Parenting

Cât de importantă este comunitatea pentru o proaspătă mamă

Cât de importantă este comunitatea pentru o proaspătă mamă - RevistaMargot.ro

Viața pe care o aveai înainte de bebe este departe. Acum totul s-a schimbat. Dorințele tale s-au modificat dramatic, iar în unele zile necesitățile tale sunt de bază: un minimum minimorum de somn, mâncat pe apucate și făcut duș printre picături.

Tânjești după vremea când pierdeai timpul cu prietenele la terasă, mergeai la film cu iubitul sau pur și simplu leneveai pe canapea pentru că așa aveai tu chef.

Acum ai alte lucruri spre care îți îndrepți atenția. Copilul trebuie să mănânce de câteva ori pe zi, somnul lui este sfânt, băița de seară este și ea importantă, îi citești, te joci cu el, și așa trece ziua.

Cu prietenele tale care n-au copii vorbești din joi în Paști, cele care au copii au uitat să-ți returneze telefonul pentru că erau și mai ocupate ca tine. Și uite așa se face că n-ai mai ieșit din casă în ultimul timp decât la cumpărături sau în parc cu cel mic.

Cu căruciorul ți-e greu să ieși pentru că mașinile parcate ocupă spațiul pietonalelor. Bebe nu mai poate fi purtat peste tot pentru că a cam luat în greutate și pe tine te doare spatele; iar locurile child-friendly sunt uneori greu de găsit. Nu-ți vine să încerci un loc nou fără să fi primit un feedback înainte și parcă până și un lucru simplu ca o cafea necesită un studiu de caz înainte, pe care desigur nu ai timp să-l faci.

Multe dintre proaspetele mame preferă în aceste condiții căldura și pacea căminului decât să aibă parte de experiențe neplăcute și obositoare.

Majoritatea mamelor pe care noi le-am întâlnit se îndepărtează de viața socială după ce dau naștere.

Există însă și mame care au înțeles cât de bine le face ca o dată pe săptămână să facă ceva pentru ele, ceva ce le face plăcere.

Pe câteva dintre acestea le-am întâlnit marțea aceasta la Studioul Fit Mom Studio, unde revista Margot s-a antrenat alături de instructorul de fitness, Diana Știrbu.

Am văzut acolo mame care nu numai că au o stare de liniște pentru că fac puțină mișcare, acțiune care le detensionează, dar împărtășesc pe parcursul unei ore informații și experiențe despre parenting.

Le-am auzit cerând și oferind sfaturi despre diversificare sau alăptare. Și atunci am înțeles! Am înțeles importanța unei comunități pentru proaspetele mame. Cât de util și reconfortant este să ai cu cine schimba o vorbă din când în când despre subiecte de interes comun. Cât de mult te ajută să afli că și alte femei se află în aceeași situație și sunt dispuse să împărtășească experiența lor.

Dragi mămici, nu mai stați în casă! Trageți de voi cu ultimele puteri pe care le mai aveți și mergeți să vă vedeți suratele. La o cafea, la un antrenament, la o plimbare, nici nu contează unde, experiența alăturării vă va conferi suficientă energie și bună dispoziție până la următoarea întâlnire.

Uitați cât de zâmbitoare sunt aceste mame care se întâlnesc în studioul Dianei cel puțin o dată pe săptămână. Nu ați vrea să le urmați exemplul?

Cât de importantă este comunitatea pentru o proaspătă mamă - RevistaMargot.ro

Da, da, o mămică și-a adus toddlerul la ora de gimnastică aerobică! Există spații unde și voi puteți face la fel!

 

 

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.