A fost odată la … Hollywood

În decembrie 2018 am aflat de existența filmului A fost odată la … Hollywood (Once Upon a Time in … Hollywood)  și încă de atunci, recunosc, l-am așteptat cu sufletul la gură. Îmi plac filmele lui Tarantino, plus că e greu să nu reacționezi când vezi pe același afiș nume precum Brad Pitt, Leonardo DiCaprio sau Al Pacino.

În martie 2019, a fost Festivalul de la Cannes, unde a fost lansat oficial filmul. Au apărut atunci primele imagini cu Brad și Leonardo, dar și primele reacții după vizionarea peliculei. Aplauzele publicului la scenă deschisă au durat șapte minute, părerile criticilor au fost însă împărțite.

Astfel că, cel puțin în cazul meu, filmul a fost unul extrem de așteptat. Am reușit să îl văd în week-end și de atunci tot aștern pe hârtie sau în minte gânduri despre el.

Fimul nu este pentru toată lumea, ca de altfel și restul filmelor lui Tarantino. Și spun asta fără vreo superioritate intelectuală sau pretenție de critic de film. Afirmația îi aparține unui simplu cinefil ce iubește să meargă la cinematograf și care reușește câteodată să o și facă. Așa că vă invit să parcurgeți și restul articolului pentru a înțelege de ce.

Dar să revenim la “A fost odată la … Hollywood”. Trebuie să-ți placă Tarantino, ca să apreciezi filmul acesta.

E musai să apreciezi ironia, umorul negru și sec care este nelipsit chiar și din scenele de violență intensă. Stilul de filma este unic, cu o atenție fantastică la detalii. Aprinsul unei țigări are în el un întreg micro-univers de sunete, trăiri, priviri și detalii.

Este o scenă întreagă în film, în care Brad Pitt își hrănește cățelul. Și câtă atenție la detalii și umor sunt concentrate în două minute în care personajul deschide o conservă cu mâncare pentru căței.

Filmul durează aproape trei ore, iar acțiunea propriu-zisă sau mai bine zis, explozia de violență, este concentrată în ultimele 30 de minute.

Până atunci, filmul este construit din momente ca cele mai sus menționate. Și pe redarea extrem de fidelă a Hollywood-ului anului 1969, urmărind multiple povești paralele, inclusiv cea a cuplului Sharon Tate și Roman Polanski, dar și a grupului din jurul lui Charles Manson. Recunosc că și eu m-am uitat de vreo două ori la ceas, pentru că tot așteptam ca filmul să se transforme în Pulp Fiction sau Inglorious Bastards. Dar n-a făcut-o.

Sunt convinsă că veți auzi diverse păreri despre “A fost odată la … Hollywood”. Sfatul meu este să mergeți la cinema și să îl vedeți cu ochii voștri.

Brad Pitt și Leonardo DiCaprio fac amândoi roluri de zile mari. Plus că nu se știe când îi veți mai vedea jucând împreună.

Este în film o scenă în care Brad Pitt rămâne la bustul gol (una singură, din păcate). Se spune că la Cannes, la această scenă, în sală s-a suspinat și s-a lăsat cu aplauze spontane. Mărturisesc că am aplaudat și eu, în gând. Și au fost aplauze furtunoase.

Alte argumente în favoarea filmului:

• Tarantino a lucrat cinci ani la acest scenariu. Inițial a fost gândit ca un roman, însă, pe parcurs, a devenit scenariu.
• Este primul film al lui DiCaprio după patru ani de pauză. Ultimul film fusese The Revenant (2015), rol pentru care a luat și Oscarul.
• Este ultimul film al lui Luke Perry, care a murit pe 4 martie 2019.
• În film mai apar și Al Pacino, Kurt Russel, Dakota Fenning și Damien Lewis (Billions).
• Margot Robbie, care o joacă pe Sharon Tate, poartă în film bijuterii care au aparținut acesteia. Mai mult, apar și fragmente din pelicula The Wrecking Crew (1968). În 1969, cu două săptămâni înainte să nască, Sharon Tate avea să fie ucisă de membrii familiei Charles Manson.

(Sursă foto principală: imdb.com)