Parenting

Cum afectează decizia de a face un copil cariera unei femei

Cum afectează decizia de a face un copil cariera unei femei - RevistaMargot.ro

Este posibil să devii mamă fără a plăti un preţ din punct de vedere profesional? Probabil că fiecare femeie ar da propria nuanţă răspunsului la această întrebare.

Cu siguranţă există un preţ, mai mic sau mai mare, în funcţie de cazul particular al oricărei femei.

Impactul este cu atât mai semnificativ cu cât vorbim de mame a căror activitate profesională presupune implicare intensă, multe ore peste program, întâlniri şi delegaţii interne sau externe.

Personal, la peste trei ani de la naşterea celor doi copii ai mei, sunt încă departe de a mă putea reintegra profesional la nivelul de dinainte de sarcină. Cu toate responsabilităţile care îmi revin ca mamă, reuşesc cu greu să întreţin colaborări tip remote.

Şi cred că mă pot considera norocoasă deoarece profesia îmi permite să lucrez şi de acasă, din faţa calculatorului. Dacă cei mici se vor putea acomoda din toamnă cu grădiniţa la program prelungit, aş putea spera la colaborări mai consistente. Poate, în viitor, chiar la un job cu program de şase ore pe zi.

Un alt lucru care cred că influenţează gradul de afectare a carierei este perioada de concediu de după naştere.

Eu tocmai eram între joburi când am rămas însărcinată, aşa că nu am avut vreun stres privind întoarcerea la un anumit serviciu. Însă, din experienţa altor mame, ştiu că, pentru a nu îţi periclita major statutul de la serviciu, trebuie să îţi dozezi cu atenţie concediul de maternitate.

Trei-patru luni de întrerupere a activităţii sunt uşor de recuperat şi nu produc efecte notabile. Până şi un an este considerat acceptabil. Dar, dincolo de cele 12 luni de concediu de maternitate, situaţia se schimbă.

După cum arată şi un sondaj realizat în rândul mai multor mame britanice cu profesii în domenii precum cel juridic, medical, al educaţiei sau al recrutării, petrecerea a peste 12 luni în concediu de maternitate duce la „motherhood penalty”. Termenul este folosit de sociologi pentru a indica acel cumul de dezavantaje şi costuri din sfera profesională plătite de angajatele care devin mame.

„Un concediu mai lung de 12 luni este în detrimentul vostru. Din păcate, nu veți mai fi privite în același mod când vă întoarceți”, apreciază Sally Davies, de la Women’s Medical Federation, citată de Daily Mail.

Şi Amanda Fone, director executiv al F1 Recruitment, îi descurajează pe părinţii care vor să îşi ia mai mult de un an de concediu pentru a-şi îngriji copiii. Va fi dificil să vă întoarceţi pe un post echivalent cu cel pe care l-aţi avut anterior, consideră Fone, potrivit sursei citate.

Aceste puncte de vedere sunt întărite şi de rezultatele unui studiu realizat la iniţiativa instituţiilor The Department for Business, Innovation and Skills (BIS) şi Equality şi Human Rights Commission (EHRC). Bazat pe chestionarea a 3.034 de angajaţi şi a 3.254 de mame în legătură cu gestionarea perioadei sarcinii, concediul de maternitate și reîntoarcerea mamei la locul de muncă, studiul, publicat în 2016, a evidenţiat că:

▪ Una din nouă mame (11%) a raportat situaţii precum: concedierea, declararea postului său ca nemaifiind necesar companiei ori un tratament atât de nefavorabil din partea angajatorului, încât au fost nevoite să-și părăsească serviciul;

▪ Una din cinci mame a declarat că a primit comentarii negative legate de sarcină sau de programul de lucru mai flexibil, fie din partea angajatorului, fie din partea colegilor;

▪10% dintre mame au afirmat că angajatorul le-a descurajat să mai participe la promovarea pe anumite posturi în perioada antenatală.

Cum putem reduce impactul maternităţii asupra carierei

Sunt totuşi destule femei care reuşesc să îşi continue cu brio cariera după ce au dat naştere unui copil. Mai ales dacă au ajutoare de nădejde în familie (cum ar fi bunicii copilului) şi soţul se implică activ în creşterea celui mic.

Uneori este nevoie de înscrierea micuţului foarte devreme la creşă sau de angajarea unui baby-sitter. În alte cazuri (tot mai des întâlnite de altfel), când mama stă mai bine din punct de vedere profesional, soţul este cel care intră în concediu de îngrijire a copilului.

Indiferent de soluţia aleasă, să fii proaspătă mămică şi să ai serviciu, eventual chiar un full-time, este extrem de greu. Aproape că îţi trebuie superputeri pentru a onora cu succes responsabilităţile de mamă, reuşind totodată să faci performanţă la serviciu.

Cum afectează decizia de a face un copil cariera unei femei - RevistaMargot.ro

sursa foto: Unsplash

Iată ce le recomandă experţii de la Raising Children Australia mămicllor care vor să întoarcă la job:

▪ În perioada de concediu de după naştere, rămâi conectată cu ceea ce ţine de carierea ta. Câteva sugestii: păstrează legătura cu colegii de la job; citeşte bloguri și articole din domeniul tău; menține-ţi profilul profesional actualizat, la fel şi conexiunile etc. Astfel, îţi va fi mai uşor atunci când reîncepi serviciul.

▪ Dacă te îndoieşti de importanţa revenirii tale la locul de muncă, gândeşte-te că acest lucru îţi poate oferi îmbunătățirea perspectivelor în carieră şi câștiguri mai bune.

▪ Nu te lăsa copleşită de faptul că îţi laşi copilul în grija altcuiva în timp ce tu te afli la serviciu. Te-ar ajuta poate să ştii că, pentru cel mic, importante sunt educația și îngrijirea de bună calitate. Oferite cât mai de timpuriu, acestea ajută copilul să învețe și să se dezvolte mai bine.

▪ Dacă vrei să continui alăptarea copilului, stabileşte dinainte cum vei proceda pentru a-i asigura micuţului tău mesele de lapte matern.

▪ Vorbeşte cu partenerul de viaţă despre responsabilităţile pe care le poate acoperi el în lipsa ta.

▪ Stabileşte cum vei proceda în situaţii neprevăzute, precum îmbolnăvirea copilului.

▪ Încearcă să limitezi stresul de la serviciu. Un nivel prea ridicat de stres îţi afectează capacitatea de a face faţă responsabilităţilor de acasă sau de la job. De exemplu, nu îţi lua mai multe taskuri decât poţi îndeplini şi fii cât mai bine organizată la serviciu. În caz contrar, rişti să ajungi împovărată de restanţe sau nevoită să lucrezi ore suplimentare.

▪ În situaţia în care vechiul job, de dinainte de sarcină, este prea solicitant pentru noul tău statut de mamă, caută altul mai lejer.

▪ Nu te neglija. Încearcă să te hrăneşti sănătos, să faci mişcare, să găseşti mici momente pentru relaxare, să ieşi măcar din când în când undeva cu prietenele sau colegele de serviciu.

Şi, nu în ultimul rând, consideră maternitatea un atu, şi nu un impediment în carieră. Crescând un copil, dobândeşti o multitudine de abilități pe care le poţi sublinia în CV-ul tău. Înveţi, de exemplu, o groază de lucruri despre negociere, responsabilitate și rezolvarea mai multor sarcini în acelaşi timp.

Reconsideră-ţi obiectivele profesionale dacă este nevoie şi fii încrezătoare că, pe parcurs, vei îmbina armonios misiunea de mamă cu activitatea profesională !

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.