Sănătate

Strabismul și complexul purtării ochelarilor la copii

Strabismul și complexul purtării ochelarilor la copii - RevistaMargot.ro

Fiecare părinte își dorește un copil sănătos iar orice dereglare care apare la cel mic este o sursă de îngrijorare și stres.

Mulți copii au strabism, în special în primele luni de viață. Tocmai de aceea, medicii spun că acesta este un lucru firesc, care trece de la sine în primele luni de viață.

În cazul în care observați că această problemă persistă după vârsta de un an, trebuie să luați măsuri. Potrivit studiilor făcute în România, unul din 20 de copii preşcolari pot suferi de tulburări vizuale, care pot duce la modificări permanente ale vederii. Soluția sunt ochelarii, care ar trebui percepuți de copil ca un atu și nu ca o sursă de complexe sau frustrări.

Copiii nu pot spune că nu vad bine şi, în consecință, părinții sunt cei care ar trebui să depisteze problemele vizuale.

În plus, tulburările de vedere nu determină durere şi de cele mai multe ori părinţii nu realizează când copiii lor au dificultăți de vedere.

Este important de știut că foarte multe afecțiuni oftalmologice pot fi corectate, dacă sunt depistate şi tratate precoce, în special până la vârsta de 5 ani.

Strabismul și complexul purtării ochelarilor la copii - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

Când trebuie mers cu copilul la oftalmolog

Prin ochii unui copil, lumea este plină de culoare, iar atunci când cel mic are probleme cu vederea, apar și probleme de adaptare.

Vizita la un medic specialist este obligatorie.

Medicul Monica Pop, directorul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București, susține că orice bebeluș trebuie să aibă parte de un consult oftalmologic, imediat după naștere. De asemenea, după vârsta de 3 sau 4 ani, trebuie făcută o altă vizită la oftalmolog, chiar dacă cel mic nu prezintă vreun simpton. Doar în acest fel puteți verifica dacă cel mic are sau nu probleme oftalmologice.

De altfel, copilul nu realizează că nu vede bine, pentru el lumea este exact aşa cum o percepe. Problemele apar mai târziu, la şcoală, când copilul va întâmpina dificultăți în învățare. Este posibil ca unele probleme să apară atunci când este adult, când i-ar putea fi greu să deprindă anumite abilități la locul de muncă, de exemplu.

Totodată, este foarte important ca, înainte de a concepe un copil, părinții să știe dacă au existat boli oftalmologice în familie și, eventual, să facă teste genetice. Dacă, de exemplu, o persoană poartă ochelari, sunt șanse foarte mari ca și copiii să poarte.

Strabismul și complexul purtării ochelarilor la copii - RevistaMargot.ro

sursa foto: Sonya Rykiel

Strabismul – motiv de îngrijorare?

Strabismul este o afectiune oculară în care axele celor doi ochi nu sunt paralele și unul sau ambii ochi deviază. Se estimează că 5 % dintre copii au strabism.

Părinții își dau seama ușor atunci când un copil are strabism. Principalul semn este lipsa alinierii axelor vizuale ale ochilor, adica un ochi „fuge” din poziția normală.

Totuși, sunt și anumite semne indirecte cum ar fi închiderea unuia dintre ochi în lumina puternică, întoarcerea sau înclinarea capului într-o parte. Atunci când musculatura globilor oculari nu funcționează corect, ochii nu mai sunt centrați corect și creierul are dificultăți în suprapunerea celor doua imagini ce provin de la fiecare glob ocular.

Părinții ai căror copii suferă de strabism trebuie să acționeze imediat. Faceți un consult oftalmologic rapid, dacă observați pozitia sau miscarea anormală a ochilor!

Care sunt simptomele:

· vedere încețosată

· oboseala ochilor

· sensibilitate la lumină puternică

· vedere dublă

Medicii spun că aceste simptome sunt tranzitorii, însă se pot înrăutății atunci când copilul este obosit ori bolnav. Când copilul are o vîrstă cuprinsă între 7 și 10 ani, acesta are momente când vede dublu. Când vederea dublă se instaleaza brusc, aceasta este o urgență medicală și copilul trebuie să se prezinte imediat la medic.

