Bebe

Tot ce știm până acum despre bebele de Sussex

Tot ce știm până acum despre bebele de Sussex - RevistaMargot.ro

După ce luni de zile întreaga lume a urmărit cu sufletul la gură fiecare mișcare a ducesei Meghan Markle, cu toții devenind obsedați de cât de chic erau ținutele sale de maternitate, de acum încolo atenția tuturor va fi asupra noului bebe regal.

Noul membru al familiei regale britanice a venit pe lume pe 6 mai 2019 la 05:26 a.m. și cântărește 3,26 kg.

Dorința mamei sale a fost initial de a naște la domiciliul său din Frogmore, însă în timpul travaliului ar fi fost transportată la un spital londonez, unde ar fi rămas acolo peste noapte. Potrivit unor surse ale presei din Marea Britanie ar fi vorba despre spitalul Potland, unde prețul unei nașteri pornește de la 15.000 de lire sterline.

Deși cuplul spera ca nașterea să aibă loc în intimitatea casei lor, experții avertizaseră că prima naștere a ducesei, aflată la vârsta de 37 de ani, ar fi putut necesita intervenții medicale, așa că cel mai probabil cei doi proaspeți părinți au decis să aleagă varianta cea mai sigură pentru venirea pe lume a primului lor copil.

Băiețelul s-a născut sub semnul zodiei taurului, ca și străbunica sa, regina Elisabeta a II-a, și verișorii săi, prințesa Cahrlotte și prințul Louis.

Meghan a pus capăt tradiției de a apărea în fața publicului la câteva ore după naștere, la fel cum au procedaseră până acum alți membri ai familiei regale, precum prințesa Diana sau ducesa de Cambridge, Kate Middleton. Este cunoscut faptul că ducesa de Sussex preferă intimitatea și a ales ca acest moment special să rămână unul privat; tocmai de aceea, deși băiețelul se născuse deja de câteva ore, anunțarea travaliului și a nașterii sale au fost făcute cu întârziere publicului.

Luni seara, Prințul Harry a avut o scurtă apariție în cadrul unei conferințe de presă, în care a anunțat cu bucurie nașterea primul său născut. Acesta a mărturisit că micuțul este absolut adorabil, că este extrem de mândru de soția sa și că el și ducesa sunt extrem de fericiți.

Așteptăm și noi cu nerăbdare să aflăm care va fi numele micuțului și să vedem fotografii cu acesta.

 

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.