Bebe

Trusoul bebelușului finlandez a redus rata mortalității infantile

Trusoul bebelușului finlandez a redus rata mortalității infantile - RevistaMargot.ro

De peste 75 de ani, gravidele din Finlanda primesc din partea statului un trusou al bebelușului.

Cutia destinată bebeului include 65 de lucruri. Printre care: un set de haine, un sac de dormit, produse de baie pentru copil, scutece, cearșafuri și jucării. Cutia poate fi chiar folosită drept pătuț al celui mic, deoarece copilul primește și o micuță salteluță. Unii spun că acest trusou a ajutat Finlanda să atingă una dintre cele mai scăzute rate de mortalitate infantilă din lume.

Acest ajutor datează din anii 1930. El a fost conceput pentru a oferi tuturor copiilor din Finlanda, indiferent de proveniența acestora, un început egal în viață.

Pachetul de maternitate este un cadou din partea Guvernului și este disponibil tuturor mamelor însărcinate, informează BBC News.

Mamele au posibilitatea de a alege între trusoul beblușului sau o subvenție, stabilită în prezent la 140 de euro. Dar 95% dintre gravide optează pentru cutie, deoarece are o valoare mult mai mare.

Această tradiție a trusoului din partea statului datează din 1938. Pe atunci trusoul era disponibil numai familiilor cu venituri mici, dar din 1949 apoi acesta a fost oferit tuturor mamelor.

Nu numai că trusoul fost oferit tuturor viitoarelor mame, dar a fost emisă o nouă legislație pentru obținerea subvenției sau cutiei de maternitate. Pentru a primi trusoul femeile trebuiau să viziteze un medic sau o clinică prenatală municipală înainte de a patra lună de sarcină. Prin urmare, cutia a oferit mamei ceea ce avea nevoie pentru ca a avea grijă de copil, iar legea dată a ajutat la aducerea femeilor însărcinate în fața medicilor și asistenților medicali.

În anii 1930, Finlanda era o țară săracă, iar mortalitatea infantilă era mare – 65 din 1000 de copii decedau. Dar cifrele s-au îmbunătățit rapid în deceniile care au urmat.

Mika Gissler, profesor la Institutul Național pentru Sănătate și Asistență Socială din Helsinki, consideră că trusoul de maternitate și îngrijirea prenatală pentru toate femeile, în anii 1940, urmată în anii 60 de un sistem național de asigurări de sănătate și de centru spital au dus la reducerea mortalității infantile.

De-a lungul timpului, conținutul cutiei s-a schimbat, în funcție de necesitățile vremurilor.

Multe mame apreciază această inițiativă și din cauza lipsei timpului.

 

Fotografie de Milla Kontkanen

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.