Sănătate

De ce se îmbolnăvesc copiii atât de des la grădiniţă?

De ce se îmbolnăvesc copiii atât de des la grădiniţă ? - RevistaMargot.ro

Despre îmbolnăvirile foarte dese la grădiniţă am auzit cu mult înainte de a intra copiii mei în învăţământul preşcolar. Mărturisesc că unele lucruri mi s-au părut exagerări şi nu am crezut că poate fi atât de supărătoare această situaţie.

Apoi am început grădiniţa. Şi, după numai trei zile, copiii s-au îmbolnăvit. A fost mai întâi o răceală relativ uşoară peste care am trecut cu bine. După vreo săptămână, i-am dus iar. De data aceasta, au rezistat numai două zile. Iar episodul de boală a fost mult mai serios. Cu roşu în gât, febră înaltă, episoade de tuse care ţineau câte o oră, lipsa poftei de mâncare, stare de letargie. Băiatul nu a scăpat fără antibiotic. A fost prima răceală din viaţa lui care a necesitat tratament cu antibiotic. Din fericire, fetiţa s-a vindecat doar cu paracetamol şi sirop de tuse.

În luna octombrie (a două lună de grădiniţă), copiii au reuşit să meargă numai două zile, pentru că atât au fost sănătoşi. Apoi i-am vaccinat antigripal şi, probabil, sistemul lor imunitar a fost stimulat într-o oarecare măsură. Sau poate a fost doar o coincidenţă faptul că au rezistat două săptămâni fără îmbolnăviri. Când ziceam că, gata, au devenit mai rezistenţi, s-au îmbolnăvit iar. Din nou, o viroză care s-a complicat cu infecţie bacteriană. Acum au ajuns amândoi la antibiotic. Pentru fetiţă a fost primul tratament cu antibiotic luat vreodată până la 3 ani şi 10 luni.

În acest mod am încheiat luna decembrie şi anul 2018. Mi-am pus problema dacă să îi mai duc până în primăvară când, poate, se vor mai rări virozele. Pentru că preţul plătit de copiii pentru a se acomoda cu colectivitatea şi a învăţa câteva noţiuni elementare mi se pare prea mare: mereu bolnavi, obligaţi să ia o groază de medicamente, nedormiţi din cauza nasului înfundat, a febrei sau a tusei persistente, fără poftă de mâncare etc. Şi până acum ne-am confruntat doar cu răceli, fără alte tipuri de boli care mai circulă prin grădiniţe. Sper din tot sufletul să nu facem cunoştinţă cu ele nici în viitor.

Ca şi alţi părinţi, m-am întrebat care este cauza acestor îmbolnăviri atât de frecvente la grădiniţă şi cum aş putea schimba lucrurile în mai bine.

Am vorbit cu medici (de familie şi pediatri) care, la rândul lor, au copii mici, cu educatoarele, cu alţi părinţi. În urma acestor discuţii, dar şi a observaţiilor personale, am tras câteva concluzii. Nu ştiu cât de corecte sunt, dar cred că reflectă în mare parte realitatea:

▪ Faptul că micuţii se îmbolnăvesc des în colectivitate este, pe de-o parte, normal. În special primul an de colectivitate este cel mai greu în această privinţă. Din spusele medicilor, în al doilea an, se vor îmbolnăvi mai puţin, iar, în al treilea, va fi şi mai bine. Desigur, fiecare copil este diferit, dar, de regulă, cam aşa decurg lucrurile. Sistemul imunitar al copiilor se maturizează odată cu vârsta, dar şi luând contact cu diverşi agenţi patogeni.

O perioadă prea scurtă de recuperare în caz de boală şi reintrarea prematură în colectivitate atrage rapid alte îmbolnăviri. Adesea, părinţii îşi ţin acasă copiii bolnavi doar câteva zile. Apoi, dacă îi văd vioi, le dau un antitermic, ceva pentru tuse, le desfundă năsucul etc şi îi aduc la grădiniţă. După boală, sistemul imunitar este slăbit, iar căile respiratorii susceptibile la noi infecţii. Copilul poate lua din nou cu uşurinţă alt microb din colectivitate. Este unul dintre motivele pentru care în colectivităţile de copii se perpetuează existenţa secreţiilor nazale şi a tusei din septembrie până în aprilie.

