Copilul

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

Pe lângă sărbătorile tradițional românești, se strecoară ușor, ușor cele importate de peste ocean. Cu controvesele de rigoare, bineînțeles.

La noi, Halloween-ul este popular în special printre copii. Și nici nu e greu de înțeles de ce. Este, în final, o combinație de dulciuri, dovleci, vrăjitoare, fantome, scheleți și alte chestii pe care adulții, le cam detestă. Dar e un prilej de sărbătoare și de a transforma o zi mohorâtă de octombrie într-una deosebită. Așa că, de ce nu.

Ce te faci însă când cel mic cere meniu special de Halloween? Iar tu nu ai mult timp la dispoziție sau prea mare talent la gătit?

V-am pregătit câteva idei de gustări ce se pregătesc ușor și repede, cu ingrediente simple, pe care le aveți de obicei prin casă. Mai adăugați un pic de imaginație și petrecerea poate să înceapă. Dacă îi cooptați și pe cei mici la decorat, s-ar putea ca la anul să trageți voi de ei să faceți petrecere de Halloween. Profitați de prilej, căci pentru copiii mofturoși la fructe sau legume, prezentarea îi poate tenta să încerce și lucruri noi.

Banalele clătite, pot fi echipate de Halloween, cât ai zice „fantomă”. Vă trebuie câteva felii de banana, câteva afine sau stafide, ciocolata, miere sau dulceață și decorul e gata.

 

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

 

Sandwich-urile pot fi transformate și ele ușor. Nu deloc greu să tăiați câteva triunghiuri din brânză și castraveți. Ochii îi puteți face din morcovi sau fructe.

 

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

 

Ce ziceți de niște fantome înfricoșătoare făcute din banane? Tăiați bananele, le puneți în bețe de frigărui, topiți ciocolata la bain-marie și gata. Dacă mai folosiți și ciocolată neagră, controlați și cantitatea de zahăr.

 

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

 

Sau doar pictați niște portocale sau mandarine?

 

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

 

O banală negresă, care se face super ușor, devine desertul de Halloween cu ajutorul unor șabloane și a zahărului pudră. Șabloanele se pot cumpăra sau face acasă din hârtie, împreună cu cei mici.

 

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

 

Brioșele se transformă și ele rapid în unele monstruoase cu un pic de glazura (sau frișcă) decorată cu ochi din ciocolată. Dacă aveți și colorant alimentar prin casă, puteți colora glazura în diverse nuanțe și decora apoi după blunul plac.

 

 

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

Pentru cei mai experimentați în ale gătitului, vă puteți orienta către o tartă sau desert-monstru la pahar. Desertul-monstru se face din biscuiți de ciocolată și mousse din ricotta și dovleac, cu ochi din bezea sau fructe.

 

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

 

Idei pentru meniul de Halloween, simplu și rapid de pregătit - RevistaMargot.ro

 

Happy Halloween pentru copilul din voi, dar și celor mici! Nu uitați să vă jucați și să vă simțiti bine împreună.

 

 

Images via Shutterstock

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.