi mai puţin din cauza activităţii pe Facebook sau Instagram şi asta afectează activităţile de zi cu zi;

2. petreci mai mult de o oră pe zi în reţea;

3. urmăreşti consecvent şi insistent profilurile prietenilor sau foştilor parteneri şi asta afectează relaţia actuală;

4. tendinţa de a amâna sarcinile de serviciu, pentru a sta pe Facebook;

5. idea de a trece o zi fără această reţea te face anxios, nervos, agitat sau nemulţumit.

Un grup de cercetători au mers până într-acolo unde au desemnat un nou tip de depresie, Depresia Facebook, ce apare mai ales în cazul tinerilor şi adolescenţilor care petrec mult timp online şi manifestă o tendinţă accentuată de izolare de contextele reale de socializare. Deşi reţelele de socializare au ca scop iniţial îmbogăţirea vieţii sociale, în timp,ele duc de fapt la izolarea socială, din cauza lipsei interacţiunii reale.

Raina Șaguna: Dependent de Facebook? - RevistaMargot.ro

By Angel Boligan

De ce am devenit avizi după like-uri sau simţim nevoia de a spune mai mult decât e cazul? Care sunt acele deprinderi inconştiente, ce vorbesc despre noi prin ele însele?

În primul rând, reţelele sociale alimentează o caracteristică firească a naturii umane: competitivitatea.

În faţa „dovezilor” succesului altora este dificil să nu te compari cu „prietenii” ce îţi zâmbesc frumos din fotografii şi par a avea o viaţă perfectă.

În al doilea rând, un alt motiv pentru care ne creăm conturi pe reţelele de socializare, pe lângă nevoia de comunicare, este aceea de a ne manifesta într-un spaţiu în care putem fi auziţi şi văzuţi.

Dorim să ne exprimăm ideile, convingerile, să ne afirmăm personalitatea, să primim empatie din partea celorlalţi, vrem să ştim că suntem priviţi, admiraţi, aprobaţi, invidiaţi pentru succesul nostru, de fapt o nevoie inconştientă de a fi validaţi. Durează o secundă să apeşi butonul de like- atât înseamnă efortul depus pentru a arăta aprobarea faţă de ceva sau cineva- „comunicarea printr-un singur click”. Dar asta nu e ca şi cum i-ai comunica unui prieten drag faptul că îi apreciezi munca, oferindu-i o privire caldăşi un zâmbet sincer.

În al treilea rând, fotografiile încărcate pe reţelele de socializare vorbesc despre cea mai bună versiune a noastră, iar eforturile depuse pentru realizarea acestora, pot aluneca foarte uşor înspre extreme, dacă ne gândim la timpul, efortul, interesul alocat pentru a posta poze care să arate un „sine perfect”: ne infaţişăm aşa cum ne-am dori să arătăm sau să fim percepuţi de ceilalţi, iar singura răsplată este numărul de like-uri şi, eventual, comentarii care să confirme faptul că arătăm bine şi suntem plăcuţi.

Un alt fenomen este cel al selfie-urilor, care dacă devin o obişnuinţă, o goană de a surprinde cele mai atrăgătoare unghiuri ale feţei devine semnul unei nevoi intense de atenţie, lipsă de încredere în sine sau a unei „pasiuni” marcisiste faţă de propria persoană.

Aceste persoane speră ca prin postarea pozelor cu ei înşişi să îşi îmbunăţătească statutul social şi să fie integrate într-un grup. Astfel, vorbim despre o nouă afecţiune psihică, „selfita”, adica nevoia obsesivă de a face selfie-uri.

Concluziile unui studiu publicat în International Journal of Mental Health and Addiction, au confirmat că există trei niveluri de selfită. În stadiul incipient, persoanele îşi fac selfie-uri de cel puţin trei ori pe zi, însă nu le publică pe reţelele de socializare. În faza acută a bolii, persoanele publică online selfie-urile, iar în etapa cronică, utilizatorii de reţele de socializare resimt o nevoie incontrolabilă de a-şi face fotografii şi de a le publica de cel puţin şase ori pe zi. Excesul de selfie-uri arată şi o plictiseală sau lipsă de activitate, un sentiment de insecuritate şi singurătate, atunci când după sesiunea foto urmează aşteptarea aprecierilor celorlalţi.

Pentru o viaţă socială online, sigură şi sănătoasă, vă recomand să limitaţi timpul pe care îl petreceți în mediul online. Nu depăşiti o oră pe zi, nu înlocuiţi socializarea online cu cea „exterioară”, fiţi selectivi cu ceea ce postaţi şi nu faceţi din asta un scop în sine. Apelaţi la celelalte metode sănătoase de petrecere a timpului liber, care să vă aducă o reală împlinire: o carte bună, un film, o plimbare, o vizită etc.

Reţelele de socializare sunt instrumente comode şi utile de a fi informaţi, însă ele nu înlocuiesc niciodată interacţiunea umană reală.

Viaţa adevărată are gust, sentimente, chip, emoţie, se întâmplă „afară”. Reţelele de socializare trebuie să rămână o unealtă şi nu trebuie să (re)definească ceea ce suntem sau facem.

Raina Șaguna: Dependent de Facebook? - RevistaMargot.ro

Raina Şagună este psihoterapeut integrativ. Atestat de Colegiul Psihologilor din România, membru al Institutului Român de Psihoterapie Integrativă și al Federaţiei Române de Psihoterapie, având la bază şi formări în terapie cognitiv-comportamentală, hipnoză ericksoniană, psihoterapii de scurtă durată, master în programare neuro lingvistică și coaching.

Lucrează în cadrul proiectului Dependenţii Anonimi, de peste de 6 ani, unde ajută persoane dependente (nu doar de alcool, fumat, substanţe narcotice, jocuri de noroc şi muncă, ci şi de bani, putere, imagine, tehnologie, jocuri video, internet, calculator, gadgeturi, control sau performanţă) să găsească un sens al propriei lor vieţi, astfel încât să se poată bucura de aceasta, liberi fiind de orice dependenţă.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.