Fertilitate

Cum am trecut prin experienţa fertilizării in vitro

Cum am trecut prin experienţa fertilizării in vitro - RevistaMargot.ro

Ca multe alte femei care au recurs la fertilizarea in vitro (FIV), nu m-am gândit niciodată că aş putea avea nevoie de un astfel de tratament. Când un specialist în infertilitate mi-a spus pentru prima dată despre această posibilitate, am sperat să se înşele.

Nu ştiam să am probleme de fertilitate. Investigaţiile făcute până atunci nu arătaseră vreun impediment în a concepe un copil. Şi totuşi nu rămâneam însărcinată.

La momentul respectiv îmi era destul de neclar ce presupune de fapt fertilizarea in vitro. Nu prea se vorbea în România despre acest lucru. Era oarecum un subiect tabu. De altfel, şi astăzi mai este. Femeile care concep copii cu ajutorul FIV nu vorbesc, de obicei, despre experienţa lor tocmai din cauza percepţiei negative a opiniei publice.

Cum mi-am învins teama de FIV

Şi eu aveam rezerve faţă de procedura de fertilizare in vitro. Mă speria chiar şi numai ideea de a trece prin ea. Eram totuşi conştientă că temerile mele aveau legătură în mare parte cu lipsa de informaţii.

Aşa că am început să mă documentez. Prima sursă de informare a fost internetul. Am intrat pe site-urile clinicilor de fertilizare in vitro din ţară, dar mai ales din străinătate. Acestea din urmă ofereau foarte multe detalii despre etapele FIV, riscuri, şanse de reuşită.

Am citit studii de specialitate pe această temă. Mi-am cumpărat şi o carte a unor medici români care făcuseră pionierat în România în domeniul FIV. Cu cât citeam mai mult, lucrurile mi se păreau însă şi mai complicate.

Eram, desigur, mai în temă acum. Dar îmi lipseau încă detalii esenţiale. Mi-aş fi dorit să ştiu, de exemplu, ce simte o femeie când trece prin tratamentul de FIV. Sau care sunt, de fapt, şansele de reuşită ale procedurii, dincolo de statisticile clinicilor specializate.

Aşa am ajuns pe forumuri unde scriau femei care urmau să treacă printr-o procedură de FIV ori care trecuseră deja prin acest tratament. Unele reuşiseră, altele se aflau la a doua sau la a treia încercare. Uneori numărul procedurilor eşuate era şi mai mare. Din când în când, intrau pe forum şi mămicile cu copii obţinuţi prin FIV şi le încurajau pe aspirante.

Pe forumuri am descoperit o realitate dureroasă: lupta cu infertilitatea poate fi una foarte dură. Erau femei care încercau de foarte mulţi ani – chiar şi de peste 10-15 ani – să aibă un copil. Am fost impresionată de puterea lor de a lupta, de perseverenţa şi sacrificiile de care dădeau dovadă. Unele aveau sarcini oprite în evoluţie, altele două-trei proceduri de FIV fără succes. Dar încă nu acceptau să renunţe la visul lor.

Acest lucru m-a motivat. Dacă ele puteau, şi eu trebuia să pot.

În plus, din discuţiile lor am văzut că, în perioada tratamentului, îşi vedeau de programul obişnuit: mergeau la serviciu, la aniversări, la shopping etc.

Din această perspectivă, FIV nu mai mi se părea acum aşa de speriat. Începeam să îl văd ca pe tratament ca oricare altul. Avea să dureze doar câteva săptămâni şi, cel mai important, mă putea ajuta să îmi împlinesc o mare dorinţă: aceea de a deveni mamă.

Ce mi s-a părut cel mai greu

Privind acum înapoi în timp, pot spune că au existat câteva dificultăţi pe care le-am perceput cel mai greu de depăşit.
Şi anume:

▪ Teama de terapia cu hormoni

Mi-am pus această problemă deoarece, la fertilizarea in vitro, dozele necesare stimulării ovariene pot fi foarte mari. Şi se vehiculează destul de des ideea că terapia cu hormoni ar prezenta riscuri pe termen lung.

De exemplu, unele studii indică o posibilă legătură între stimularea ovariană şi cancerul ovarian. Această ipoteză nu este tranşată în lumea medicală, având în vedere că alte cercetări infirmă legătura de cauzalitate între cele două.

Am hotărât totuşi să îmi asum acest risc. Mai ales că şi nuliparitatea (absenţa unei naşteri la o femeie) este considerată un factor de risc în mai multe tipuri de cancer.

▪ Oroarea de injecţii

Tratamentul aferent unei FIV este predominant injectabil.

Pot fi necesare şi câte trei-cinci injecţii zilnice. Mie prima injecţie mi s-a părut groaznică.

Nu pentru că ar fi fost foarte dureroasă. Ci mai degrabă aşa am perceput-o psihologic. Mă întrebam dacă voi reuşi să le fac pe toate celelalte.

Şi da. Am reuşit. Cred că au fost peste 40 numai la prima procedură de FIV.

▪ Costurile ridicate

FIV este un tratament cu costuri mari. Este vorba pe de-o parte de taxa plătită clinicii pentru procedurile care se desfăşoară acolo.

Şi, pe de alta, de costurile tratamentului, care pot varia de la o pacientă la alta.

Oricum, per total, vorbim de mii de euro. Iar aceşti bani nu garantează reuşita obţinerii unei sarcini.

▪ Acceptarea eşecului

Procedura de FIV are o rată de succes în jur de 15-30%. Uneori, şansele se pot situa sub sau peste acest interval, în funcţie de problemele de fertilitate ale fiecărui cuplu. Cred că teama de eşec este cel mai greu de gestionat din toată procedura.

Iar, atunci când ai şi confirmarea oficială a nereuşitei, este copleşitor. Îţi vin în minte întrebări ca:

– Vei avea vreodată şansa de a fi părinte?

– Psihic şi fizic vei mai putea suporta o nouă procedură ?

– Vei dispune de banii necesari pentru o viitoare fertilizare in vitro ?

– După câte încercări să te opreşti ?

După prima procedură cu rezultat negativ mi-am revenit mai uşor decât după cea de a doua. De fapt, pe a doua am considerat-o ultima mea şansă de a avea copii. De aceea, totul a fost mai greu de îndurat.

Mă consider norocoasă şi binecuvântată că am primit, până la urmă, şi o a treia şansă care mi-a adus sarcina mult aşteptată.

O reţetă standard a succesului nu aş putea da. Pot spune însă că am aplicat ce am învăţat de la alte femei, aspirante cu state vechi la titlul de mămică. Să nu renunţ după primul eşec şi să lupt cu toată fiinţa mea pentru a deveni mamă.

 

 

Image via Unsplash.com/ziago

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.