Parenting

Cum mi-am redescoperit puterea interioară după ce am devenit mamă

Cum mi-am redescoperit puterea interioară după ce am devenit mamă - RevistaMargot.ro

Una dintre colaboratoarele noastre, Mihaela Crețu, mămică de gemeni, ne povestește cum rolul de mamă a ajutat-o să-și descopere puterea feminină.

Cred că o femeie puternică în mod nativ este astfel fie că are copii sau nu. Însă, după experienţa maternităţii, forţa interioară a unei femei poate căpăta dimensiuni noi şi este reorientată.
Faptul că dai naştere unui copil te transformă definitiv. Nu mai este suficient să fii puternică doar pentru tine. Acum trebuie să fii puternică şi pentru copilul tău. De altfel, nu îţi mai poţi permite să fii slabă sau să ai momente de slăbiciune.

În plus, începi să îţi foloseşti mai înţelept forţa şi energia de care dispui.

Dacă maternitatea reprezintă o împlinire pentru tine, toate aceste schimbări se produc natural, fără eforturi sau strategii.

Puterea este înăuntrul tău, ca întotdeauna. Dar aceasta este activată şi potenţată prin intermediul copiilor care au intrat în viaţa ta. Cu fiecare zâmbet, cu fiecare cuvânt sau lucru nou învăţat, ei îţi alimentează resursele.

Cinci principii care m-au făcut mai puternică

Nu sunt mamă de atât de mult timp. Dar am învăţat deja lucruri noi despre cum să îmi valorific mai bine puterea interioară.

Ca urmare, am trecut printr-o serie de transformări inclusiv la nivelul gândirii şi al modului de percepţie.

De exemplu:

Cum mi-am redescoperit puterea interioară după ce am devenit mamă - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

▪ M-am eliberat de povara unor neîmpliniri din trecut.

Fiecare dintre noi are câte o neîmplinire, mai mare sau mai mică, legată uneori de un vis al copilăriei sau al tinereţii.

Nu trebuie să renunţăm la visele noastre, dar suntem nevoiţi să admitem că nu toate sunt la fel de importante.

Când devii părinte, simţi o împlinire atât de mare, încât unele neîmpliniri vechi, care te mai măcinau, cad automat în derizoriu.

Scopurile personale sunt redefinite şi adaptate. Ai un orizont nou de aşteptări şi îţi fixezi alte obiective.

Prezentul şi viitorul devin mai importante ca oricând, pentru că doar din acestea fac parte copiii tăi.

Cum mi-am redescoperit puterea interioară după ce am devenit mamă - RevistaMargot.ro

sursa foto: Flexi Lexi

▪ Viaţa este dintr-o dată mai frumoasă.

Sunt mai fericită de când sunt mamă. Iar fericirea îţi dă nu numai strălucire, ci şi putere.

Chiar şi nedormită, extenuată, mai puţin cochetă şi uneori neglijată, mă bucur mai mult de viaţă.

Momentele frumoase pe care mi le oferă copiii mei mă ajută să îmi păstrez echilibrul psihic şi să adopt o atitudine pozitivă.

Greutăţile sunt mai uşor de dus, iar ocaziie fericite, trăite din plin.

Cum mi-am redescoperit puterea interioară după ce am devenit mamă - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

▪ Am aflat că dragostea este inepuizabilă.

De foarte tineri învăţăm să iubim. Şi iubim în diverse moduri şi cu intensităţi diferite.

Uneori mai şi obosim şi credem că, gata, am cam dat tot ce puteam în materie de iubire.

Ca mamă, descoperi o formă inedită de iubire. Iar aceasta nu se compară cu nimic din ce ai experimentat tu înainte.

Dragostea pentru copiii tăi, deşi este infinită, creşte de la zi la zi. Iar inima ta poate dărui, în mod paradoxal, tot mai multă iubire.

Cum mi-am redescoperit puterea interioară după ce am devenit mamă - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

▪ Orice bătălie are şi mai mult sens.

Dintotdeauna am luptat pentru lucrurile pe care mi le-am dorit.

Uneori am câştigat, alteori am înregistrat eşecuri.

Cu vârsta, îţi mai poţi pierde din entuziasm la acest capitol.

Simţi că ai avea nevoie de o motivaţie mai specială pentru a continua lupta.

Iar copiii sunt cea mai bună motivaţie din lume pentru a purta bătălii şi a ieşi învingător din ele.

Cum mi-am redescoperit puterea interioară după ce am devenit mamă - RevistaMargot.ro

sursa doto: Pinterest

▪ Să ai o viaţă cât mai lungă devine un deziderat.

Când eşti foarte tânără şi fără resposabilităţi majore, nu dai prea multă importanţă momentului în care se va sfârşi viaţa ta.

Ca părinte descoperi că este absolut minunat să vezi cum cresc copiii tăi.

De aceea, îţi doreşti să ai şansa de a fi alături de ei în toate etapele dezvoltării lor.
Să îi vezi în primii ani de şcoală, apoi la liceu şi la facultate.

Ţi-ar plăcea, de asemenea, să trăieşti bucuria de a-i vedea realizaţi profesional şi împliniţi în plan personal.

Să faci parte cât mai mult din viitorul copiilor tăi devine, aşadar, un vis drag al tău. Iar pentru acest vis îţi propui să rămâi puternică şi să ai o bună stare de sănătate.

Desigur, trebuie spus că statutul de mamă nu îţi aduce numai avantaje. El poate fi deopotrivă sursa multor puncte slabe sau vulnerabilităţi.

În plus, să fii mamă este îngrozitor de greu dacă îţi iei misiunea în serios.

Înainte de a naşte nu îţi poţi imagina nici măcar pe jumătate ce provocări te aşteaptă ca părinte.

Auzi de la mama ta, de la bunică sau de la alte femei din anturaj câte greutăţi ai putea întâmpina. Dar parcă ţi se par exagerări. Apoi te convingi singură.

Cu toate acestea, copiii, cu capacitatea lor extraordinară de a se bucura de orice, au darul de a te contamina cu entuziasmul şi energia lor.

Astfel, puterea ta interioară are mereu la dispoziţie o sursă perpetuă pentru a se reîncărca şi revitaliza.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.