Copilul

Reguli de circulație pe care cel mic ar trebui să le știe

Reguli de circulație pe care cel mic ar trebui să le știe - RevistaMargot.ro

Ține de datoria fiecărui părinte să își învețe copiii noțiuni precum siguranță și responsabilitate și tot ce ține de acestea. Cel mic trebuie familiarizat de la o vârstă fragedă cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră și despre consecinţele nerespectării acestora. O poți face sub forma unui joc, cu desene explicative sau prin diverse poezioare și ghicitori. Singura condiție este că acesta să înțeleagă cât de importante sunt aceste reguli și să nu le privească ca pe o joacă.

De asemenea, este extrem de important ca părinții să fie modele pentru cei mici. Dacă tu ai să traversezi strada în mod necorespunzător, șansele că el să procedeze la fel sunt foarte mari.

Există câteva regulile rutiere elementare ce au rolul de a preveni implicarea celor mici în accidente. Iată, așadar, ce trebuie să îl înveți pe cel mic:

    • Ce înseamnă noțiunea de pieton și care sunt obligațiile acestuia
    • Care sunt culorile semaforului și ce semnifică acestea
    • Pe unde are voie să traverseze strada și de ce.
    • Să îi explici importanța locurile marcate (zonele cu semafor; zonele cu marcaj pietonal – zebră, zonele cu indicatoare „trecere pentru pietoni”).
    • Să nu traverseze în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.
    • Care este semnificația semnelor de circulație elementare. Vorbim de semne precum „Trecere de pietoni”, „Stop” „Stație de autobuz”, „Atenție copii” sau „Atenție bicicliști”, etc.
    • Care este rolul centurii de siguranță și cum aceasta le poate salva viaţa în cazul unui accident de circulaţie.
    • Cum să se echipeze corespunzător (cotiere, genunchiere și cască) atunci când circulă cu rolele, bicicleta sau skateboard-ul.
    • Care este rolul poliţiei şi în ce condiții să se adreseze organelor de specialitate
    • Să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice
    • Să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate, ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii
    • Să coboare din maşină doar pe partea trotuarului. Dacă nu se poate coborî pe această parte, să se asigure foarte bine că nu vine nici o maşină înainte de a deschide portiera.
    • Să circule numai pe trotoare iar acolo unde nu există trotoare amenjate să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.

În unele școli au fost deja introduse ore de Educație Rutieră. Asemenea proiecte care promovează importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră sunt vitale și ar trebui introduse obligatoriu în școli.

Reguli de circulație pe care cel mic ar trebui să le știe - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.