Copilul

Tabere internaționale pentru cei mici

Tabere internaționale pentru cei mici - RevistaMargot.ro

Este vară și cei mici sunt în vacanță. Ei își doresc cât mai mult să se bucure de joacă, tu ai vrea să profite de acest timp liber pentru a învăța lucruri noi ce le vor fi de folos mai târziu.

Taberele internaționale de limbi străine ar putea fi o variantă ideală care să mulțumească atât copilul, cât și părintele.

Acestea reprezintă o ocazie extraordinară pentru un copil să-și îmbunătățească cunoștințele de limbi străine, să intre în contact cu noi culturi, dar și să cunoască prieteni din alte țări.

Ofertele taberelor variază în funcție de bugetul fiecăruia, destinația aleasă și perioada de ședere, indiferent de alegere însă copilul va avea oportunitatea de a experimenta medii și sisteme de educație diferite față de cele din România, alături de profesori cu o înaltă pregătire profesională. În mediul online veți găsi o multitudine de variante, trebuie doar să le studiați pentru a o putea alege pe cea potrivită venitului și copilului dumnevoastră.

Pe toată durata șederii, copii vor fi supravegheați de un profesor însoțitor, spiritul său de independență putându-se dezvolta astfel, dar și încrederea de sine.

În urma unui test al nivelului limbii, copii vor fi repartizanți într-o grupă corespunzătoare cunoștințelor și vârstei lor. Ei vor avea un program ce îmbină activități distractive și educaționale cu studiul unei limbi străine.

Cursurile de limbi străine vor dezvolta nu numai abilitățile lingvistice ale copiilor, ci vor crește și atenția sau îmbunătăți memoria, efectele pozitive ale învățării unei alte limbi fiind recunoscute la ajutarea modului în care gândim.

Există o varietate impresionantă a limbilor străine ce pot fi studiate, de la engleză, franceză, italiană, spaniolă, până la chineză sau rusă.

Unele oferte includ de asemenea posibilitatea unei participării la o tabără educațională ce îmbină studierea unei limbi străine cu o altă activitate agreată de micul cursant, precum pictura, teatru, sport, jurnalism, gastronomie.

Majoritatea copiilor se întorc extrem de entuziasmați de experiența pe care au avut-o, părinții lor fiind de asemenea încântați de experiența pe care au acumulat-o cei mici.

Pentru a putea verifica avantajele unei tabere de limbi străine vă redăm mărturisirea unei mămici ai căror copiii au participat în mai multe rânduri la programe educaționale în străinătate: „copiii mei au mers într-o tabără educațională in 2012. Ce pot spune este că prin intermediul acestei tabere, fiica mea a descoperit dragostea pentru limba engleza și a hotărât că ea va studia în Anglia, fiind impresionată de orele desfășurate, de calitatea tutorilor, de clase, săli de sport, spatiul verde, dar și de colegi”.

 

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.