Interviuri

Sese Turcu – De ce am vrut să-mi cunosc părinții naturali

Sese Turcu - De ce am vrut să-mi cunosc părinții naturali - RevistaMargot.ro

Mă numesc Sese și sunt adoptată, de când mă știu spun asta tuturor celor ce mă cunosc.

În 1996 când m-am născut, mama mea, o să-i spun adoptivă ca să înțelegeți mai bine povestea, era medic pediatru într-un spital din Ploiești. Ea a fost medicul meu încă de când aveam patru săptămâni.

Pe vremea aceea eram foarte des internată în spital pentru că mama mea biologică nu avea cu ce să mă hrănească. Avea 16 ani, nu avea lapte și fusese dată afară din casă de către tatăl său când i-a mărturisit că este însărcinată. Mama mea biologică mă hrănea cu ceai și parizer deși nu aveam decât câteva săptămâni.

Tatăl meu biologic, orfan și el, avea 15 ani și renunțase la școală.

Părinții mei biologici erau la rândul lor niște copii, locuiau într-un camping și se chinuiau să supraviețuiască.

Într-un final cei de la Protecția Copilului m-au preluat și m-au adus la orfelinatul din cadrul spitalului unde lucra mama mea adoptivă.

Am stat acolo o perioadă, timp în care mama mea adoptivă începuse să aibă multă grijă de mine și să se atașeze tot mai mult de mine.

Mai primeam din când în când vizite din partea mamei mele naturale, dar ea încă nu îndeplinise condițiile solicitate de Protecția Copilui pentru a mă lua înapoi.

Când am împlinit un an mama mea adoptivă s-a întâlnit cu mama mea biologică pentru a-i vorbi despre adopție și a-i cere într-un fel binecuvântarea pentru asta. Ambele au hotărât că adopția avea să fie cel mai favorabil lucru pentru mine, așa cum a și fost de altfel.

Procesul de adopție a fost o idee mai ușor decât cum se face astăzi.

Mama mea adoptivă se afla într-o relație dar nu era încă căsătorită. Eu am întrebat-o mai târziu de ce m-a adoptat deși nu avea probleme de fertilitate, și mi-a răspuns că se atașase foarte mult de mine și nu mă mai putea lăsa în centru; a simțit mereu că există o chimie sufletească între noi două. Același lucru îl simt și eu adeseori.

Prima persoană care a aflat că dorește să mă adopte a fost bunicul meu adoptiv. Mai târziu, ea s-a căsătorit și soțul ei a devenit tatăl meu adoptiv. Amândoi au fost mereu alături de mine și m-au susținut în tot ceea ce am întreprins. Am avut o copilărie frumoasă și nu mi-a lipsit nimic niciodată. Le sunt profund recunoscătoare și încerc să le fiu la rândul meu alături.

Mama mea adoptivă mi-a povestit încă de când eram mică că am fost adoptată, introducea în povestirile sale acest lucru pentru că nu voia să-mi ascundă nimic. Îmi spunea că mai am o mămică, cum a ajuns să mă adopte, dar eu nu înțelegeam exact ce înseamnă asta, acesta este motivul pentru care nu am avut un șoc când am realizat adevăratul sens al relatărilor ei.

Cum am cunoscut-o pe mama mea naturală

Pe la vreo 10 ani am început să vreau să mă identific cu cineva și mi se părea că nu am cu cine. Simțeam că trebuie să descopăr ceva ce creadeam că îmi lipsește. Știam de existența mamei mele naturale și eram curioasă să aflu ce culoare îi place, ce muzică ascultă. Voiam de fapt să văd dacă avem lucruri în comun.

Mama mea adoptivă știa cum o cheamă pe mama mea biologică. Am căutat-o împreună pe unde am crezut că ar putea să fie, dar se mutase de acolo.

Tatăl meu adoptiv lucra însă pe atunci la o firmă care făcea donații unui centru de plasament unde erau găzduite mame cu copii care nu aveau unde să locuiască. Cei de la firma aceasta au organizat un eveniment caritabil și noi am participat pentru a-i cunoaște pe oamenii din centru.

Când am ajuns acolo trebuia să ne așezăm la o masă imensă alături de oamenii care locuiau în centru iar eu m-am așezat chiar vis-a-vis de mama mea naturală. Mama (adoptivă) îmi tot făcea semne să mă uit în fața mea și eu nu înțelegeam ce încerca să-mi semnaleze. Mama mea biologică și-a dat seama cine sunt și a început să plângă. A fost șocant. Ea o cunoștea pe mama adoptivă și a recunoscut-o, în felul acesta și-a dat seama cine sunt.

Fizic semănăm foarte mult. Am fost puțin șocată când mi-am dat seama și eu cine este, am încercat să vorbesc cu ea dar mi-a fost greu să comunic, în continuare îmi este și o consider o persoană dificilă. Mi-am dat seama că nu avem nimic în comun. Îi urmăream gesturile și mi se părea atât de străină.

Între timp ea a mai făcut șase copii. Locuiesc împreună într-o căsuță în cadrul unui centru pentru familii nevoiașe.

Păstrez în continuare legătura cu ea și frații mei, ocazional îi vizitez și le duc dulciuri, jucării, cele necesare. Mama mea adoptivă mă însoțește și ea, pentru că ce este important pentru mine contează cel mai mult pentru ea. Înainte de Crăciun am fost să-i vizitez chiar alături de colegii din grupa mea de la facultate și am făcut pachețele pentru copii din centru.

Cu frații mei am o relație mai bună decât o am cu mama mea biologică, eu sunt singura adoptată dintre ei. Reacțiile lor au fost mereu mai călduroase decât ale ei.

Între timp l-am cunoscut și pe tatăl meu biologic, el stă cu Ștefan, următorul frate după mine și și-a întemeiat o nouă familie. După ce părinții mei naturali s-au despărțit, Ștefan a ales să stea cu tata. Știam numele lor și am dat un search pe Facebook, așa am ajuns să vorbim. Cu Ștefan comunic cel mai mult. Tata este mai responsabil decât mama, are o casă, lucreză la o fabrică, îl apreciez pentru că se zbate și copiii lui o duc bine.

N-am avut niciodată resentimente, să fiu adoptată a fost pentru mine cel mai bun lucru care a putut să mi se întâmple. Am primit o educație, am fost îngrijită, iubită și înțeleasă. Îmi este imposibil să-mi imaginez că viața mea ar fi putut fi alta. Nu cred că aș fi fost cine sunt eu astăzi dacă nu aș fi fost adoptată.

O admir foarte mult pe mama mea adoptivă, seamăn atât de mult de ea, avem aceleași gesturi, vorbim la fel, și împărtășim aceeași dragoste pentru animale. Am descoperit în urma primei întâlniri cu mama mea naturală cât de mult mă identificam de fapt cu părinții mei adoptivi. Am descoperit ce persoane minunate erau și că deși le fusese teamă că poate voi vrea să rămân cu familia mea naturală ei au încercat să-mi satisfacă curiozitatea, au încercat să mă facă fericită chiar dacă asta ar fi însemnat nefericirea lor.

În viitor și eu voi adopta pentru că îmi doresc să ofer unei alte persoane ceea ce am primit și eu la rândul meu: o viață mai bună!

 

În fotografie o puteți vedea pe Sese, alături de tatăl său adoptiv

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.