Sănătate

Să protejăm viitorul copiilor noștri

Să protejăm viitorul copiilor noștri - RevistaMargot.ro

Plasticul ne-a transformat viețile încă de la apariția sa, la începutul lui 1900.

Acest material ieftin, care poate fi transformat în orice obiect folositor și la îndemână a acaparat întregul univers al oamenilor.

Conform presei internaționale, din 1950 și până acum am produs aproximativ 8,3 miliarde de tone de plastic.

O bună parte din lucrurile din plastic sunt însă aruncate, ele ajung în apă, și doar 9% din această cifră este reciclată.

Până în 2050 se estimează că oceanele vor conține mai mult plastic decât pește, iar 99% din păsările marine vor fi ingerat materialul minune.

Oceanele conțin 51 de trilioane de particule de microplastic – de 500 de ori mai mult decât stelele din galaxia noastră.

Microparticulele de plastic se regăsesc în apa de băut și sunt ingerate în fiecare zi de fiecare dintre noi.

Rămâne de văzut ce efecte va avea acest lucru asupra sănătății noastre și a copiilor noștri.

Pentru a încerca să pună capăt acestei direcții autodistructive, membrii Parlamentului European au votat interzicerea articolelor de plastic în statele membre ale Uniunii Europene.

Această măsură prevede eradicarea produselor de plastic de unică folosință până în 2021.

Legislatorii UE încearcă de asemenea să stabilească planuri pentru a responsabiliza companiile în legătură cu producerea deșeurilor de plastic.

Noile reglementări vor trebui aprobate în cadrul discuțiilor dintre statele membre ale UE.

Până în 2025, statele membre ale UE vor avea obligația de a recicla 90% din sticlele de plastic, producătorii acestora trebuind să acopere costurile de gestionare a deșeurilor.

Organizațiile de mediu au criticat ani la rândul marile companii precum Coca Cola, Pepsi sau Nestle, care sunt responsabile pentru o proporție vastă a deșeurilor de plastic, că nu iau suficiente măsuri pentru a reduce poluarea, informează publicația The Independent.

Fiecare om, fiecare părinte trebuie să reducă la rândul său consumul de plastic pentru a proteja viitorul copiilor.

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Propriul exemplu pe care îl oferim copiilor le conferă acestora un model pozitiv și demn de urmat.

Să salvăm această planetă și să protejăm viitoarele generații!

Click aici pentru a vedea ce măsuri poți lua pentru a reduce propria amprenta a poluării cu plastic.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.