Apeluri caritabile

Un strop de bunătate ar putea schimba lumea

Un strop de bunătate ar putea schimba lumea - RevistaMargot.ro

În jurul sărbătorilor, deseori ne gândim că ar fi generos din partea noastră să facem o faptă bună, doar că, de multe ori din lipsă de timp, ne limităm la treburi casnice, la organizarea timpului personal sau la a cumpăra cadouri pentru cei dragi.

Zilele acestea rețelele de socializare sunt supraglomerate de poze cu mese îmbelșugate, cu ouă roșii, drob sau pască. Dar mă întreb: oare câte mese vor rămâne goale?

Întrebarea și dorința de a ajuta mi-au fost auzite de doamna Reta de la Fundația Sf. Dimitrie (ce oferă asistenţă şi îngrijire, educaţie şi supraveghere, consiliere psihologică, sprijin material şi financiar familiilor cu venituri insuficiente).

Cu ajutorul colegilor de la serviciu am reușit să strâng o sumă de bani, cu care am cumpărat 26 de pui, 26 de cozonaci și 26 de cofraje de ouă, toate pentru masa de Paște a copiilor ajutați de Fundație.

Meditați, vă rog, pentru câteva minute ce ați putea face și câtă bucurie v-ar aduce un cozonac, un pui și 10 ouă dacă nu ați avea posibilități financiare? Pentru familiile copiilor de la Fundația Sf. Dimitrie a însemnat enorm de mult, iar eu m-am bucurat alături de ei.

Vă împărtășesc povestea Elvirei, una din fetițele de care au grijă cei de la Fundația Sf. Dimitrie, pe care vă propunem, pe această cale, să o ajutăm:

„Elvira are un aer de noblețe, este mereu gânditoare și serioasă, copiii o strigă Gărgăriță. Are 9 ani, dar are o siguranță uimitoare pentru vârsta ei. Își ține obiectele ordonate și are o ținută mereu îngrijită. Împreună cu părinții și cele trei surori trăiește într-o locuință de 9 mp, improvizată din panouri de lemn și cartoane, fără electricitate, fără apă curentă, cu vecinătăți precare și periculoase.

Nu se plânge niciodată de situația ei și nu se compară cu ceilalți copii, își ia in serios toate sarcinile școlare sau cele de familie (precum îngrijirea surioarei sale de 1 an).

Își păstreaza demnitatea, ca și când viața grea ar fi fost alegerea ei. Are nevoie de ajutor să nu își piardă spiritul viu și să se bucure de copilărie.”

Aceste acte de bunătate nu trebuie făcute numai în zile speciale, ci cât de des avem posibilitatea. Dacă fiecare dintre noi ar oferi din puținul său atunci am reuși cu toții să facem o diferență în viața celor năpăstuiți de soartă.

Sărbătorile pascale sunt o ocazie minunată pentru a ne gândi la modul în care îi putem ajuta pe cei de lângă noi pentru a crea o lume mai bună în care trăim. Un strop de bunătate din partea tuturor ar putea schimba lumea!

Un strop de bunătate ar putea schimba lumea - RevistaMargot.ro

sursa foto: Pinterest

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.