Sfaturi pentru mame

Sfaturi pentru mame-începe Târgul Internaţional Gaudeamus 2018

Consilieri școlari au boicotat activitățile de evaluare psihosomatică - RevistaMargot.ro

– Profesor în SUA: Percepția că elevii români învață mai mult decât americanii este o prejudecată. Conținutul matematic, volumul de informații, nivelul cerințelor la clasă “sunt mai extinse și mai variate în SUA”, decât în România. Verdictul vine de la Manuela Prajea, profesoară de Matematică nominalizată în topul primilor 50 de profesori de excepție din lume, Global Teacher Prize. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, Prajea a declarat că “realitatea este că în Statele Unite există mai mult conținut matematic decât în ​​România la aceeași vârstă”. De anul acesta, Manuela Prajea nu mai predă la Colegiul Național „Traian” din Drobeta Turnu Severin, ci la un liceu din Carolina de Nord, SUA, unde a ajuns cu programul „Teach în the USA”.

– Învăţământul din mediul rural românesc este de multe ori un exemplu de contraperformanţă în educaţie. La ţară bântuie repetenţia, abandonul şcolar sau lipsa de interes a părinţilor pentru educaţia propriilor copii. Şcolile sunt în mare parte neprimitoare, uneori insalubre şi un motiv în plus pentru copiii de ţărani să rămână la munca în gospodărie. Cu toate acestea, în judeţul Botoşani există o şcoală rurală care sparge toate tiparele sinistre. Este vorba despre Şcoala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu“ din comuna Broscăuţi. În localitate, educaţia copiilor s-a transformat în prioritate locală. Este una dintre cele mai performante şcoli rurale din România, cu performanţe deosebite ale elevilor atât la evalurările naţionale, cât şi la diferite concursuri. „La Broscăuţi, educaţia copiilor a devenit un cult. Aici toată lumea ştie clar că, pentru viitorul celor mici, trebuie învăţătură“, spune Iuliana Apostol, directorul Şcolii „Dimitrie Pompeiu“, potrivit Adevarul.

– Ecaterina Andronescu, propusă de PSD ministru al Educației (Hotnews).

– Ecaterina Andronescu este un om al politicului, dar şi al sistemului educaţional de mai bine de 20 de ani, iar acum va fi pentru a patra oară ministru al Educaţiei. Din toţi anii de activitate, cea mai criticată măsură a ei a rămas desfiinţarea şcolilor de meserii în 2009. La acea dată, spunea că toţi elevii vor avea şansa să intre la facultate. În schimb, viitorul avea să arate alt rezultat: 20% din tineri nu lucrează şi nici nu studiază. Decan, Rector, Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, senator PSD, preşedinte al Comisiei de Învăţământ din Senat, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi chiar şefa acestui portofoliu – acestea au fost printre cele mai importante funcţii pe care le-a ocupat Ecaterina Andronescu în spaţiul politic şi educaţional. Aşadar, într-un rol sau altul, mereu a făcut parte din sistem, scrie Adevarul.

– Plenul Camerei Deputaților va da miercuri un vot asupra proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate, care introduce detenția la domiciliu pentru cei cu pedepse de până la un an, după ce comisia juridică a dat marți un raport cu mai multe amendamente. Față de forma Senatului, PSD a eliminat posibilitatea ca această prevedere să se aplice și pedepselor de până la 10 ani în cazul femeilor însărcinate și celor care au minori în întreținere. (Hotnews)

– Cea de-a 25-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură este dedicată de organizatori Centenarului şi celor 9 decenii scurse de la prima emisie a Radio România, aşa că publicul va trebui să facă un adevărat slalom printre manifestări aniversare ca să găsească ce îl interesează. (Mediafax)

– Potrivit celor mai recente statistici, peste 45 de mii de copii din Marea Britanie au fost retraşi de la şcoală şi sunt educaţi acasă de părinţi. (Cotidianul)

Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.