Situaţia este agravată de faptul că unii copii sunt aduşi bolnavi sau în perioada de contagiozitate. Acest lucru se întâmplă din două tipuri de cauze: involuntare – copiii pot fi în perioada de incubaţie a bolii şi deja contagioşi, dar fără simptome încă; astfel trec şi de filtrul de control al grădiniţei; voluntare – sunt deja bolnavi şi contagioşi, dar pot duce boala pe picioare; iar părinţii îi aduc fie pentru a nu fi nevoiţi să lipsească de la serviciu, fie pentru că li se pare normal ca un copil să vină „puţin” bolnav în colectivitate.

Şi părinţii sau cei care vin să îi ia pe copii de la grădiniţă intră, câteodată, bolnavi în instituţie şi în sălile de activităţi ale celor mici. Mai mult, ei vin însoţiţi de copii mai mici sau mai mari, care pot fi, la rândul lor, bolnavi. Pe aceştia nu îi controlează nimeni la intrare, deci, teoretic, pot răspândi orice boală.

▪ Legislaţia nu ajută prea mult, în sensul impunerii unor reguli mai stricte de intrare a copiilor în colectivitate. Documentele privind starea de sănătate a copiilor sunt mai mult formale. Cred ca a fost o greşeală inclusiv renunţarea la necesitatea exudatului nazo-faringian şi a probelor coproparazitologice pentru intrarea în grădiniţă. Şi, da, poţi fi eventual purtător sănătos de pneumococ, dar purtător sănătos de oxiuri sau ascarizi, nu prea. Nu mai spun de fişa de vaccinări, pentru care nu există obligativitate să fie completă.

Acţiunile de igienizare şi dezinfecţie ale grădiniţelor nu sunt nici ele suficient de dese şi de temeinice. Mai ales după constatarea unor cazuri de boli contagioase precum varicela, scarlatina sau, mai nou, gripa. Eu ţin minte că, atunci când eram eu în şcoală, după un caz de boală contagioasă (de exemplu, scarlatină) se izola clasa respectivă şi nu se mergea la cursuri o zi-două pentru a se face dezinfecţie. Nu ştiu dacă în prezent se mai procedează aşa. De obicei, doar se anunţă că au apărut anumite cazuri de boală în grupa copiilor sau în alte grupe.

Dintre toate acestea, cred că cel mai rău face înţelegerea greşită, zic eu, a „normalităţii” îmbolnăvirilor la grădi. Am auzit în mai multe rânduri opinii de genul: „Obişnuieşte-te ca micuţii tăi să aibă muci şi tuse din septembrie până în aprilie. Eu nici nu îl mai aud pe al meu când tuşeşte. E deja zgomot de fond”; „E ceva normal să duci copilul la grădi, chiar dacă îi curge nasul şi tuşeşte. Nu îl ţii acasă pentru aşa ceva”; „Nu te mai agita, oricum o să îţi facă toate bolile. Toţi copiii le fac. Aşa cresc mari”.

Ok, am înţeles până la un punct că îmbolnăvirile celor mici în primii ani de colectivitate sunt un proces firesc. Însă să ieşi dintr-un episod de boală şi să intri imediat în altul „a la long” este infernal şi pentru un adult, darămite pentru un copil de câţiva anişori. Răceala permanentă nu este o stare normală. De asemenea, depinde şi de tipul de tuse sau mucozităţi. Unele pot fi reziduale şi nu sunt de natură să infecteze alţi copii. Altele pot favoriza totuşi răspândirea agenţilor patogeni care au îmbolnavit iniţial copilul.

Câţi parinţi au capacitatea de a face aceste diferenţe ? Şi câţi merg la medic cu copilul pentru a afla dacă cel mic poate fi reintrodus în colectivitate după boală, fără riscuri pentru el şi colegii lui ?

Câţi părinţi se gândesc că, nevaccinându-şi copilul împotriva bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare, pun în pericol şi viaţa altor copii aflaţi în situaţii medicale speciale ? Adică a celor imuno-compromişi (în urma tratamentului cu citostatice, de exemplu) sau a celor care au cu adevărat contraindicaţie la vaccinare ?

Putem reduce numărul îmbolnăvirilor copilului la grădiniţă?

Îmi este foarte clar acum că singurul mod în care îmi pot proteja copiii de îmbolnăvirile de la grădiniţă este să nu îi duc acolo. Dar nu aceasta este soluţia şi nu să ajungem la aşa ceva.

Sunt totuşi câteva recomandări care am înţeles că ajută într-o oarecare măsură, fiind şi uşor de aplicat:

▪ Educarea copiilor să respecte anumite reguli de igienă: să se spele pe mâini cât mai des la grădiniţă, să evite să ducă mâna la gură sau la nas, să nu pună gura pe jucăriile de acolo, să păstreze distanţa faţă de copiii care tuşesc şi strănută etc.

