Sarcina pe săptămâni și luni

A opta lună de sarcină

A opta luna de sarcina - revistamargot.ro

Săptămâna 31

Ce face el

Lichidul amniotic oferă indicii importante legate de sănătatea celui mic. În această etapă, bebelușul înghite și urinează în jur de jumătate de litru de lichid amniotic zilnic. Prea mult lichid amniotic poate indica probleme de înghițire sau gastrointestinale, în timp ce prea puțin lichid amniotic poate fi un semn că bebelușul are probleme cu rinichii sau cu placenta.

Fătul se poate scărpina!

Cântărește în jur de 1,5 kilograme și măsoară 37,5 centimetri.

Cum te simți tu

Poate nu mai ai dureri de ligamente, dar cele de spate vor fi foarte puternice.

Îți este din ce în ce mai greu să dormi bine.

Dacă observi o substanță gălbuie, lipicioasă secretată de sâni, totul este în grafic. Începe producția de colostru, adică hrana nou-născutului în primele zile de viață extrauterină.

Te poți simți copleșită de ritmul foarte rapid în care vei câștiga în greutate în aceste ultime luni, dar trebuie să știi că e un lucru normal și prietenele gravide în același stadiu cu tine te pot sprijini emoțional.

Este momentul unei ultime ecografii al cărei scop este să măsoare diametrul craniului în vederea pregătirii pentru naștere și verificarea poziției fătului.

 

Săptămâna 32

Ce face el

Dacă simți că fătul nu se mai agită, este pentru că spațiul din uter e tot mai restrâns.

Deși sistemul lui osos este finalizat, oasele sunt moi și flexibile.

Pielea sa capătă o tentă rozalie pe măsură ce grăsimea subcutanată se acumulează și întinde pielea.
Are în jur de 2 kilograme și vreo 40 de centimetri.

Cum te simți tu

Oboseala, durerile de picioare, arsurile, insomnia, respirația îngreunată sau stările de greață sunt senzații obișnuite. Iei în greutate în jur de 500 de grame pe săptămână și volumul de sânge s-a mărit cu 50%.

Roagă-l pe doctor să te ajute să diferențiezi contracțiile false (Braxton Hicks) de cele adevărate.

Încearcă să schimbi poziția cât mai des și fă băi calde pentru relaxare.

Poți să începi să te interesezi legat de posibilitatea prelevării de celule stem la naștere.
Săptămâna 33

Ce face el

Oasele, cu excepția craniului, încep să se întărească. Craniul rămâne flexibil în continuare pentru a putea trece mai ușor prin canalul de naștere.

Fătul doarme puțin mai mult, iar loviturile sale pot fi resimțite ca fiind mai dureroase, din pricina lipsei spațiului în uter.

Pulsul lui are valori cuprinse între 120 și 150 de bătăi pe minut. Inima sa este complet dezvoltată, dar circulația cardiacă actuală va suferi o mică schimbare după naștere, când orificiul care permite comunicarea între partea dreaptă și cea stângă a inimii se va închide.

Cum te simți tu

E posibil să te fi îngrășat în jur de 10-12 kilograme până acum, dar acestea sunt valori medii. Jumătate din kilogramele câștigate în această perioadă se duc spre bebe și placentă. Medicul este singurul care îți poate spune dacă ești sau nu în grafic.

Insomnia este normală și de așteptat, dat fiind că programul tău de somn este diferit de al fătului, la care se mai adaugă și faptul că micuțul se simte înghesuit.

Pentru mai mult confort, pune o pernă între genunchi când dormi pe o parte. Nu dormi pe spate, deoarece uterul pune presiune pe vena cavă inferioară, reducând circulația sângelui și a tensiunii arteriale. Asta se va traduce prin amețeală.

Amorțeala și furnicăturile pe care le poți simți sunt datorate de lipsa mobilității. Doctorul îți poate sugera niște exerciții potrivite pentru această perioadă.

În vederea pregătirii pentru o naștere cât mai puțin dureroasă, poți apela la acupunctură. Atenție însă! Mergi la un specialist, cu experiență în lucrul cu gravidele. Și gimnastica în apă este o variantă bună de exercițiu.

Săptămâna 34

Ce face el

Din când în când sughiță. Stratul de grăsime subcutanat continuă să crească, iar chipul fătului devine durduliu.

Are aproximativ 2,3 kilograme și în jur de 44 de centimetri.

Cum te simți tu

Poți simți o diminuare a presiunii în zona pieptului, deoarece fătul coboară în zona pelvină.

S-ar putea să ai buricul mai sensibil și ieșit în afară. Mâinile, picioarele, gleznele și încheieturile sunt umflate. Contactează medicul dacă acest simptom este însoțit de amețeală, dureri de cap severe sau dureri  de burtă.

Mănâncă porții mici și dese pentru a evita senzațiile de arsură și nu te întinde imediat după mese.

Masajul ajută la reducerea durerilor și a zonelor umflate.

Din fericire, nu mai e mult și toate astea vor trece!

Încă puțin!

Sarcină ușoară!

 

 

Autor: Laura Leucă

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.