Strabismul poate fi unilateral, la un singur ochi, Această situație este mult mai gravă decât strabismul bilateral. Un semn bun, atunci când există strabism unilateral este atunci când este afectat și al doilea ochi. Acest lucru înseamnă că tratamentul făcut este corect și eficient. Mulți părintii se sperie, considerându-l un element de agravare, însă medicii spun că, din contră, aceasta este o dovadă că lucrurile sunt pe drumul cel bun.

Strabismul și complexul purtării ochelarilor la copii - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

Ce ar trebui să facă părinții când copilul are strabism

Dacă aveți un copil care suferă de strabism unilateral sau bilateral, trebuie să acționați urgent și să cereți părerea unui medic specialist. Strabismul determină întotdeauna ambliopie (vedere scăzută). Tocmai de aceea, trebuie depuse eforturi pentru recuperarea vederii (potrivit medicilor, recuperarea vederii este posibilă până în jurul vârstei de 6 ani). Toți copiii care suferă de strabism primesc ochelari, iar aceștia trebuie purtați permanent.

Foarte importante sunt exercițiile pe care trebuie să le faceți, împreună cu copilul. Sunt două tipuri de exerciții:

· Cele care se fac la sectia de ortoptică pentru copii (Un ciclu de exerciții, de minimum cinci zile pe lună, timp de două trei luni)

· Cele care se fac acasă – durata acestora se stabilește în funcție de gravitatea strabismului

Foarte important este să se acopere ochiul bun (pentru a forța ochiul strabic să revină la poziția corectă) și să se recupereze vederea. Acoperirea se face cu ajutorul unui ocluzor – un pansament special care se găsește la farmacie.

Această schemă de tratament trebuie făcută progresiv, în funcție de temperamentul copilului. Sunt copii care nu acceptă sub nicio formă ocluzorul, alții îl acceptă mai ușor.

Pentru rezultate bune, copilul poate să folosească ocluzorul timp de 15-20 de minute, apoi o oră pauză. După câteva zile, se mărește perioada de folosire a ocluzorului (la o jumătate de oră) apoi o oră pauză. Intervalul de timp se mărește progresiv, până când copilul se obișnuiește.

Ambliopia poate fi mică, moderată, gravă sau foarte gravă. Cu cât copilul este mai mic, cu atât recuperarea va fi mai simplă și mai ușoară. De exemplu, un copil de 3-4 ani recuperează mult mai ușor dacă se respectă recomandările decât un copil de 5-6 ani.

Părinții trebuie să fie conștient că acest tratament este singurul care rezolvă problema. Chiar dacă micuțul refuză purtarea ocluzorului, nu trebuie să abandonați. Renunțarea la tratament va avea ca efect un handicap vizual definitiv.

Strabismul și complexul purtării ochelarilor la copii - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

Cum îl scăpăm pe copil de complexul ochelarilor

Împreună cu cel mic, decideți care este rama cea mai potrivită pentru fața și trăsăturile sale. Trebuie ca ochelarii să ii placă și copilului, așa încât să îi facă plăcere să îi poarte.

Puteți face din alegerea ochelarilor o adevărată aventură, chiar să sărbătoriți acest eveniment (chiar cu o mică petrecere, organizată acasă). În acest fel, copilul nu va percepe ochelarii ca pe un lucru negativ în viața lui. În acelasi timp, trebuie să pregătiți copilul să facă față cu success tuturor criticilor sau a cuvintelor răutăcioase care ar putea să vină din partea altor copii.

El trebuie să știe că ochelarii sunt un atu, un lucru care îl ajută foarte mult, iar purtarea ochelarilor îl face să arate special. Una din metodele sigure de succes este să i se citească povești sau să vadă filme și desene animate, în care eroii principali poartă ochelari (de exemplu, Harry Poter, care a declanșat chiar o modă cu ochelarii pe care îi purta).

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.