Sfaturi pentru mame

Sfaturi pentru mame-maternităţi, dotate cu echipamente de screening auditiv pentru bebeluşi

Copiii din Slovenia și Japonia, cei mai activi din lume - RevistaMargot.ro

– Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii și restul lumii, de Adrian Sonka, este o introducere în astronomie pentru copii și pentru toți cei care vor să afle mai multe despre Univers. (Hotnews)

– Până la sfârşitul anului, 161 de maternităţi vor fi dotate cu aproape 200 de echipamente de screening auditiv pentru bebeluşi, anunţă subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Tiberius Brădăţan, precizând că programele „ambiţioase” sunt încetinite de birocraţie. (Mediafax)

– Orice plan de naştere începe cu numele, prenumele şi vârsta gravidei, cât şi cu numele medicului obstetrician care va asista naşterea. Unele clinici menţionează şi numele asistentei sau al moaşei repartizate. Totodată, viitoarea mămică poate opta pentru a fi sau nu însoţită pe perioada travaliului şi a naşterii (în cazul răspunsului afirmativ se menţionează numele persoane însoţitoare).

– Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă, de exemplu, ca tăierea cordonului ombilical să nu se facă mai repede decât este necesar şi indică o clampare întârziată de cel puţin un minut.

– Bagajul pentru maternitate trebuie adaptat, în funcţie de situaţia particulară a fiecăruia. Ideal ar fi ca geanta pentru spital să nu omită acele obiecte de care mama şi nou-născutul ar putea avea nevoie, fără însă a încărca exagerat bagajul.

– Un studiu realizat în urmă cu 5 ani în SUA a demonstrat că atunci când iau masa în familie, copilul nu este tentat să mănânce mai mult decât este cazul. În consecință, greutatea copiilor care stau la masă alături de părinți se situează în limitele normale.

– Se consideră că un copil sau un adolescent este supraponderal/obez dacă are un IMC peste percentilele 85/95, pe curbele generate de NHANES (The National Health and Nutrition Examination Survey) 1963-1965 și 1966-1970, sau depășeşte 30 kg/mp la orice vârstă.

Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.