Sfaturi pentru mame

Un sfert din copiii din România declară că au fost victime ale agresivității online

Un sfert din copiii din România declară că au fost victime ale agresivității online - RevistaMargot.ro

– Aproape un sfert din copiii din România declară că au fost victime ale agresivității online, fenomen care s-a dublat în ultimii zece ani, potrivit unui raport privind utilizarea internetului de către minori. (Mediafax)

– Peste 27% dintre copiii din România petrec peste 6 ore online, dacă sunt într-o zi de școală, iar procentul acestora crește cu 48,3% dacă sunt într-o zid e final de săptămână, arată cel mai nou al studiu al celor de la Salvați Copiii, precizând că unul din doi copii este hărțuit online. (Mediafax)

– Un număr de 1.460 de şcoli din ţară au grupurile sanitare în curte, a precizat marţi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, adăugând că există bani în bugetul pe 2019 pentru construirea acestora, relatează Agerpres.

– Părinţii, profesorii şi elevii sunt de acord ca telefoanele să fie permise în şcoli şi nu interzise aşa cum s-a întâmplat în Franţa. Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a spus marţi că nu va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli. „Să interzici ceva nu înseamnă totdeauna că ai şi rezolvat o problemă”, a declarat Andronescu.(Hotnews)

– Perioada de desfăşurare a cursurilor de puericultură poate să fie diferită de la un centru la altul. De regulă, sunt organizate cursuri de câteva ore pe zi, timp de minim o săptămână sau cel mult trei săptămâni. Există şi cursuri mai scurte, de week-end, cu sesiuni de 4-7 ore, dar şi cursuri mai lungi, de circa o lună, cu o frecvenţă de 1-2 ori pe săptămână. Fiecare părinte poate alege varianta potrivită lui, conform timpului liber de care dispune. (Revista Margot)

– Fiecare părinte ar trebui să aleagă regulile pe care micuţul trebuie să le respecte, în funcţie de vârsta şi de nivelul de dezvoltare al copilului. Nu îi cereţi micuţului dumneavoastră anumite lucruri și nu îi impuneți limite pe care nu este capabil să le respecte. (Margot)

Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.