Parenting

Psih. Oana Petcu discută hiperprotectivitatea părinților

Psih. Oana Petcu discută hiperprotectivitatea părinților - RevistaMargot.ro

Sentimentul de siguranță și îngrijirea adecvată pun bazele dezvoltării copilului.

Însă presiunea de a oferi cele necesare dezvoltării copilului crează pentru părinți o graniță fină între a oferi prea mult sau prea puțin ajutor și sprijin.

Chiar și în cazurile în care ai putea să anticipezi orice mic incident sau să preîntâmpini orice nevoie a copilului, ca părinte, tot ai putea găsi motive de îngrijorare.

La început te îngrijorează ca cel mic să nu se lovească, să mănânce, să stea departe de bacterii, microbi și murdărie.

Odată cu intrarea în colectivitate te temi să nu fie lovit de ceilalți copii, crezi că trebuie să se ferească de cei care răcesc frecvent, ți-e frică să nu se împiedice în timp ce aleargă prea rapid. Temerile vor crește în adolescență când grupul de prieteni și tentațiile pot deveni periculoase.

Toate acestea sunt gânduri și griji cu care orice părinte se confruntă, însă e bine să avem în minte că excesele nu își găsesc locul în echilibrarea niciunei balanțe. Astfel, sunt din ce în ce mai frecvente cazurile în care părinții devin hiperprotectivi, tocmai din dorința de a ocroti și de a ține totul sub control.

Psih. Oana Petcu discută hiperprotectivitatea părinților - RevistaMargot.ro

Sursa foto: Hema Bhatt growing kids WordPress

Câte dintre aceste îngrijorări sunt însă cu adevărat justificate? Cum diferențiem grija firească de cea excesivă?

Tot ceea ce face părintele în locul copilului, iar acesta ar putea să facă singur, conform vârstei și particularităților evoluției sale, intră în categoria unei griji nesănătoase.

Odată ce copilul devine autonom în desfășurarea unei anumite acțiune sau a unei activități, copilul este capabil să se descurce independent și va avea doar situațional nevoie de suport.

Fiecare etapă are provocările și punctele ei de încercare în care copilul necesită sprijin, fiind important modul prin care ajutorul este oferit, dar mai ales sensul atribuit atât de părinte, cât și de copil.

Privită prin ochi cu îngrijorare extremă, lumea exterioară mediului din familie poate părea un real pericol. Și nu sunt puține cazurile în care copiii ajung să se teamă, să respingă întreprinderea anumitor acțiuni sau contactul cu oameni.

De cele mai multe ori în spatele hiperprotectivității se ascunde anxietatea generalizată a părinților. Ca adulți responsabili este vital să conștientizăm și să acceptăm că de fapt hiperprotectivitatea provine mai mult din nevoia noastră de control și mai puțin din necesitatea copilului de a primi ajutor în exces.

Provocarea apare atunci când realizăm că siguranța fizică nu e întotdeauna sinonimă cu siguranța emoțională. Nu putem să așezăm perne în întreaga casă pentru a evita ca cel să se lovească și apoi să ne așteptăm ca el să calce cu pași siguri pe orice drum din exteriorul casei.

Copiii simt nesiguranța pe care inconștient părinții o transmit: „(Părintele, not.red.) mă ajută atât de mult pentru că eu (copilul, not. red.)  nu pot să fac o serie de lucruri singur”, „Atunci când tu (părintele, not. red.) îți faci atâtea griji eu înțeleg (copilul, not.red.)  că urmează să mi se întâmple ceva rău” – încrederea scăzută în forțele proprii și lipsa de inițiativă sunt doar o parte a consecințelor hiperprotectivității copilului.

Relația părinte-copil devine una de dependență, cu lacune semnificative în întreaga dezvoltare a copilului.

Pentru a evita astfel de capcane și regrese în evoluție, părinții pot înlocui grija excesivă cu atitudinea de a fi observatori activi, care să intervină doar în momentele în care este reală nevoie, iar în momentul în care se implică nu trebuie să o facă cu soluții, ci cu modalități prin care să ajungă împreună cu copilul la cele mai pune alegeri și rezolvări.

Psih. Oana Petcu discută hiperprotectivitatea părinților - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

Psihologul Oana Petcu a absolvit facultatea de Psihologie și Științele Educației în orașul București, devenind psiholog specializat în psihoterapie experiențială unificatoare, individuală și de grup.

În ultimii ani a fost implicată direct în crearea de programe complexe de dezvoltare personală pentru copii, în strânsă conexiune cu părinții și dinamica relațiilor familiale.

 

 

 

 

 

Mămică hiperprotectoare, sursa foto: Check Pregnancy

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.