Vaccinarea împotriva bolilor care pot fi prevenite în acest mod. În afară de vaccinurile din schema gratuită (destul de puţine la număr, din păcate), există vaccinuri opţionale foarte utile precum antivaricelicul (varicela este endemică în grădiniţe şi şcoli); vaccinul pneumococic (gratuit doar pentru cei născuţi după august 2017), care protejează împotriva unor forme de otită, pneumonie sau meningită; vaccinul împotriva hepatitei A. Vaccinarea antigripală anuală devine, după cum se vede, tot mai necesară.

Un regim de viaţă sănătos: alimentaţie optimă, odihnă, activitate, ieşit la aer în mod regulat.

▪ Tratarea corectă a fiecărui episod de boală şi evitarea colectivităţii până când copilul e complet refăcut.

Ce nu ajută în mod real şi pot face mai mult rău decât bine

-Preparatele de aşa-numită stimulare a imunităţii. Aici părerile sunt împărţite. Unii medici le recomandă, alţii spun că sunt inutile, ba chiar periculoase (de exemplu, pot declanşa alergii şi boli autoimune).

-Diversele produse din plante de genul uleiurilor esenţiale, extractelor sau altor feluri de suplimente, pentru care nu există studii ample privind efectele asupra copiilor. Toate aceste produse trebuie administrate cu mare prudenţă copiilor mici şi numai după ce s-a solicitat părerea unui medic de încredere.

-Administrarea haotică şi fără justificare medicală a antibioticelor. În infecţiile bacteriene, antibioticele sunt absolut necesare şi nu trebuie înlocuite cu remedii naturale. Însă, când boala este produsă de viruşi, nu au nici un efect pozitiv, ba dimpotrivă.

Eu încă aştept să văd rezultatele acestor recomandări şi sper ca, pe parcurs, copiii mei să se îmbolnăvească tot mai rar la grădiniţă. Între timp, rămân la părerea mea: tuturor micuţiilor le-ar fi mai bine dacă atât părinţii, cât şi autorităţile ar face mai mult pentru prevenirea răspândirii bolilor în colectivităţile de copii mici.

 

 

 

 

Image via Pixabay/Prawny

Distribuie:
2 comments
  1. Cosmina K 20 mai, 2019 at 13:57 Răspunde

    Am citit cu mare interes tot articolul. Mi se pare genial fiecare lucru punctat. Cred ca in toată aceasta schema de răceli repetate joaca cel mai important rol parintele urmat de asistenta de la instituția respectiva. In cazul nostru, exact așa cum descri tu, 2 zile la cresa, o luna acasă, 3 zile la cresa, 2 luni acasă, cam așa a fost la noi, mi s-a părut absurd sa îl mai duc inapoi in colectivitatea respectiva. Am decis sa îl retragem de la cresa. Cresa nu pot sa spun ca este una infecta, este chiar una privată dar la care din păcate se încalcă niște reguli esențiale de igiena și de prevenire a bolilor. Personalul medical complet incompetent, copii care nu sunt scoși afara cu săptămânile, spații neaerisite, lucruri neigienizate și nu in ultimul rând, părinți inconștienți care își duc copilașii la cresa bolnavi.
    Exact cum ai punctat:
    -scoși afara, aerul curat face bine
    -încăperi aerisite, eventual un purificator de aer
    -așternuturi schimbate zilnic
    -spații și jucării dezinfectate zilnic
    -personal medical corespunzător și fără frica sa spună ca un copil este bolnav și trebuie sa stea acasă
    -părinți informați și conștienți
    Din păcate este un ideal. Eu încă nu l-am găsit și pana cel îl voi înscrie la școala, una privată, de care sunt 100% sigura ca respecta toate normele de mai sus, îl voi tine acasă cu mari sacrificii și programe date peste cap.
    Ma tot întreb, oare cum as putea sa ma implic sa modific neregulile acestea majore din sistemele noastre pentru preșcolari? E vorba de mentalitatea noastră? E vorba de felul in care am fost crescuți? Cum vedem lucrurile?

    • Revista Margot 20 mai, 2019 at 14:24 Răspunde

      Le zic tututor prietenilor noștri cu copii la grădi/ creșă: dacă credeți că acum sunt lucrurile complicate, așteptați până ajungeți la momentul găsirii unei școli. Căci aici opțiunile sunt mult mai limitate, iar compromisurile mai mari. Dacă însă ne referim strict la tema articolului, partea bună este că după 6 ani sistemul imunitar este mult mai bun și îmbolnăvirile mai rare.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.