Bebe

Care este cea mai potrivită saltea pentru pătuţul lui bebe

Care este cea mai potrivită saltea pentru pătuţul lui bebe - RevistaMargot.ro

Când aleg pătuţul bebeluşului, mulţi părinţi se ghidează în special după designul acestuia. Apoi mai iau în calcul calitatea materialului din care este fabricat, dimensiunile şi, nu în ultimul rând, preţul.

Salteaua nu reprezintă un criteriu principal de alegere a pătuţului, mai ales că, de obicei, se achiziţionează separat.

Salteaua din patul copilului este însă foarte importantă din mai multe puncte de vedere. De alegerea sa depind:

-Poziţia corectă a corpului micuţului în timpul somnului;
-Siguranţa bebeluşului (evitarea sufocării şi a Sindromului Morţii Subite a Sugarului);
-Igiena şi sănătatea bebeluşului (prin asigurarea unui mediu curat, care nu favorizează umezeala, alergenii, microbii sau acarienii);
-Rezistenţa în timp a saltelei la aceeaşi calitate cu cea de la achiziţionare.

Mai exact, ce trebuie să aibă o saltea pentru a fi potrivită unui nou născut? Iată câteva elemente de bază:

 Dimensiune adecvată patului. De regulă, există dimensiuni standard ca şi la pat, însă unele modele de pătuţuri pot avea dimensiuni mai rar întâlnite.
 Grosime optimă în funcţie de materialul din care este confecţionată salteaua. De exemplu, o saltea din cocos este potrivită la 7,5 cm grosime, în timp ce una din spumă ar trebui să aibă undeva la 10 cm grosime.
 Ventilaţie corespunzătoare. Neaparat cu orificii de ventilaţie, în cazul saltelelor din spumă.
 Duritate medie spre rigidă. Bebeluşilor nu le sunt recomandate saltelele prea moi, deoarece ei au nevoie să le fie menţinute curburile fiziologice ale coloanei vertebrale. De asemenea, saltelele care iau prea uşor forma corpului îi expun la pericolul sufocării.
 Husă detaşabilă de protecţie din fibre naturale (de exemplu, există protecţii de vară, confecţionate din bumbac şi protecţii pentru iarnă, confecţionate din lână).
 Protecţie antibacteriană şi antiacarieni pentru materialele de la exterior, dar şi tratament antitranspirant şi antialergic pentru structura saltelei.
În linii mari, pe piaţă sunt disponibile următoarele tipuri de saltele:

Salteaua cu spumă

Confecţionată de obicei din spumă poliuretanică, această saltea este cea mai ieftină şi mai la îndemână variantă. Poate fi găsită într-o multitudine de dimensiuni, grosimi şi densităţi.

Se întreţine uşor şi asigură un confort bun copilului, cu condiţia să aibă densitatea potrivită (în jur de 30 kg/mc, adică o greutate a saltelei de 3-4 kg).

Totuşi, spuma prezintă şi câteva dezavantaje importante. În primul rând, dezavantajul unei ventilaţii defectuoase. Din această cauză, există riscul favorizării unui mediu umed, neigienic şi nesănătos pentru copil. În plus, micuţul poate transpira mai mult în sezonul cald, dacă doarme pe o astfel de saltea.

Sunt însă şi soluţii pentru a combate aceste neajunsuri: alegerea unei saltele din spumă cu guri de ventilare şi o grosime de maxim 10 cm, dar şi a unei protecţii de saltea din fibre naturale precum bumbacul sau bambusul.

Salteaua din fibre de cocos

Este o saltea tot mai căutată de părinţi datorită atuurilor sale. Punctul său forte constă în conţinutul preponderent de materiale naturale. Fibrele de cocos sunt dure, oferind rezistenţă în timp, cât şi fermitate. Totodată, nu ridică problema lipsei de ventilaţie. Nu este deci favorizată reţinerea umezelii sau a mirosurilor. Acest avantaj este constatat mai ales vara, când, datorită materialului răcoros al saltelei, copilul beneficiază de un confort superior.

Saltelele cu cocos sunt disponibile într-o multitudine de variante: cu cocos la mijloc şi poliuretan pe laterale, cu cocos pe lateral şi poliuretan la mijloc, cu un strat adiţional de seminţe de hrişcă, în combinaţie cu spuma sau arcurile împachetate etc.

Dezavantajul major al saltelelor cu cocos îl reprezintă preţul mai ridicat.

Salteaua cu arcuri

Regăsită mai rar în ofertele magazinelor de profil, acest tip de saltea răspunde cu succes criteriilor privind rezistenţa în timp şi ventilaţia optimă.

Datorită faptului că saltelele cu arcuri din prezent deţin şi un strat de confort din spumă, gradul de fermitate nu este unul excesiv. Totuşi, în general, medicii recomandă salteaua cu arcuri după vârsta de trei ani.

Printre dezavantajele sale se înscriu preţul ridicat şi fermitatea peste medie care o face mai puţin ergonomică.
Părinţii pot opta şi pentru variante combinate ale acestor tipuri de saltele. Şi aici oferta este una generoasă.

Indiferent de alegere, contează ca produsul să fie de calitate şi să respecte standardele specifice unei saltele pentru bebeluşi.
Împreună cu pătuţul, salteaua îi va asigura celui mic somnul ideal şi îl va sprijini pe acesta în procesul de creştere şi dezvoltare.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.